3. Gabi Tamaș – 8 luni de închisoare cu suspendare

Proaspătul fotbalist al Stelei a fost condamnat în luna septembrie a anului 2014 la opt luni de închisoare cu suspendare. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 a fost aplicată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Tamaș va trebui să respecte mai multe obligații, respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele stabilite; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, precum și întoarcerea; să anunțe dacă își schimbă locul de muncă; să comunice informații și documente referitoare la mijloacelor sale de existență. De asemenea, instanța l-a obligat pe Tamaș să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Brașov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Condamnarea a venit după ce, în iunie 2013, a fost trimis în judecată pentru că a rupt ușa de la intrarea unui bloc din București, beat fiind. A fost reținut 24 de ore și încătușat pentru că a avut un comportament „agitat”.

LOCUL 2                  LOCUL 4

Publicat: 13 02. 2015, 08:00
Actualizat: 13 02. 2015, 15:00