Prima fotografie de familie. Andreea Bălan, Victor Cornea și cei trei copiii ai lor. FOTO
Andreea Bălan e în al nouălea cer, datorită poveștii intense de dragoste pe care o trăiește cu Victor Cornea.
Cei doi au aproape nouă luni de relație și locuiesc împreună la București, atunci când tenismenul nu este plecat în turnee.
Victor se înțelege foarte bine cu cele două fetițe pe care artista le are cu George Burcea și, mai nou, l-a adus și pe fiul său în familie.
El are un băiat de zece ani, dintr-o relație derulată la 19 ani, de care este foarte apropiat, deși legătura dintre el și mama acestuia a fost una pasageră.
Andreea Bălan l-a îndrăgit imediat pe puști și l-a cooptat într-o fotografie de familie, în care apar ea, Victor și cei trei copii.
Andreea Bălan, „oficial” într-o relație cu Victor Cornea
Andreea Bălan a anunțat, în iunie 2023, că are o relație cu jucătorul de tenis Victor Vlad Cornea.
„Am avut parte de o vară foarte frumoasă, deoarece pe strada mea a venit dragostea. De ziua mea, pe 23 iunie, am putut să facă marele anunț că sunt iubită și îl iubesc pe Victor Vlad Cornea.
Eu și Victor suntem împreună de câteva luni, din primăvară și bineînțeles am fost foarte curioasă să merg cu el în turnee, să văd cum joacă, cum câștigă și să fiu alături de el trup și suflet la toate meciurile”, a spus atunci artista, pe pagina ei socializare.
S-au cunoscut pe Instagram
Fosta membră a trupei Andre a povestit și cum a început relația lor. „Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj «Felicitări, Andreea, ești genială». Eu de obicei nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu «Ce frumoasă sunt», că nu mă interesează.
Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e locul potrivit. Acestui mesaj am răspuns tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și apoi am început să vorbim”, a povestit Andreea Bălan, la Xtra Night Show.
Andreea Bălan a fost căsătorită cu actorul George Burcea. Cei doi au devenit soț și soție în 2017, pe o plajă din California. Aceștia au împreună două fetițe, născute în 2016, respectiv 2019. Cei doi au divorțat, după un proces care a durat doi ani, în luna martie 2022.