Simona Halep a început pregătirile pentru cununia civilă cu Toni Iuruc. Dezvăluirile făcute de tatăl sportivei + Ce invitați va avea
Simona Halep a început pregătirile pentru cununia civilă cu Toni Iuruc, după ce îndrăgostiții au făcut o petrecere de logodnă la casa afaceristului de lângă București, așa cum ProSport a anunțat.
Simona Halep și Toni Iuruc au fixat data nunții la scurt timp după petrecerea de logodnă, iar cei doi îndrăgostiți au început deja să organizeze marele eveniment.
Stere Halep, tatăl fostului lider WTA, a anunțat că Simona și Toni Iuruc au hotărât ca la petrecerea pe care o vor organiza cu ocazia cununiei vor participa doar rudele și familia celor doi.
Simona Halep a început pregătirile pentru cununia civilă cu Toni Iuruc
Evenimentul va avea loc după ce Simona Halep va reveni de la US Open, pe 15 septembrie 2021, iar Stere a transmis că nu are emoții deoarece „sunt niște formalități”.
„Este cununia civilă, se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. Vor veni doar rudele și familia, dar noi suntem un neam mare, încă nu i-am numărat pe toți. Nu am emoții, pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut”, a declarat Stere Halep pentru Antena Stars.
Cum se înțelege Stere Halep cu viitorul soț al sportivei
Întrebat despre cununia religioasă, Stere Halep nu a dorit să intre în detalii și să ofere o dată exactă. „Nu știm încă, deocamdată vom vedea. Să vedem cum se procedează”, a mai adăugat tatăl sportivei noastre.
Stere Halep a vorbit și despre relația pe care o are cu Toni Iuruc, afaceristul care îi va deveni soț fostului lider WTA. „Păi, cum să mă înțeleg? Mă înțeleg foarte bine, deocamdată. După cum se vede, și Simona e ok, totul îi merge foarte bine”.
Simona Halep a ajuns în optimile de finală ale US Open
Simona Halep participă în acest moment la US Open și s-a calificat în optimile de finală după ce a învins-o pe Elena Rybakina, scor 7-6 (11), 4-6, 6-3. Sportiva noastră se va duela în faza următoare cu Elina Svitolina, locul 5 WTA. Ucraineanca a eliminat-o fără emoții pe Daria Kasatkina cu scorul de 6-4, 6-2.