Liber de contract din vara anului trecut și la un pas de retragerea din fotbal, Cristian Tănase a sărit la bătaie cu membrii unui clan din Capitală. Fostul căpitan al FCSB-ului riscă să aibă probleme cu legea, după ce a provocat un scandal uriaș într-un local din nordul Bucureștiului. Acesta s-a luat la harță cu mai mulți interlopi din temutul clan Caran și doar intervenția agenților de pază a făcut ca lucrurile să nu ia amploare.
Potrivit Gândul.ro, mai mulți martori ar fi declarat că l-au văzut pe Cristi Tănase singur la restaurant în timp ce consuma mai multe băuturi alcoolice. La un moment dat, între fostul fotbalist și un alt grup de bărbați aflați la o masă de lângă a izbucnit un conflict, provocat chiar de „Dodel”.
După un schimb acid de replici, Tănase ar fi pus mâna pe un scaun și l-ar fi aruncat în direcția unuia dintre bărbați. Alarmați de haos, agenții de pază din local au intervenit prompt și au aplanat disputa, chiar înainte ca interlopii să apuce să își facă singuri dreptate. Cei prezenți la fața locului au declarat că atât Tănase, cât și ceilalți bărbați au fost evacuați din restaurant.
Bărbații cu care s-a certat Tănase ar fi foarte apropiați de frații Aurel și Costel Răducan, liderii clanului Caran, una dintre cele mai temute grupări din capitală.
Cristian Tănase a dat lovitura carierei în 2009, atunci când a fost transferat de Gigi Becali de la FC Argeș la FCSB în schimbul sumei de 1,8 milioane de euro. „Dodel” a strâns 230 de meciuri la roș-albaștri, în două perioade diferite (2009 – 2015 și februarie 2018 – iulie 2018), timp în care a marcat 30 de goluri și a oferit 48 de pase decisive. În întreaga sa carieră, Cristi Tănase a câștigat șapte trofee, toate cu FCSB: Liga 1 (2013, 2014, 2015), Cupa României (2011, 2015), Cupa Ligii (2015) și Supercupa României (2014).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER