Radja Nainggolan, unul dintre cei mai iubiți jucători ai lui Cagliari, împrumutat de la Inter, a făcut un gest impresionant în aceste zile, devenind voluntar pentru familiile afectate de coronavirus.
Mijlocașul belgian este cunoscut ca fiind un tip sufletist, iar grava problemă prin care trece soția sa l-a făcut să reflecteze mai mult asupra unor aspecte ale vieții.
În trecut jucătorul Romei, acolo unde a cunoscut consacrarea, Nainggolan s-a pus în slujba autorităților pentru a ajuta cât mai mulți locuitori ai orașului din Sardinia. Acesta s-a ocupat cu întocmirea listelor pentru distribuirea pachetelor cu mâncare, anunţă Corriere dello Sport.
Radja Nainggolan a fost împrumutat la Cagliari la startul sezonului, dorind să fie alături de soția sa, în tratamentul pe care îl duce împotriva leucemiei. Decizia sa a fost una fără a privi în spate, întrucât tehnicianul interist Antonio Conte i-a transmis încă din vară că nu se va baza pe serviciile sale în actuala stagiune.
Poreclit de romaniști „Il Ninja”, fotbalistul are un trecut zbuciumat, traumele suferite în copilărie punându-și amprenta pe comportamentul său de mai târziu. Nainggolan a fost nevoit să părăsească Roma după ce a făcut o transmisiune în direct pe Instagram, de Revelion, în care fuma și consuma băuturi alcoolice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER