Mădălina Ghenea (36 de ani) are un tarif amețitor pentru postările de pe Instagram, aceste sume permițându-i să ducă viața luxoasă pe care o afișează de fiecare dată când apare în ochii publicului.
Actrița din România impresionează cu frumusețea ei și se numără printre cele mai urmărite femei în mediul online. Rețelele de socializare nu îi aduc Mădălinei Ghenea doar notorietate, ci și foarte mulți bani.
Sumele pe care aceasta le încasează din fiecare postare pe care o face pe Instagram sunt absolut amețitoare pentru un om de rând.
Mădălina Ghenea a dat lovitura în mediul online, de unde reușește să câștige sume de-a dreptul impresionante.
Jurnaliștii englezi de la publicația The Sun au întocmit un clasament al celor mai bine plătite partenere de viață ale jucătorilor de tenis, iar românca se luptă pentru fruntea acestei ierarhii. Cu toate că s-a vorbit despre despărțirea ei de Grigor Dimitrov, cei doi au evitat să anunțe în mod oficial încetarea relației, astfel că ea a fost inclusă în acest top.
Potrivit sursei de mai sus, Mădălina Ghenea încasează nu mai puțin de 7.300 de lire sterline – echivalentul a 8.500 de euro, pentru fiecare postare pe care o realizează pe Instagram. Frumoasa actriță din România este depășită numai de Sophia Thomalla, iubita jucătorului de tenis Alexander Zverev. Fotomodelul din Germania, în vârstă de 34 de ani, primește 8.000 de lire sterline.
Pe ultima treaptă a podiumului este soția tenismenului sârb Novak Djokovic.
Nu mai puțin de 1,3 milioane de urmăritori are Mădălina Ghenea în mediul online, fiind depășită la acest capitol de partenera de viață a lui Alexander Zverev cu 100.000 de „followeri”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER