Regele Mihai a încetat din viață! Ce spun Szabo, Gațu, Ienei și Ilie Năstase. „Am fost împreună la Statuia Libertății, știu cât de mult suferea că nu se putea întoarce în țară. Îmi aprecia munca și meciurile mele”

Regele Mihai a încetat din viața, joi, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală a României.

„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria,

În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declarație de presă

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Legăturil dintre Casa Regală și sportul românesc sunt multiple. Oficial, Comitetul Olimpic Român, Federația Română de Oină, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Tir cu Arcul, Federația Română de Karate Tradițional, Fundația Atletismului Românesc dar și Asociația Presei Sportive din României se află sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României și al Casei Regale.

Contactată de ProSport, campioana olimpică la atletism, Gabriela Szabo, președinte la CSM București, a declarat: „L-am cunoscut prin intermediul Principesei Margareta, era un mare iubitor de sport. În anul în care Federația de Atletism a împlinit 100 de ani, forul nostru a intrat sub patronajul Casei Regale. Prietenii mei de la Federația Europeană de Atletism au rămas impresionați de felul în care vorbea mai multe limbi străine și despre cunoștințele sale despre sport. Toate bazele sportive de la Șosea au fost donate sportului de către familia sa. Doamna Iolanda Balaș avea o relație strânsă cu Casa Regală. E o zi tristă și transmit sincere condoleanțe Casei Regale”, a declarat Gabi Szabo pentru ProSport.

„Dumnezeu să-l ierte, este o mare pierdere. Nu l-am cunoscut personal pe Regele Mihai, dar l-am urmărit mult și mi-a plăcut. Este păcat, ne dispar niște pagini foarte serioase din istoria României”

Cristian Gațu, pentru ProSport

Și Ilie Năstase l-a cunoscut pe Regele Mihai: „Îmi pare foarte rău, este o mare pierdere, ar fi trebuit să ne comportăm mai frumos cu el când se afla în viață, eu l-am cunoscut mai bine la New York, am fost împreună cu o delegație de sportivi, am fost împreună pe lângă Statuia Libertății, știu perioada în care nu putea să intre în țară și cât suferea. Apoi, evident, l-am reîntâlnit și în România la anumite evenimente”, a spus primul lider ATP pentru ProSport. Marele Nasty a adăugat: „În tinerețe schia foarte mult, îi cunosc pasiunea pentru sporturile de iarnă. Totodată, de-a lungul vieții, el și-a cultivat pasiunea pentru mașini. Avea o colecție impresionantă. Mi-a spus că îmi aprecia munca și meciurile pe care le făceam”.

Întoarcerea oficială în România a Regelui Mihai s-a produs pe 25 aprilei 1992, de Paște. Cetățenia română a reprimit-o în 1997.

„Nu l-am cunoscut personal, dar este o mare pierdere pentru întreaga națiune. La fel de mare pierdere a fost în momentul în care a fost obligat să abdice. L-am apreciat întotdeauna și sper ca românii să-l aprecieze la fel de mult și după dispariția sa. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Emerich Ienei pentru Mediafax.
 

Mașinile Regelui Mihai

ProMotor a prezentat, anul trecut, un amplu material despre pasiunea pentru motoare a Regelui Mihai – o pasiune care a început încă din copilărie.
Majestatea Sa a primit la vârsta de 8 ani un Morris din 1927, iar primul autovehicul pe care l-a condus a fost o mașină electrică numită „Red Bug” în 1927. Apoi a continuat cu Rolls-Royce-ul Regelui Ferdinand, Hispano-Suiza și alte câteva automobile ale Casei Regale. Două dintre preferatele sale au fost un Mercedes Benz 540K și un Jaguar SS 100 Supersport.

Regele Mihai deținea mașini de colecție produse de mărci precum Ford, Jaguar, Delahaye, Bentley, Lincoln, Buick, Mercedes, Cadillac, Opel, Volvo, Lancia, Alfa Romeo sau Jeep.

Publicat: 05 12. 2017, 13:37
Actualizat: 05 12. 2017, 22:25