Serena Williams împărtășește o dulce admirație pentru soțul Alexis Ohanian și susține că adesea „are dreptate prea devreme”
Serena Williams, fostul lider mondial al ierarhiei WTA, a împărtășit recent cu fanii ei de pe rețelele de socializare o postare unde îl laudă pe soțul ei, Alexis Ohanian, pentru că, mai mereu, „are dreptate prea devreme”.
Cuplul Serena Williams – Alexis Ohanian, părinții a două fete superbe, își arată frecvent, în mod public și fără să le pese de nimeni, dragostea și admirația unul față de celălalt.
Serena Williams, căzută în admirație pentru soțul Alexis Ohanian deoarece acesta „are dreptate prea devreme”
În postarea ei scurtă de pe Instagram, fosta mare jucătoare de tenis a scris despre soțul ei că adesea „are dreptate prea devreme”, anunță sportskeeda.com.
De 23 de ori câștigătoare de Grand Slam, Serena și-a etichetat soțul pe InstaStory: „@alexisohanian. Toată ziua”! Lângă mesaj a tronat un emoji în formă de inimioară roșie!
Alexis Ohanian este un fost avocat celebru și un investitor în sportul feminin. Co-fondatorul Reddit a afirmat de nenumărate ori că sportul feminin este un domeniu de investiții de prim rang. Printre inițiativele sale se numără investiția în echipa NWSL Angel City FC și organizarea Athlos NYC, un eveniment atletic destinat exclusiv femeilor, care s-a bucurat de un succes incredibil.
Pe lângă cele de mai sus, Ohaninan a produs o emisiune exlusivă pe X, denumita „The Offseason”, care urmărește mai mulți jucători din NWSL și care a adunat peste 130 de milioande vizualizări în doar patru episoade.
„Sunt negru, el este alb. Suntem total opuși”. Serena a vorbit despre mariajul său
Alexis Ohanian a cerut-o în căsătorie pe Serena Williams în anul 2016, iar un an mai târziu a apărut pe lume Olympia, prima fiică a cuplului. Câteva luni mai încolo s-au căsătorit într-o ceremonie unde și-au făcut apariția vedete americane de prim rang ca Beyonce sau Kim Kardashian.
Într-un interviu acordat New York Times, Serena a vorbit despre diferențele radicale dintre ea și soțul ei, dezvăluind modul în care se completează reciproc, deși provin din medii total diferite.
„Eu sunt sportivă, el este om de afaceri. Eu sunt negru, el este alb. Suntem total opuși. Cred că ne completăm unul pe celălalt și ne înțelegem fiecare munca”, a declarat fosta mare jucătoare de tenis.
Sportiva susține că vorbeșe frecvent cu soțul ei despre nedreptățile rasiale cu care se confruntă. Cu toate acestea, Serena a remarcat că mariajul cu Ohanian i-a demonstrat că dragostea învinge ura de rasă.
„E interesant. Nu m-am gândit niciodată ca m-aș putea căsători cu un alb, care își arată dragostea cu adevărat și care nu face diferența de culoare și îmi arată ce rol joacă dragostea. Și tatăl meu îl iubește pe Alexis”, a mai spus ex-numărul 1 din tenisul feminin.
Serena Williams s-a retras din tenis în anul 2022. Cuplul mai are încă o fetiță, pe Adira, născută în august 2023.