Echipa națională a României prezentă la IeSF 2010 Grand Final, eveniment anual organizat de către Federația Internațională de Sport Electronic, s-a clasat pe locul 2 din 31 de țări participante.
Clasamentul a fost stabilit în funcție de punctajul obținut de fiecare membru al echipei naționale, România fiind singura țară europeană prezentă pe podium. Bucuria delegației noastre a fost sporită și de faptul că în 2009 România a obținut doar medalia de bronz, fiind și atunci singura țară din Europa ce a ocupat un loc pe podium, după Coreea de Sud și China.
Jucatorii care ne-au reprezentat cu succes în acest an sunt:
* Ovidiu Patrașcu (Ovvy), vicecampion mondial World Cyber Games 2006 și vicecampion IESF Grand Challenge 2009, clasat între primii 4 jucători din lume la FIFA Online 2 în ediția din acest an. * Crăciun Marius (BeBe), campion mondial World Cyber Games 2008, clasat anul acesta între primii 8 jucători din lume la FIFA Online 2. * Lazăr Silviu (NightEnd), a pierdut la Warcraft 3 în fața reprezentantului Coreei de Sud care a devenit campion mondial. * Jecan Alexandru (Kramer), a trecut de turul I la Warcraft 3, dar a fost învins de un reprezentant al Coreei de Sud în a doua fază a competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER