Simona Halep își donează blugii în scopuri caritabile. Fondurile obținute vor merge către copiii cu boli grave

Simona Halep, prima jucătoare a clasamentului WTA, susține visul și eforturile fundației „Copii în Dificultate” de a oferi îngrijire medicală specializată, afecțiune dar și speranță copiilor cu probleme neurologice severe, cu risc major de abandon sau cu boli grave în faze terminale.

Simona va dona o pereche de blugi, contribuind astfel la strângerea fondurilor în cadrul proiectului Jeans4Dreams.

În această săptămână au fost scoase la licitație mai multe perechi de blugi donate de personalități ale sportului românesc. Alături de Simona Halep, s-au alăturat campaniei, donând blugi sau trimițând mesaje de susținere, „Regele” Gheorghe Hagi, legendarul Ivan Patzaichin, actorul Marcel Iureș, fostul fotbalist Nana Falemi, artistul Florin Chilian și alții.

Unul din principalele motive ale campaniei Jeans4Dreams îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare cu privire la îngrijirea specifică a copiilor cu sindroame genetice grave sau boli neurologice cronice. Pentru a crește calitatea vieții copiilor, e nevoie ca toate aceste probleme să fie recunoscute și să stea la baza unui set specific de drepturi și de standarde aplicabile celor implicați în îngrijirea lor.

 

Publicat: 29 11. 2017, 15:35
Actualizat: 29 11. 2017, 15:36