Și-a trădat nevasta Robert Griffin chiar în ziua nunții?
Pentru multe persoane, ziua nunții este cea mai specială din viață. Sute, dacă nu mii de ore de pregătire sunt strânse de cei doi miri pentru doar câteva clipe de bucurie alături de cei dragi.
Cel puțin, aceasta este definiția unei nunți normale. Însă Robert Griffin III, unul dintre cei mai buni debutanți din NFL în sezonul trecut, nu este deloc un personaj normal. La fel ca pe teren, Griffin, quarterbackul celor de la Washington Redskins, devine imprevizibil și în viața de zi cu zi. Așa cum a fost pe 6 iulie, atunci când și-a unit destinele cu aleasa sa, Rebecca Liddicoat.
Conform site-ului bustedcoverage.com, Griffin nu a fost deloc cu gândul la nuntă în ceea ce ar putea fi ultimele lui ore ca burlac. Tânărul de 23 de ani ar fi discutat cu Meredith Barber, o chelneriță la unul dintre barurile Hooters din Washington chiar înainte de nunta cu Rebecca Lidicoat.
Cum a ajuns site-ul citat la această concluzie? În primul rând, pe adresa redacției a ajuns un pont anonim, care spunea că în feedul de Twitter al unuia dintre cavalerii de onoare ai jucătorului, William Mallow, a apărut un retweet de la o persoană de sex feminin, care îi spunea acestuia că îi este dor de el. Acesta a continuat să verifice profilul lui Meredith Barber, până a ajuns la un tweet dat de o prietenă de-a lui Meredith, care o întreba pe aceasta dacă va ajunge la nunta lui Robert Griffin. Printre tweeturile date de Barber era și o poză cu o captură foto la câteva mesaje pe care le-a schimbat cu jucătorul, plus o poză cu abdomenul acestuia.
Imediat, cei de la BustedCoverage au început să investigheze și au pus cap la cap relația dintre Griffin și Barber. Din câte se pare, cei doi nu s-au întâlnit niciodată față în față, dar jucătorul i-a oferit câteva bilete la meciurile de pe teren propriu ale lui Redskins, conform unui tweet al studentei la VCU.
Mai mult, jurnaliștii au primit pe e-mail câteva poze care confirmă discuții purtate la telefon între cei doi, dar nu au putut confirma veridicitatea acestora. Cert este doar că Griffin nu a dorit să facă nicio declarație oficială, iar Mallow, cavalerul de onoare de la nunta acestuia a infirmat orice relație între jucător și Meredith Barber, spunând că aceasta nu este decât o persoană care vrea să se îmbogățească de pe urma jucătorului, mai ales că aceasta le-a cerut câteva mii de dolari jurnaliștilor pentru a le oferi poze cu Robert Griffin III complet gol.