Slab de inimă

Alexandru Tudor a sosit ieri în țară și a oferit explicații în privința testelor fizice pe care arbitrul le-a picat în Spania.
Ce s-a întâmplat mai exact? Tudor s-a descurcat bine la testele de viteză, primind calificativul „excelent”, însă problemele au apărut la cele 20 de serii a câte 150 de metri, cu pauză de 35 de secunde între ele. Explică chiar arbitrul. „Acest test e cel care a generat dificultăți. Mi s-a cerut să mă opresc”, a precizat Tudor. Motivul? Cu ajutorul puls-testerelor purtate de arbitri, specialiștii UEFA au sesizat pe monitoare că ritmul cardiac al românului este prea ridicat și au decis să nu riște nimic.

De altfel, aceștia au constatat încă de la tura de încălzire că Tudor are probleme. „Mi s-a explicat că pulsul mare pe care îl aveam încă de la începutul încălzirii ar fi putut fi cauzat de o stare emoțională specială, de un virus ce trebuie identificat și neutralizat sau s-ar fi putut întâmpla într-o zi oarecare, pur și simplu, fără vreo explicație științifică”, a spus Tudor.

Mai dă testul peste o lună
Arbitrul român a cerut o repetare a testelor în ziua următoare sau chiar în aceeași zi, însă a fost refuzat de UEFA. Membrii forului european i-au oferit o șansă pentru a dovedi că este apt fizic abia peste o lună, pe 4 martie, la Nice, și i-au retras delegarea de la derby-ul Cupei UEFA, dintre AC Milan și Werder Bremen. Între timp, Tudor va mai susține aceste probe fizice și în Antalya, în cantonamentul arbitrilor români, iar până atunci va fi testat și la Ins­titul de Medicină Sportivă.

Doamna tudor dictează antrenamentele și regimul

Alexandru Tudor are un meniu bazat mult pe legume, fructe, glucoză și vitamine. De alimentația arbitrului se ocupă chiar soția sa, Daniela, care îi întocmește și programul fizic.  Doamna Tudor este antrenoare de atletism și chiar a devenit recent campioană mondială la „veterani”, la 100 metri garduri. „El are o alimentație mai strictă, dar asta l-a ajutat până acum. Exclud această variantă, că nu mănâncă suficient”, a comentat Crăciunescu.

Ce spune doctorul

Specialist în medicină sportivă, coordonator al corpului medical la Federația Română de Rugby, doctorul Alin Popescu a acceptat să ne expună cauzele pentru care pulsul unui sportiv (om antrenat) poate fi ridicat. „Frecvența cardiacă maximă se află scăzând vârsta din 220. În cazul unui om de 38 de ani (n.r. – cât are Tudor), frecvența maximă este de 182 de bătăi pe minut. Cum un sportiv nu putea avea probleme cu inima, altfel acestea ar fi depistate la controalele medicale anterioare, cauzele care pot provoca o frecvență cardiacă ridicată sunt oboseala, lipsa de antrenament specific, schimbări recente în dietă, emoțiile și vremea. E posibil ca și anumite tipuri de exerciții, cu care nu este obișnuit, să-l streseze la început”, a explicat doctorul Popescu 

”Sunt răcit, dar până acum luam testele și așa. Cel mai mult mă doare că am ratat meciul Milan – Werder. Era ca un sfert de Liga Campionilor”, Alexandru Tudor, arbitru FIFA

”Nu pot să pun acest eșec decât pe seama stării emoționale deosebite pe care a avut-o Tudor înainte de a pleca la acest curs. Fizic, Tudor a fost perfect tot timpul”, Constantin Gheorghe, președinte CCA

”Nu știu ce a fost acolo, probabil ceva medical. E regretabil ce s-a întâmplat în acest caz, o lovitură de măciucă pentru arbitrajul românesc”, Adrian Porumboiu, fost arbitru FIFA

”Am rezerve în privința testelor UEFA. E foarte ciudat ce s-a întâmplat. Tudor poate să ia acest test la orice oră, îmbrăcat la costum, cu cravată, palton și bocanci în picioare”, Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA

”Este un moment neplăcut, dar e important să nu fie la mijloc probleme grave de sănătate, pentru că un test poate fi repetat”, Cristian Balaj, arbitru FIFA

 

Publicat: 07 02. 2009, 08:21
Actualizat: 07 02. 2009, 08:26