La exact 28 de ani de la mitingul sinucigaș pe care Nicolae Ceaușescu l-a convocat la București, pe 21 decembrie 1989, moment în care – după cum anunță procurorii care anchetează crimele Revoluției – instalații speciale ale Armatei au generat un zgomot asurzitor, declanșând starea de panică decisivă pentru spargerea adunării, continuă mărturiile despre acele zile istorice. Cartea lansată de curând de generalul în rezervă Laurențiu Roșu, fost campion universitar la handbal și comandant al clubului Steaua, cuprinde un capitol special dedicat revoluției din 1989 și mineriadei din 1990, ambele trăite de autor în calitate de participant direct la evenimente, ca ofițer activ la Divizia 1 Mecanizată.
Laurențiu Roșu, care ar fi trebuit să devină, pe 23 decembrie 1989, garda de corp a lui Ion Iliescu – prezentat deja de spionul GRU Nicolae Militaru, numit ministru al apărării, drept „noul președinte al tinerei noastre republici”, deși nu fusese ales de nimeni -, a fost desemnat să participe la multe acțiuni importante. A fost trimis în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (astăzi, sediul Ministerului de Interne), pentru a face un inventar al distrugerilor, ocazie cu care a constatat nu numai că se furase mult, dar și că dispăruseră documente importante. A mers la sediul MApN a doua zi după ce, la ordinul generalului Nicolae Militaru, unitatea anti-KGB din din cadrul USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) fusese masacrată. Generalul Militaru fusese dovedit, la finele anilor ”70, ca fiind spion al GRU, serviciul de informații al Rusiei sovietice.
Unitatea anti-KGB din cadrul USLA a fost chemată la sediul MApN în seara de 23 decembrie 1989. Din ordinul spionului sovietic Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu în fruntea Armatei, cele două vehicule blindate au fost distruse într-o ambuscadă la care au participat trupe susținute de tancuri. A doua zi, pe vehicule s-a scris cu creta „teroriști”, pentru ca populația să creadă că ar fi fost vorba de susținători ai lui Ceaușescu. Generalul Laurențiu Roșu a văzut scena cu ochii săi
Pus șef al statului român în locul lui Ceaușescu, Ion Iliescu – el însuși instruit la Moscova în perioada 1950-1957 – l-a numit pe Militaru ministru al Apărării, deși știa că acesta e spion sovietic (ceva mai târziu, de altfel, disidentul rus Vladimir Bukovski, care avusese acces la arhivele secrete sovietice, avea să afirme că Ion Iliescu și mai mulți membri de frunte a organizației care a preluat puterea în România în decembrie 1989, Frontul Salvării Naționale, erau agenți ai serviciului secret sovietic, KGB).
Memoriile generalului Roșu aduc mărturii interesante din partea unui ofițer al armatei care a văzut cu ochii lui evenimentele din decembrie 1989.
Iată un fragment din capitolul „Revoluția și mineriada”, din cartea „CSA Steaua, clubul din inima mea”, al lui Laurențiu Roșu:
„Generalul (r) Laurențiu Roșu: Evenimentele m-au prins chiar în mijlocul lor, deoarece Divizia 1 Mecanizată a fost divizia care a participat la represiunea manifestanților. S-a primit ordin de luptă, iar Divizia 1 Mecanizată avea Regimentul de Infanterie și Regimentul de tancuri care au participat cu efective în prima fază, imediat, în 20-22 decembrie la baricade și la represiunea evenimentelor.
I: În perioada când Victor Atanasie Stănculescu s-a deplasat la Timișoara împreună cu ofițerii, erați sub consemn? L: Da, eram deja sub consemn, primisem ordinul de luptă, toți erau la unități, fiecare primise armament și muniție.
I: Ce însemna «ordinul de luptă»? L: Eram deja la regiment, primisem pistolul mitralieră din dotare, ofițerii aveau și pistolul «Carpați» cu două încărcătoare, care avea fiecare câte 6 cartușe, 12 în total, iar pistolul mitralieră cu 4 încărcătoare, unul la pistol și trei în încărcător, care avea fiecare 30 de cartușe, în total 120 de cartușe. Acolo dormeam, acolo mâncam, nu ni se dădea voie să mergem acasă. S-a instituit Registrul de luptă, în sensul că toate ordinele pe care le primeam, toate telefoanele, trebuiau notate în registru, ora, minutul, cine a dat ordinul, cine a ieșit din unitate. În registrul respectiv am completat și eu pentru că am făcut de serviciu la camera ofițerilor de serviciu și cunosc foarte bine acest registru, despre care mai târziu am auzit că ar fi dispărut, că nu se mai găsește. Probabil că cineva a avut interesul ca el să dispară, pentru că acolo era realitatea, se scria totul, ce note telefonice primeai, ce ordine, atât telefonice cât și verbale (ora, cine a dat ordinul și cine trebuie să-l execute). Nu știu dacă a fost găsit până la urmă, din auzite știu că nu. Seara, după fuga lui Ceaușescu cu elicopterul, a început calvarul. Militarii veniseră de la munci agricole, erau complet neinstruiți, vă dați seama ce înseamnă să-i dai pe mână unui militar neinstruit 120 de cartușe? La primul foc, la prima scânteie dintr-o parte, a început să se tragă în toate părțile.
I: Dumneavoastră în ce zonă erați? L: Eram în zona unității UM 01210 pe Antiaeriană, în București, în Sectorul 6. În acea zonă, pe o parte este Bulevardul Ghencea, pe cealaltă Antiaeriana. Pe Antiaeriană erau Regimentul 1 Mecanizat și Armata I, cu alte subunități, iar în partea cealaltă erau alte subunități, autobaza militară, Clubul «Steaua». Toți înarmați. Cimitirul militar era pe partea cu Clubul «Steaua». Cum s-a lăsat amurgul, a început infernul.
(…)
I: Ați primit ordin să apărați un anumit obiectiv, v-ați întâlnit cu cineva din conducerea armatei? L: Nu, eu personal, nu. La acea oră, comandantul diviziei era maiorul Gheorghe Carp. Nimeni din conducerea diviziei nu voia să-l însoțească, probabil că le era frică. Singurul care a avut curajul să plece cu el peste tot am fost eu. Mergeam cu el în toate punctele unde apăreau probleme, de exemplu am fost cu el a doua zi, după ce au fost chemați la minister colonelul Trosca și subordonații săi, care au fost măcelăriți în fața porții Ministerului Apărării Naționale din Drumul Taberei, din ordinul Ministrului Apărării, Generalul Nicolae Militaru. Am fost acolo ziua, pentru că seara nu puteam să mergem deoarece se trăgea și nu aveai curaj să ieși pe poarta unității. Iar dimineața, când am ajuns, era un spectacol macabru, erau într-adevăr măcelăriți, iar populația, pentru că scrisese cineva mare pe ei «teroriști», le stinsese mucuri de țigări pe față, urinase pe ei. Totul a fost planificat, totul era făcut astfel încât oamenii să creadă că erau teroriști. Eu nu cred că au fost teroriști.
Nicolae Militaru, general al Armatei române descoperit, la sfârșitul anilor 1970, ca fiind spion GRU, a fost reactivat de Ion Iliescu în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu. Iliescu, care în aceeași zi a solicitat, la televiziune, intrarea armatelor sovietice în România, l-a numit pe Militaru șef al Armatei, iar pe agentul KGB Mihai Caraman – șef al serviciului de spionaj
L: Vreau să amintesc un eveniment care spune multe. După ce manifestanții au părăsit sediul Comitetului Central al PCR am primit ordin să mergem și să facem o evaluare la ceea ce s-a distrus. Din comisia pe care maiorul Gheorghe Carp a luat-o cu sine am făcut și eu parte. Când am ajuns la CC al PCR, peisajul era dezolant. Toate încăperile erau devastate, nu mai exista niciun scaun, dispăruseră toate, mobilierul era rupt sau răsturnat, sertare trase și toate golite. Se vedeau urmele pe pereți unde fuseseră tablouri. Noi nu am mai găsit niciunul. Toate vitrinele din birouri erau sparte iar tot ce fusese pe rafturi dispăruse. În biblioteca CC, care consta în două încăperi, toate rafturile erau dărâmate, în mijloc – mormane de cărți doar cu operele lui Nicolae și Elena Ceaușescu, Karl Marx, Engels, Lenin. Restul de cărți valoroase dispăruseră. În nicio încăpere nu am găsit televizor, cu toate că pe opisul de pe ușă, cu inventarul din cameră, scria un tv color. Aveau și o minicantină. Nu am găsit nici acolo nimic (tacâmuri, veselă). Ce m-a frapat a fost ce am văzut la subsolul CC al PCR. Am coborât două nivele și am dat de un culoar lung de circa 100 m care pe o latură avea amenajate niște încăperi, mai bine spus cușete, deoarece erau foarte mici, aveau un birou mic pe care era așezată aparatură de ascultare, un scaun și un fișet de metal, în care se mai găseau la venirea noastră urme de apă minerală, biscuiți, cafea și coli de scris în alb. Aici Securitatea făcea ascultările și probabil stătea ore în șir. De aceea aveau nevoie de apă, biscuiți, să poată rezista până le venea schimbul. Și aici totul era distrus, în sensul că aparatura era mitraliată, firele – smulse, role de magnetofon lipsă, iar cele pe care le-am găsit noi și pe care le-am predat cu process verbal, cred că nu conțineau nimic interesant. Tot aici la subsol am găsit o cameră care era plină cu fișete, iar în fișete – cutii, în care se aflau cartoteci. Nu dosare ci simple fișe personale pe care erau scrise numele, prenumele, data și locul nașterii, de când respectivul făcea parte din Partidul Comunist Român, profesia și locul de muncă. Și aici, totul era răvășit, multe cartoteci dispăruseră. Am lăsat de pază un militar în termen până au venit noile oficialități să ia în primire. Tot la subsol am mai găsit și o cameră special amenajată cu costumul numărul 1 și costumul numărul 2. Chiar așa scria pe ele, cu litere mari de tipar. Erau costumele de protecție ale cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, în caz de pericol atomic sau contaminare chimică. În cameră se mai găsea o barcă pneumatică, dotată cu o lădiță de prim-ajutor, două colace de salvare, cu o stație de emisie-recepție. În subsolul CC al PCR existau diferite galerii care duceau în rețeaua de galerii subterane a Bucureștiului. Una dintre galerii ducea la salba de lacuri din jurul Bucureștiului, de aceea aveau nevoie de barcă, pentru a putea pleca navigabil, în caz de pericol”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER