La inițiativa președintelui de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, la sala Polivalentă din București va avea loc mâine, de la ora 16:45, un eveniment caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru micuța Kassandra Rotariu.
Bucureștenii vor putea revedea sâmbătă, la „Polivalentă”, cei mai importanți fotbaliști din anii ’80-’90 și nu numai. „Steaua 1986″, „Generația de Aur”, naționala artiștilor și cea a jurnaliștilor se vor confrunta în cadrul unui turneu de sală cu scop caritabil. Inițiativa a aparținut lui Helmuth Duckadam, care îi va avea sâmbătă alături pe Gică Hagi, Gică Popescu, Iosif Rotariu, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Adrian Enache sau Ghedi Kamara. Se vor juca patru meciuri cu reprize a câte 15 minute, toate fondurile obținute sâmbătă urmând să fie donate familiei Rotariu.
29 de operații. Urmează încă trei
Banii obținuți astfel vor fi folosiți pentru finanțarea următoarelor intervenții chirurgicale ale Kassandrei, fetița adoptată de fostul internațional Iosif Rotariu. Kassandra suferă de osteomielită, o boală a sistemului osos, ajungând în îngrijirea familiei Rotariu după ce a fost maltratată de bunica ei pe când avea doar patru ani. După ce a fost adoptată de familia Rotariu, a suferit 29 de operații menite să remedieze problemele sistemului osos și urmează să mai treacă prin încă trei intervenții chirurgicale. Accesul spectatorilor în Sala Polivalentă se va face în baza unui bilet de intrare (preț general 10 lei) ce poate fi procurat de pe myticket.ro, rețeaua Diverta sau, în ziua evenimentului, de la casele de bilete de la Sala Polivalentă. După atâtea operații, nu-mi mai este frică de cele care vor urma pentru Kassandra. Ea e cea care ne încurajează pe noi Dana Rotariu, soția lui Iosif Rotariu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER