ProSport îți prezintă cei mai cunoscuți 20 de „mustăcioși” din lumea sportului

ProSport îți prezintă cei mai cunoscuți 20 de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chabal, Valderrama, Gullit, Holyfield, Spitz, Mansell. Ce au în comun acești sportivi care au scris istorie pentru sportul din care au făcut parte? Valoare, e primul lucru care îți trece prin minte. Dar mai este ceva, un detaliu care a sporit celebritatea  fiecăruia. Fiecare dintre aceștia au fost precursorii unor look-uri inedite pe o arenă de sport, în timpuri în care o ieșire din tiparele vremii era privită cu suspiciune, uneori chiar cu amuzament.

Haideți să facem un exercițiu de imaginație, să vedem cum ar arăta Ruud Gullit tuns periuță și fără mustață, la fel Valderrama care ar trebui să renunțe la pletele blonde și mustața brună. Dar ce ați zice de un Nigel Mansell fără celebra lui mustață? Sau cum ar fi arătat coperta Sports Illustrated cu un Mark Spitz cu cele șapte medalii olimpice la gât, dar fără mustață? Imposibil de imaginat acești sportivi fără acelmic detaliu care între timp a devenit marcă înregistrată a imaginii lor. ProSport îți prezintă 20 dintre cei mai cunoscuți „mustăcioși” din lumea sportului.

FOTBAL
Ruud Gullit (1988)
Unul dintre cei mai buni jucători olandezi, Ruud Gullit este inițiatorul stilului  „reggae” în sportul mondial. Fidel acestui stil, jucătorul care a ridicat în 1989 Cupa Campionilor cu Milan, și-a întemeiat chiar o formație reggae, Revelation Time. Hitul lor, „South-Africa”, compus împotriva aparthaidului a urcat până la locul 3 în Top 40 Olanda.

Carlos Valderrama (1996)
Mijlocașul rebel al Columbiei a rămas în amitirea iubitorilor de fotbal nu doar prin performanțele sale de pe teren, ci și prin înfățișarea inedită: părul blond și mustața brună. Valderrama, unul dintre cei mai cunoscuți jucători sud-americani care a îmbrăcat tricoul naționalei, între 1985 și 1998 , și-a păstrat și acum lookul rebel. Mai mult, implicat anul trecut într-o campanie socială a unui firme de cosmetice, Valderrama și-a vopsit părul în roz.

René Higuita (1990)
Celebrul fost portar columbian René Higuita a impresionat prin lookul său rebel: o chică de păr negru, cârlionțat asezonat cu mustață și uneori cu barbă. „El Loco” (a strâns 68 de selecții la națională), a instrat în istoria fotbalului după ce a oprit un șut printr-un procedeu inventat de el, denumit „lovitura scorpionului”.

Rudi Völler  (1990)
Jucător reprezentativ al naționalei Germaniei, Rudi Völler este cunoscut și pentru mustața sa retro. O marcă ce i-a adus celebritate neamțului care devenea în 1990 campion mondial. Völler este fidel și astăzi mustății sale, adăugându-i și o mică barbă.

Vicente del Bosque (1974)
Antrenorul Spaniei din 2008, Vicente del Bosque este posesorul celei mai longevive mustăți din fotbalul mondial. Tehnicianul este fidel podoabei sale faciale de 40 de ani! Del Bosque a intrat în istorie  drept cel mai bun antrenor al tuturor timpurilor, reușind o peformanță neegalată până acum, să câștige din postura de antrenor Campionatul Mondial, Campionatul European și Liga Campionilor.

BASCHET
Patrick Ewing (1985)

Unul dintre cei mai mari jucători din istoria NBA, cu 24,815 puncte marcate în cei 17 ani ai carierei, Ewing rămâne în memoria iubitorilor baschetului și datorită mustății sale. După ce s-a retras în 2002, s-a orientat spre cariera de antrenor, în prezent stând pe banca tehnică a celor de la Charlotte Hornets. Păstrează însă, în continuare mustața care i-a adus celberitatea.

Drew Gooden (2013)
Original. Astfel ar putea fi caracterizat stilul personal al baschetbalistului american Drew Gooden. Jucător la Washington Wizards, acesta a schimbat mai multe look-uri de-a lungul carierei, cele mai semnificative fiind la nivelul feței: barbă, mustață, favoriți, cioc. Aparițiile sale au reprezentat pentru mulți colegi și fani o adevărată sursă de inspirație.

James Harden (2014)
„Barbă” sau „Barbă Neagră” sunt doar două dintre poreclele pe care le-a primit în NBA. Bărbosul  James Harden (Houston Rockets) a mărturisit că a început să își lase mustăți și barbă încă din liceu pentru că îi era prea lene să se bărbierească. O mișcare inspirată care a generat o adevărată mișcare socială în showbizz-ul american, barba lui devenind o marcă înregistrată pomenită în cântece și purtată cu mândrie pe tricouri.

WRESTLING
Hulk Hogan (1990)

Hulk Hogan, legenda wrestlingului profesionist este posesorul celei mai celebre și longevive mustăți de la Hollywood. Fidel de 25 de ani look-ului său, Hogan a încercat să abordeze o înfățișare mai tinerească, sacrificând mustața. Intenția sa a fost „taxată” de fani, care au făcut o adevărată campanie pentru ca idolul lor să nu renunțe la detaliu care sporit celebritatea.

