A murit Fidel Castro! Relația indestructibilă cu Maradona și cum și-a transformat liderul istoric cubanez țara într-o forță la Jocurile Olimpice. „Fidel e singurul politician despre care nu puteți spune că e hoț”

Liderul istoric al Cubei, Fidel Castro, a decedat la vârsta de 90 de ani, anunță presa oficială din Cuba, citată de CNN Español.

Fidel Castro a fost liderul Revoluției Cubaneze, a deținut funcția de premier al Cubei în perioada 1959-1976 și de președinte, între 1976 și 2008. Actualul președinte al Cubei, Raul Castro, a anunțat moartea fratelui său. „Comandantul Revoluției cubaneze a decedat vineri la ora 22.29” (sâmbătă, 5.29, ora României), a anunțat Raul Castro într-un discurs transmis în direct la televiziunea publică din Cuba.

„Sportul e dreptul oamenilor de rând, nu al bogaților”

În cei aproape de ani în care a condus Cuba în calitate de premier sau președinte, Fidel Castro a încercat întoteauna să-și transforme țara într-o forță în lumea sportului, considerând că sportul trebuie să fie un drept fundamental al oamenilor de rând și nu numai al bogaților, așa cum se întâmpla în era prerevoluționară. Investițiile masive s-au transformat rapid și în rezultate, Cuba având un total de 220 de medalii la Jocurile Olimpice, dintre care 208 au fost cucerite la ultimele 15 ediții (1960-2016), doar 12 fiind câștigate în precedentele 12 ediții (1900-1956).

Boxul este de departe disciplina în care sportivii din Cuba au strălucit cel mai puternic, cu 73 de medalii (din totalul de 220) câștigate, dintre care peste jumătate (37) de aur.

Diego Armando Maradona, cel mai bun prieten din lumea sportului

De-a lungul timpului, Fidel Castro a dezvoltat o puternică relație de prietenie cu unul dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, Diego Armando Maradona, care a și preluat discursul „antiamerican” al fostlului lider cubanez, îmbrățișând totodată doctrina comunistă.

Relația dintre cei doi a început în 1987, când Maradona a vizitat pentru prima dată Cuba și l-a cunoscut pe Fidel Castro. Trecuse un singur an de când Diego Maradona condusese Argentina spre titlul mondial din 1986 și era deja considerat cel mai bun fotbalist din lume.

„Atunci am petrecut cinci ore vorbind despre Cuba, despre Argentina, despre El Che (n.r. Che Guevara) și pur și simplu m-am îndrăgostit de Fidel. Îl priveam ca pe un monstru care își apără pământul și e singurul politician despre care nimeni nu poate spune că e hoț!”, a povestit ulterior Maradona.

Maradona a revenit apoi în Cuba în 1994, după celebrul scandal de dopaj de la CM 1994, când a fost depsitat pozitiv pentru cocaină, iar în 2000 s-a tratat tot aici pentru dependența de droguri, dar și pentru problemele cardiace. Apoi, Maradona s-a transformat în unul din cei mai importanți apărători ai Cubei. „Nu vreau să par grațios! Când cineva sare în apărarea SUA, eu apărc Cuba. Fidel e un om extraordinar și îl am tatuat pe piciorul meu”, declara Maradona. Și nu glumea.

Fidel Alejandro Castro Ruz, născut pe 13 august 1926 în orașul cubanez Birán, a preluat puterea în Cuba în anul 1959, menținându-se în fruntea Administrației de la Havana timp de 49 de ani, profitând de charismă pentru a impune un regim socialist considerat autoritarist. Fidel Castro a fost unul dintre personajele-cheie ale Războiului Rece, remarcând-se prin antagonismul puternic față de Statele Unite, prin colaborarea cu Rusia și prin influențarea mișcărilor politice marxiste din America Latină și din Africa.

Transformând Cuba dintr-un spațiu al americanilor bogați într-un simbol de rezistență față de Washington, Fidel Castro a rezistat la putere pe durata mandatelor a nouă președinți americani.

Publicat: 26 11. 2016, 09:57
Actualizat: 26 11. 2016, 10:13