Conf. Gheorghe Dumitru, medic primar de medicină sportivă din Constanța, este autorul unui volum intitulat „Penaltiurile din fotbal de la loterie la știință” apărut la editura ExPonto din Constanța în 2020. Volumul, de 450 de pagini, analizează în 22 capitole sute de studii și informații legate de loviturile de la 11 metri.
Carte despre marele Sebastian Papaiani. Cum a jucat în 1954 actorul într-un meci de fotbal al națíonalei de juniori, tuns la chelie, ca să pară mai tânăr față de cei 18 ani pe care-i împlinise deja
Volumul constă în peste 360 de surse (articole de revistă, capitole de cărți, lucrări prezentate la conferințe sau congrese, lucrări de licență, teze de masterat și doctorat, materiale din ziare sau publicate online), dintre care aproximativ jumătate țin de domeniul psihologiei.
Este prima carte din lume de asemenea dimensiuni, dedicată exclusiv penaltiurilor din fotbal. Ea conține tot ce se cunoaște despre penaltiuri până acum.
În ce privește articolele – majoritare, desigur – ele au fost colectate din cele mai prestigioase periodice știintifice din lume, și anume: 34 de reviste generale de științele sportului, 58 de reviste din domeniul psihologiei sportive, psihologiei în general și neuropsihologiei, și 10 reviste ce țin de domeniul economiei.
La care se adaugă revistele cu factor de impact maxim, Science și Nature. Toate aceste peste 100 de titluri probând interesul științific foarte larg, precum și actualitatea evidentă a studierii execuției și rezultatelor penaltiurilor din fotbal.
Gheorghe Dumitru a mai menționat aspectul că ”ar urma ca volumul să apară și în limba engleză, la o editură internațională onorabilă, specializată pe lucrări de știința sportului, care va fi aleasă de cei care mi-au propus acest lucru. Este vorba de doi profesori din Israel: Michael Bar-Eli, de la Ben Gurion University of Negev, și Prof. Ronnie Lidor, președintele de la Wingate College. Sper ca într-o perioadă de timp rezonabilă această idee-propunere a lor să se concretizeze. De altfel, Prof. Miki Bar-Eli va semna o recenzie a cărții mele în următorul număr al revistei Health, Sports and Rehabilitation Medicine”.
Acest volum nu se găsește în librării. Se poate face comandă direct la autorul cărții la email [email protected]!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER