Simona Halep, cea mai mare jucătoare de tenis a României all-time, împlinește azi 33 de ani.
sportiva, care acum este în proces de recuperare după mai multe accidentări, a cucerit 24 de turnee de simplu în carieră i a fost timp de 64 de săptămâni numărul 1 WTA.
Simona Halep nu a mai luat startul într-o partidă oficială din luna mai 2024, din cauza unei accidentări la genunchi. A abandonat în primul tur de la Trophée Clarins, în disputa cu McCartney Kessler.
Este născută la 27 septembrie 1991, la Constanţa şi a început să joace tenis la vârsta de 4 ani şi jumătate, alături de fratele său mai mare. A debutat în circuitul ITF (International Tennis Federation) în România, în 2006, iar anul următor a câştigat două turnee de simplu şi două de dublu.
Tatăl său e un fost jucător de fotbal și mama sa a practicat baschetul.
În competiţiile internaţionale de junioare a debutat în 2008, când a reuşit să câştige turneul de junioare din Italia şi Roland Garros-ul dedicat juniorilor.
De la 9 octombrie 2017, Simona Halep urcă pe locul I în clasamentul WTA, după ce, la 7 octombrie 2017, s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, devenind astfel prima româncă clasată pe prima poziţie în ierarhia tenisului mondial feminin.
La 9 iunie 2018, Simona Halep a obţinut o altă mare performanţă a carierei, respectiv câştigarea primului său titlu de Mare Şlem, prin victoria din finala de la Roland Garros.
Titlul Simonei Halep la Roland Garros a venit la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici.
Anul 2019 îi aduce Simonei Halep cel de-al doilea titlu de Mare Şlem din carieră, prin câştigarea Turneului de le Wimbledon. În acelaşi an, a fost finalistă la Doha şi la Madrid. Încheie sezonul pe poziţia a IV-a în clasamentul WTA. În 2020, a câştigat turneele WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), Praga (WTA) şi Roma şi a încheiat sezonul pe locul 2.
Simona Halep a participat la Jocurile Olimpice de vară de la Londra din 2012 şi a făcut parte din echipa de Fed Cup a României, în 2010, 2012 şi 2014-2019.
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Halep a solicitat despăgubiri de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie) din 2022, de la US Open.
Roxadustatul se află pe lista interzisă a Agenţiei Mondiale Antidoping deoarece poate creşte hemoglobina şi producerea de celule roşii, mărind rezistenţa la efort.
Halep a afirmat că a folosit suplimentele Schinoussa în timpul participării la ediţia din 2022 a turneului de la Flushing Meadows, iar suplimentele Keto MCT luate erau contaminate cu roxadustat, fapt care nu figura pe etichetă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER