Poveștile cu și despre Gică Hagi în perioada în care acesta evolua la Sportul Studențesc în anii 80 sunt și astăzi savuroase. Una dintre ele se referă la salariul pe care-l avea marele fotbalist înainte de Revoluția din 1989.
Un puști de 17-18 ani impresiona prin jocul său, dar mai ales prin golurile sale. Ulterior a ajuns cel mai bun fotbalist român. Sau poate cei mai buni all-time.
După transferul cu „cântec” la Steaua, Gică Hagi a continuat să și ia banii pentru locul de muncă unde figura că angajat, TMUCB (Trustul de Montaj Utilaj Chimic București).
O întreprindere cu care Sportul Studențesc încheiase o înțelegere privind salarizarea jucătorilor din Regie, pe perioadă cât aceștia evoluează pentru studenți.
Unul dintre cei mai cu vechime angajați ai clubului, care a dorit să și păstreze anonimatul, a povestit pentru Prosport:
„Gică Hagi rămas că angajat la TMUCB. Nu a fost angajat de Steaua. Semna lunar ștatul de plată acolo. Unchiul lui Mihai Stoichiță era directorul întreprinderii”, a explicat o sursă Prosport.
Tot de la acest angajat am putut afla și faptul că în privința cazării Gică Hagi a preferat să rămână în căminul din Regie, în camera 303. Acolo se simțea cel mai bine. Nimeni de la Steaua nu i-a impus să se mute din acel cămin”.
Și ca lucrurile să fie făcute că la carte, Mac Popescu, presedintele de atunci al clubului din Regie, a declarat în presă că niciodată nu a predat legitimația de jucător a lui Hagi către clubul Steaua, chiar dacă acesta, în acte, figura că fotbalist la gruparea din Ghencea. Mac Popescu nu a fost niciodată de acord cu transferul lui Hagi la Steaua, considerând acest transfer, și acum și atunci, drept un mare abuz.
Gică Hagi a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii şi juniori al echipei Farul Constanţa. La 15 ani este selecţionat în echipa naţională de tineret, iar la 17 ani, în 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău – F.C Constanţa (3-0).
În 1983, Hagi se transferă la Sportul Studenţesc, devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986. În ianuarie 1987, trece la Steaua Bucureşti. Din vara anului 1990, echipa spaniolă Real Madrid îşi asigură serviciile sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER