23 de ani de ProSport! Două decenii la superlativ: 20 de momente care au marcat sportul, câte echipe au supraviețuit din 1997 până azi și 100 de oameni din handbal reuniți la ceas aniversar | Articol publicat în 2017
Ai trăit victoriile și înfrângerile alături de noi. Ai citit ziarul în stația de metrou, iar acum frunzărești paginile siteului între două stații de tramvai. Ți-ai regăsit opiniile în textele editorialiștilor noștri sau ai dat cu ziarul de pământ când n-ai împărtășit nota dată de colegul nostru lui Stelea sau Prunea. Ai votat pentru Crisrtina Neagu și ai plâns pentru Andreea Răducan la Sydney. O pastilă dintr-un colț de pagină ți-a ridicat colțurile gurii. Ai privit cu scepticism trecerea de la ziar spre internet, dar ai dat click. Am crezut că nu vom ajunge vreodată – mulți dintre noi care am început cu mașina de scris – să sărim din print pe o pagină electronică, dar ne-am adaptat la nou. Și tu, odată cu noi.
20 pentru 20 | De 20 de ani ProSport mișcă România zi de zi
- Cu cele mai tari reportaje, experiențe, momente și faze…
- De povestit nepoților nepoților noștri…
- Două decenii de victorii și emoții
- 20 de ani de căderi și reveniri
- 20 de povești despre sport și viață
– RETROSPECTIVĂ‚ | „DINAMO IA TOT” a fost titlul cu care debuta ziarul ProSport în urmă cu 20 de ani pe piața presei scrise din România. Miercuri, 2 iulie 1997, apărea ziarul care, potrivit spuselor lui Gheorghe Hagi: „Va fi numărul 1”. Conflictul dintre Dinamo și Steaua a fost prezent chiar pe prima pagină a publicației, iar protagoniștii au fost cei doi Daniel de la echipa Oțelul Galați: Florea și Rednic, care au surprins lumea fotbalului prin mutarea imprevizibilă în Ștefan cel Mare. „Cum numai cu o zi în urmă cărțile păreau făcute pentru Steaua – convingere întărită și de declarațiile de dragoste ale celor doi jucători pentru clubul militar – mișcarea de ultim moment a șocat”, a scris ProSport.
ANALIZĂ‚ | peste 100 de oameni din handbalul românesc au participat la un sondaj amplu în care au votat cei mai buni jucători ai sezonului 2016-2017
SPECIAL | un antrenor român a ales să pregătească o națională din Asia: ‘Au bani din aur. Ei ne cunosc tot datorită lui Ceaușescu și pentru mobila care se făcea în România”
20 de momente care au MARCAT sportul românesc în 20 de ani de ProSport! Generația „blondă”, medalia pierdută nedrept, lacrimile lui Viorel Moldovan din sfertul UEFAntastic și cursa Simonei Halep spre primul loc WTA