Odată ce a fost declarat funcțional, Stadionul Național va presupune în continuare un permanent efort financiar, astfel că va trebui să se transforme rapid într-o afacere pentru a acoperi atât cheltuielile de întreținere și de operare, cât și obligatoria amortizare a investiției de construcție.
În paralel, odată cu investiția în sine, Primăria Bucureștiului pregătește o echipă care să preia administrarea noului Stadion Național. Aceasta se va dori una profesionistă, urmând ca, alături de restul personalului, să își desfășoare activitatea pe o societate distinctă. Această societate va avea misiunea de a se autofinanța după un termen de câțiva ani.
Astfel, va trebui ca măcar să producă atât cât cheltuie. Și va cheltui destul de mult, respectiv patru până la cinci milioane de euro anual! Cam la atât se ridică suma necesară operării unui stadion occidental cu o capacitate similară, de 55.000 de locuri.
E nevoie și de Dinamo, și de concerte În aceste condiții, arena bucureșteană va trebui să se transforme rapid într-o afacere de succes. Pentru asta, nu ajunge să găzduiască doar meciurile echipei naționale, ci și alte manifestări, concerte sau evenimente extrafotbalistice. De asemenea, în acest context, Dinamo va fi primită cu brațele deschise pe Stadionul Național, dar în baza unei chirii pe măsură, care, conform surselor ProSport, se va ridica la 100.000 de euro lunar.
170 de milioane de euro cu aproximație va fi investiția totală făcută pentru predarea la cheie a Stadionului Național
Prima dată când tribunele noului stadion se vor umple va fi cu ocazia unui eveniment-test la care vor participa doar jandarmi și militari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER