Simona Halep și-a arătat decolteul în costum de baie pe un iaht în Dubai, acolo unde jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani își petrece în această perioadă o vacanță, în așteptarea verdictului de la TAS în speța de dopaj în care este implicată.
Sportiva din Constanța, care în această perioadă se bucură de privilegiul de a fi reprezentată de o figurină de ceară în mărime naturală într-un complex comercial din Cluj-Napoca, a postat câteva fotografii pe pagina personală de Instagram pentru a împărtăși cu urmăritorii ei din acest spațiu virtual câteva momente din această vacanță.
Simona Halep a apărut așadar într-o ipostază destul de neobișnuită pentru ea, pe marginea unei ambarcațiuni, afișând în partea superioară a corpului o componentă a unui costum de baie.
După cum se știe deja destul de bine, în perioada 7-9 februarie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va analiza apelul formulat de fostul lider al clasamentului WTA la suspendarea de patru ani dictată inițial de ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis), ca urmare a testului doping pozitiv la roxadustat efectuat de Halep la scurt timp după eliminarea prematură de la US Open 2022.
Oamenii care o reprezintă pe româncă în acest proces speră ca judecătorii să țină cont de faptul că Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, a recunoscut că el a sfătuit-o pe jucătoarea de tenis să consume atunci acel supliment nutritiv care s-a dovedit ulterior a fi contaminat cu substanța interzisă respectivă.
Despre acea intervenție publică avută de antrenorul francez de origine greacă a vorbit recent și sportiva din Constanța, cea care a ținut să precizeze că a încheiat colaborarea cu academia de tenis deținută de acesta și, în plus, s-a arătat puțin dezamăgită de faptul că Mouratoglou a așteptat destul de mult pentru a face acea dezvăluire.
Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglu de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că, dacă am încredere, am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun. Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou. Probabil va trebui să învăț. Pentru că acesta este principiul meu în viață, dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să existe încredere”, a spus Simona Halep într-un interviu acordat recent pentru publicația franceză „Paris Match”.
Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglu de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că, dacă am încredere, am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun.
Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou. Probabil va trebui să învăț. Pentru că acesta este principiul meu în viață, dacă angajezi pe cineva și lucrezi cu acea persoană, trebuie să existe încredere”, a spus Simona Halep într-un interviu acordat recent pentru publicația franceză „Paris Match”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER