Premiera este astăzi, la Pro TV!

Steliștii își învață și câinii să cânte Scooter! Dinamoviștii radiază cuvântul „Steaua“ și din cărțile de colinde! Acestea sunt cele două spoturi tv a căror premieră va fi astăzi, la Pro TV, în pauza meciului Austria – România.

Clipurile sunt regizate de Radu Muntean, cunoscut pentru filmele „Hârtia va fi albastră“, „Boogie“ și „Furia“, dar creator și al unor reclame intrate în vocabular, precum cele la coniacul Unirea. Ideea întregii campanii aparține companiei Arsenoaie&Mătășel. „Am decis să empatizăm cu suporterii și să demonstrăm că îi înțelegem cu fiecare act de comunicare. Am început să facem acest lucru cu Ziua Brichetei și vom continua cu fiecare manifestare marca ProSport. Ceea ce propunem noi este mai mult decât o platformă de comunicare, este o abordare care se va regăsi în fiecare vector al mărcii ProSport“, a declarat Răzvan Mătășel, general manager Arsenoaie&Mătășel. Pasiunea de suporter este ilustrată prin două execuții TV: un spot pro-Steaua, respectiv unul anti-Steaua. „Am pornit de la râca de suporter. Pasionații de sport țin cu o echipă sau alta și fac glume, se șicanează reciproc. Acest lucru l-am dramatizat în cele două spoturi“, a declarat Emilian Arsenoaie, creative director Arsenoaie&Mătășel. Campania va rula în perioada 1 aprilie – 14 iunie.

 

Publicat: 01 04. 2009, 08:44
Actualizat: 01 04. 2009, 09:20