Victor Pițurcă va debuta oficial pe banca saudiților de la Al-Ittihad vineri, în meciul de pe teren propriu cu Hajer (locul 7 din 14), nou promovată în prima ligă. Conform ziarului Adevărul, care citează siteul mbc.net, fostul selecționer al României a trasat deja primele reguli la noua sa formație, decizii care-i va prinde pe picior greșit pe fanii grupării din Orient, obișnuiți să stea cât mai aproape de favoriții lor.
Regulile lui Pițurcă
1. Doar jucătorii, oamenii din staff și oficialii clubului vor avea permisă intrarea în vestiar și în jurul terenului de antrenament în contextul în care apropiații saudiților, notează Adevărul, erau obișnuiți să-i viziteze pe fotbaliști chiar și în vestiar
2. Nici măcar prinții nu vor mai avea voie în vestiar sau să admire antrenamentele lui Pițurcă, Neagoe și Compania. Oamenii cu buzunarele doldora de bani își vor satisface nevoia de „divertisment” doar la meciuri, din tribune
3. Reprezentanții presei vor avea acces doar la primele 10 minute ale antrenamentelor
„Metodele lui Pițurcă amintesc de > Iordănescu, antrenorul care a câștigat Liga Campionilor Asiei cu Al-Ittihad, în 2005″
Siteul Eurosport în limba arabă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER