Romtelecom deschide un canal de sport și se implică în drepturile TV! Ținta ar putea fi Liga I
Încurcate sunt căile televiziunilor de sport. Într-un moment în
care tot mai multe meciuri cu echipe românești nu sunt televizate,
lupta pe nișa sport a micului ecran se încinge. Ultima intrată în
competiție este Dolce Sport, dar în curând am putea asista și la
abandonuri.
www.prosport.ro a anunțat în exclusivitate în urmă cu o lună
faptul că Romtelecom a cumpărat drepturile pentru Liga Campionilor
deținute sezonul trecut de Boom TV. Este vorba de pachetul
secundar, fără prima opțiune (cea aleasă de TVR, în general cu
echipa românească implicată), plus rezumatele, pentru sezoanele
2010-2011 și 2011-2012. Între timp, planurile Romtelecom prind
contur, compania încercând dezvoltarea brandului Dolce, platformă
DTH, mai simplu spus televiziune prin satelit, celebra „farfurie”.
Vlad Enăchescu șef?
Ce încearcă Romtelecom? Să câștige cotă de piață, după modelul
RCS-Digi. Dolce are acum aproximativ 900.000 de abonați.
Achiziționarea drepturilor pentru Liga Campionilor este doar primul
pas. Urmează apariția canalului Dolce Sport, pe care vor fi
difuzate meciurile. Dar nu numai. Blogul reportervirtual.ro a
lansat ieri ipoteza cooptării lui Vlad Enăchescu, fost la TVR
Sport, ultima oară la Telesport, la conducerea noului canal. Acesta
a refuzat ieri să comenteze informația, cerând răgaz câteva
zile.
Caută și
alte drepturi
Dacă va accepta, informațiile sunt că va clădi o redacție
întreagă, cu oameni cooptați de la Telesport și GSP TV, ceea ce
înseamnă că Dolce se va implica în programe de știri și
talk-show-uri de asemenea. Dar Liga Campionilor nu e deloc
suficientă pentru succes, a dovedit-o colapsul Boom TV pe exact
același model. Problema e că nu mai sunt foarte multe drepturi
disponibile. Campionatele Germaniei și Portugaliei pot fi ținte pe
termen scurt, însă și acestea ar conta puțin.
La anul
vor lupta pentru Liga I!
Peștele cel mare ar putea fi Liga I! La primăvară va fi o nouă
licitație pentru trei sezoane, din 2011 până în 2014. RCS este în
continure un competitor serios pentru ele, chiar fără asocierea cu
trustul Intact. De altfel, această asociere a fost cea mai ciudată
și a dus la numeroase probleme. Apariția a două posturi concurente
(GSP TV și Digi Sport) este cea vizibilă. Neînțelegerile financiare
între trusturi sunt partea mai serioasă. Chiar singur, RCS este
acum un competitor serios, dar Romtelecom este pe măsură, iar pe
piață se vorbește deja despre căutarea unui partener pentru acest
proiect. Vestea proastă e că sunt șanse ca astfel meciurile să
rămână în continuare accesibile doar unei părți a publicului, o
parte chiar mai mică decât acum.
Datorii
pentru națională
Pe plan intern au mai rămas de disputat echipa națională și Liga
a II-a. Intact pierde teren după ce încă are datorii la FRF din
contractul de 2,5 milioane de euro pentru națională. Meciurile de
acasă din preliminariile Euro 2012 au fost preluate de TVR pentru
două milioane de euro, dar cele din deplasare rămân de negociat,
separat sau pe pachete mai mici, cu diverși deținători de
drepturi.
„O singură ofertă
pentru liga a II-a”
Liga a II-a este și ea în ceață. „Așteptăm oferte până la
începerea campionatului. Singura concretă până acum a fost făcută
de Sport.ro, dar nu e de luat în calcul”, a declarat directorul
general al FRF, Ionuț Lupescu. Acesta e conștient de criză, dar
speră măcar la suma din sezonul trecut. Nu e coadă însă la
federație, Dolce Sport putând revigora însă situația.¢