Se împlinesc fix 20 de ani de când Andreea Răducan cucerea lumea la Sydney. „Este jenant! Festivitatea de premiere nu mi-o poate lua nimeni” + Dezamăgită de discuția cu șeful CIO | EXCLUSIV
După terminarea concursului la individual compus din 21 septembrie 2020, la Sydney, Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că Andreea Răducan a fost testată pozitiv la pseudoefedrină, care era, la vremea respectivă, o substanță interzisă.
E o zi ca oricare alta pentru mine, susține Andreea Răducan
Primele trei locuri erau ocupate, în ordine, de Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru. O poză cu un podium sută la sută românesc, o fotografie memorabilă.
„E o zi specială 21 septembrie, dar pe care o tratez normal. Sunt un om recunoscător. Mă bucur că sunt extrem de mulți oameni care apreciază ceea ce am făcut, iar acum, dacă postez o fotografie pe rețelele sociale, îmi spun să mă duc să cer medalia înapoi că am meritat-o. Lumea, și după atâția ani, nu uită acel moment și pentru mine e o încântare”, a declarat pentru Prosport Andreea Răducan.
„Mă gândesc cu multă bucurie și cu prețuire la sentimentele pe care le-am avut atunci. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat. Despre ce a fost rău, poate că mă gândesc zilele următoare.
Nu trece nicio zi fără să fiu întrebată despre acea zi. Ori la speech-urile mele motivaționale în companii, ori pe stradă, ori pe Facebook sau Instagram vorbesc despre asta. Până la urmă nu mă simt vinovată de nimic și stau de vorbă cu oamenii. Lucrurile astea îmi dau o energie fantastică”, a continuat campioana olimpică.
Volumul autobiografic a explicat tot
„Cred că am explicat în cartea Reversul Medaliei tot ce era de spus. Mai puțin filmul care a avut o altă direcție… Nu pot spune că mă regăsesc în acea peliculă și nu vreau să fac prea multe comentarii… Dar cartea da, mulți oameni n-au avut posibilitatea să comunice și să le spun tot ce a fost in sufletul meu. În acel volum autobiografic toți află ce a fost în mintea și sufletul meu”, spune Andreea, care e apropiată de fani pe rețelele sociale .
Cineva m-a scris un mesaj în care mi-a spus că și-a luat concediu special acum 20 de ani ca să mă vadă. și să mă urmărească. A zis că nu e normal să nu cer să-mi iau medalia înapoi. Sunt mesaje care te răscolesc
Andreea Răducan
„Ce e interesant e faptul că după episodul Sydney mulți dintre oameni mi-au scris că nu s-au mai uitat la sport. Și nu înțeleg de ce, poate că au fost dezamăgiți. Deși a urmat Atena… E o temă de gândire. O să încerc să aflu personal de ce s-a întâmplat asta.
A mai luat Nurofen atunci când a fost bolnavă, nu numai în 2000
Am mai folosit Nurofen de atunci, da. Toate medicamentele pentru gripă și răceală au această substanță. E jenant pentru CIO să vii să recunoști că această pseudoefedrină nu îmbunătățește performanțele sportie. Cu alte cuvinte, am fost cobai.
Festivitatea de premiere nu mi-o poate lua nimeni. E absolut absurd cum au procedat! M-am întâlnit cu Thomas Bach, președintele CIO, în urmă cu câțiva ani, mă așteptam să înțeleagă situația mea fiind și el campion olimpic.
Uiți efortul și munca, business-ul contează acum. CIO sunt stat în stat. Ei adună bani din 4 în 4 ani, CIO nu dă niciun ban pentru sporivi, ei doar manageriază competiția. Nu se mai gândesc la sportivi, ar trebui să fie mai atașați de valorile și principiile olimpice”, e de părere Andreea Răducan.
„Mi-au curs mucii de la răceală, ăsta e adevărul”
„A fost o dezamăgire discuția cu Thomas Bach. un fost sportiv trebuia să reacționeze altfel, îi trebuie mai mult curaj. Ei spun că s-ar deschide Cutia Pandorei dacă mi-ar da medalia, ce fel de Cutia Pandorei?
Că mi-au curs mucii și a trebuit să iau un medicament să mă fac bine? Apoi au constatat, la 3 ani, că nu avea niciun efect de îmbunătățire din punct de vedere sportiv… Să fim serioși!
Eu nu sunt farmacist, am luat ce mi-a dat doctorul! Era un caz special, puteau repara această nedreptate. Ei confundă mâncarea cu mâncărimea, sunt două lucruri total diferite”, a încheiat marea sportivă discuția cu Prosport.
A fost eliminată din concurs, în ciuda apelurilor făcute, iar medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint și Liu Xuan (China) a primit medalia de bronz.
Organizare slabă în Australia, multe inadvertențe
O investigație a scos la iveală faptul că mai multe gimnaste au urmat un tratament prescris de doctorul echipei. În seara de dinaintea concursului, Andreea Răducan a luat două pilule de Nurofen, un medicament comun împotriva febrei și tusei.
Doctorul echipei a fost găsit vinovat de neglijență, iar decizia descalificării Andreei a fost atacată la Curtea de Arbitraj Sportiv, care a admis faptul că gimnasta română nu a fost avantajată datorită medicamentelor pe care le-a luat. Hotărârea Comitetului Olimpic Internațional nu a fost însă anulată.
Fosta gimnastă Andreea Răducan s-a întâlnit cu președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, solicitând fără succes în 2015 forului să i se acorde medalia de aur obținută la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, distincție care i-a fost retrasă pentru dopaj. Atenție, pseudoefedrina a fost scoasă din 2003 de pe lista substanțelor interzise, constatându-se că nu ajută la performanțe superioare!
Răspunsul lui Thomas Bach, nemulțumitor pentru România
Bach a invitat-o pe Răducan la sediul CIO de la Lausanne, dar forul olimpic nu i-a dat medalia înapoi. „A fost o decizie foarte dură pentru Andreea și nu a fost ușor de luat de CIO la acea vreme. A arătat cât de stricte sunt regulile noastre antidoping prin obligativitatea aplicării principiului răspunderii sportivului.
Pe de altă parte, simt o mare simpatie pentru ea, deoarece a trebuit să sufere pentru greșeala medicului ei. Cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat la vârsta de 16 ani, când, ca sportiv, trebuie să ai încredere deplină în echipa ta medicală”, a declarat Bach, potrivit site-ului oficial al CIO.