FORMULA 1
Nigel Mansell (1992)

Campion mondial de Formula 1 în 1992, Nigel Mansell a fost imaginea mustăcioșilor în Marele Circ în anii 90.  Fost pilot la Lotus, Williams, Ferrari și McLaren, britanicul a luat startul în 187 de curse, din care a câștigat 31. Mustața sa, celebră în circuit, nu a fost uitată nici de „lupii” tineri. Sebastian Vettel sărbătorea egalarea recordului de 14 pole position într-un sezon, deținut de Mansell, cu o mustață portocalie ce amintea de cea a britanicului.

NATAȚIE
Mark Spitz (1972)

Mark Spitz, legendarul  înotător american care a uimit lumea sportului la Jocurile Olimpice din 1972 după ce a cucerit șapte medalii de aur, a inaugurat moda mustăcioșilor în bazin. O decizie curajoasă pentru acest sport unde orice detaliu te poate costa fracțiuni de secundă în goana după victorie și un nou record. Lookul său la competiția de la Munchen a făcut istorie, la fel contractul pe care l-a semnat cu o companie ce producea lame de bărbierit, Schick.

TENIS
Mansour Bahrami (1988)

Cea mai cunoscută mustață din tenis, rivalizând poate doar cu cea a românului Ion Țiriac. Încă de la debutul lui în circuitul profesionist, în 1973, iranianul a apărut pe teren arborând o mustață impresionantă, pe care o păstrează și astăzi. Mai mult, în 2006 a scos un DVD în care și-a povestit viața, dându-i un titlu sugestiv „Omul din spatele mustății”.

Stan Smith (1972)
Numele lui Stan Smith se leagă în memoria românilor de cel al lui Ilie Năstase. Rivalitatea lor care ajunsese să țină capul de afiș al tututor turneelor din circuit în anii ”70, a cunoscut punctul culminant la meciul de Cupă Davis din 1972, când România a pierdut titlul pe mâna lui Nasty. „Am avut mustață de la 22 de ani și nu m-am gândit niciodată să o dau jos. Probabil soția, copii și prietenii nu m-ar fi recunoscut dacă aș fi făcut asta. Mustața este o parte din mine, din viața mea”, a spus Smith.

RUGBY
Sebastian Chabal (2009)

Sebastian Chabal este unul dintre cei mai cunoscuți jucători de rugby din lume. Nu atât datorită performanțelor de pe teren, ci imaginii sale fioroase. Pletele până la mijlocului spatelui și barba neagră i-au adus  contracte de publicitate numeroase și au generat un fenomen unic în Franța, „Chabalmania”. „Attila”, „Bestia Franceză”, „Hannibal” sau „Omul cavernelor” sunt doar câteva din poreclele cu care fanii îl alintă.

Jason Eaton (2012)
Component al naționalei de rugby a Noii Zeelande, Jason Eaton a smuls ropote de aplauze când a apărut, în 13 noimebrie 2012, la meciul dintre Maori All Blacks și Leicester cu o mustață dintr-o altă epocă. O apariție atât de insolită încât a obținut titlul de „cea mai frumoasă mustață a anului” din lumea Ovalului.

BOX
Evander Holyfield (1990)

Primul pugilist din lume care a cucerit de patru ori titlul mondial la categoria grea, Evander Holyfield a fost cel care a inaugurat un nou look în ring. Folosită pentru a-i conferi o alură mai fioroasă în fața advesarilor, mustața a devenit, de la meci la meci, marca înregistrată a lui „Real Deal” (44-10-2, 29 KO).

FOTBAL AMERICAN
Jack Lambert (1980)

Cel mai mare middle linebacker din istoria fotbalului american, Jack Lambert a fost printre primii care a purtat mustața „fu-man-chu” în sport. Deși nu a purtat întotdeauna mustață, jucătorul celor de la Pittsburgh Steelers (1974- 1984) venea să-i sporească atitudinea fioroasă la care contribuia și cei patru dinți lipsă din față.

HOCHEI
George Parros (2007)

Parros este posesorul celei mai reprezentative mustăți din NHL. Câștigător al Cupei Stanley cu Anaheim Ducks, americanul este recunoscut pentru dimensiunea mustății în timpul sezonului. Acesta a mărturisit că a optat pentru acestă înfățișare ca semn de respect pentru jucătorii de altădată care aveau toți mustață, fiind inspirit de un cântăreț, „Greazy” Bryan, cunoscut pentru aparițiile sale elaborate. În timpul colegiului, Parros și-a botezat echipa cu care juca în fantasy hochei team, „Cei mai buni mustăcioși”.

Lanny McDonald (1980)
Ani întregi, Lanny McDonald a fost unul dintre cei mai reprezentativi jucători din NHL.
Mustața lui roșcată, stufoasă, este un adevărat simbol printre iubitorii hocheiului. Acesta a
 a jucat 16 sezoane în NHL cu Maple Leafs, Colorado Rockies și Calgary Flames și marcat 500 de goluri, reușind și 506 pase decisive în 1,111 meciuri. Fidel lookului de altădată, McDonald își păstreză și acum mustața.

BASEBALL
Rollie Fingers
(1966)
Jucător de legendă al baseball-ului american, Rollie Fingers este deținătorul celei mai emblematice mustăți din sportul de peste Ocean. Apărută în urma unui pariu, patronul primei echipe la care a evoluat i-a promis 300 de euro dacă nu se bărbierește, mustața a devenit semnul său de recunoaștere pe teren. Răsucită la capete și modelată cu ceară pentru a-și păstra forma, aceasta poate fi zărită și azi pe fața lui Fingers.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×