Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, luni, într-o conferință de presă, după ce în presa centrală au apărut articole că ar fi fost informator în perioada 1986-1989, că în opinia sa notele informative respective au fost făcute de securiști, care i-au imitat scrisul.
"Acel dosar este fabricat cu siguranță. Cred că neavând material de la mine, persoana pe care eu o ocoleam, a scris aceste note. (..) Cred că securiștii au scris notele informative imitându-mi scrisul (..) Este foarte ciudat, pentru că scrisul meu din acea perioadă seamănă foarte mult cu acel scris din documente. E ciudat, eu nu-mi aduc aminte să fi semnat altă hârtie, decât una generală, prin care eram de acord să apăr interesul național. Eu nu am scris niciun fel de note informative, iar cele care sunt acum la dosar sunt mult prea multe pentru ca eu să nu-mi aduc aminte de ele. De la hârtia aceea generală până la a deveni colaborator al Securității este o distanță foarte mare", a spus Popescu.
sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER