A reînviat Milanul din Banat!

„Rossonerri suntem
noi,
Și suntem mai buni ca voi,
Rossonerri ne numim,
Pe Metalul o iubim”.

Cine nu-și mai amintește refrenul galeriei din Valea Domanului, de
acum un deceniu? Când stadionul era arhiplin la fiecare meci al
CSM-ului de pe teren propriu în prima ligă, iar cu două ore
înaintea partidei toate căile de acces către stadion erau
blocate.
Vremurile alea au trecut. A urmat, la începutul acestui deceniu,
retrogradarea în liga secundă. Apoi, potopul! După spusele
oamenilor locului, dezastrul a început odată cu venirea lui Dinel
Staicu, în 2001. Zvonurile care circulă prin Reșița spun că oamenii
din conducerea Combinatului Siderurgic nu ar fi acceptat să se
ocupe Staicu de sistemul hidroenergetic al combinatului și de aceea
și-a luat mai mulți jucători la Craiova, iar echipa, care era
constituită ca societate comercială, a fost desființată. Asta se
întâmpla patru ani mai târziu.

Desființată după 80 de
ani

Tot cei apropiați echipei spun că aceasta a fost preluată apoi de
un investitor local, un anume Izvernaru. S-a cumpărat loc în „B”,
s-a retrogradat din nou, iar după câteva etape în „C”, în sezonul
2007-2008, din cauza datoriilor imense acumulate și neplătite, CSM
Reșița a fost radiată din campionat și din scripte. Era actul de
deces al unei echipe cu 80 de ani vechime în spate! Între timp,
pentru scurtă perioadă, echipa din Reșița mai fusese preluată și de
Marian Iancu, cel care dorise să facă acolo „satelitul”
timișorenilor de la Poli.

Tradiția
și copiii au readus orașul pe harta
fotbalului

Doi ani n-a existat fotbal nici măcar de Divizia C la Reșița. În
vară însă, Primăria și Consiliul Local au decis să investească
într-o echipă. Cel care s-a ocupat de tot se numește Cristi Bobar,
fost junior al Reșiței și al Școlii de Fotbal „Gică Popescu”, de la
Craiova. El a fost cel care a stat astă-vară pe capul lui Mircea
Sandu și al oficialilor FRF pentru ca Reșița să primească un loc de
Divizia C. Și l-a primit, ajutat de tradiția fotbalistică a
orașului, dar și de faptul că Fotbal Club Școlar Reșița, numele
clubului, avea 350 de copii și de juniori legitimați!
Bani nu prea sunt – cam 180.000 de lei (aproximativ 45.000 de euro)
au fost alocați pentru toată activitatea fotbalistică în turul de
campionat. Antrenor-jucător la echipa mare este Lucian Dobre, fost
și pe la Astra, care după aventuri la Spartak Nalcik și Tavria
Simferopol a revenit, pentru o vreme, acasă. Salariile jucătorilor
– mulți dintre ei foarte tineri – sunt până în 1.000 de lei lunar.
Obiectivul pentru acest sezon este evitarea retrogradării și se
pare că va fi îndeplinit, pentru că echipa e pe locul 11 din 18.
Dar la anul, dacă bugetul va crește, se va încerca
promovarea.

Școală
fără bani pe lângă Chivorchian

Bobar are 26 de ani și este cel mai tânăr președinte de club din
primele trei ligi ale României. În urmă cu trei ani a stat jumătate
de sezon pe lângă Gheorghe Chivorchian, la Timișoara. Pe atunci era
director sportiv la CSM, iar ca „satelit” al echipei Poli, lucra la
Timișoara. „A fost o jumătate de an în care am avut enorm de
învățat de la Chivorchian. Practic, a fost școală fără bani”, spune
el.
De un an încoace, stadionul este într-o permanentă transformare în
bine, iar principalul „vinovat” este chiar tânărul conducător.
Hotelul pentru fotbaliști a fost modernizat, cantina – de asemenea,
au fost puse scaune pe aproape întreaga suprafață a tribunelor, iar
mai nou, la stadion, președintele vrea să facă încă un teren de
dimensiuni normale cu iarbă și, eventual, un altul cu gazon
artificial. În perspectivă, într-o clădire aflată imediat în
spatele terenului de joc, a amenajat deja câteva camere cu câte
patru paturi și televizor, unde vrea să aducă puști talentați din
tot județul. Practic, un Luceafărul la scară regională. Li se va
asigura școală, casă și masă. Măcar viitorul sună bine la
Reșița!

Vechea
gardă
nu se
predă

Câțiva dintre fotbaliștii care au dus Reșița pe primele locuri
în Divizia A acum un deceniu au acceptat invitația ProSport de a
poza împreună pe stadionul din Valea Domanului.
Leontin Doană (mijlocaș) este antrenor la Prolasz Carașova, echipa
de Divizia D a unei comune de croați, cum mai sunt alte câteva în
județul Caraș-Severin. La 40 de ani, câți are Doană acum, mai intră
și el pe final de meci, măcar câte un sfert de oră. Campionatul
trecut a pregătit formația Berzobis Berzovia, cu care a ajuns la
barajul pentru promovare în „C”, pe care l-a pierdut însă în fața
celor de la CS Zlatna, județul Alba.

De ce nu s-a ales
Panescu primar

Gheorghe Popa (portar) este administratorul unei firme din Reșița.
Sandu Rocco (fundaș) lucrează în cadrul Centrului de copii și
juniori. Petre Panescu (fundaș) este și el antrenorul unei grupe de
copii la club, dar în același timp este și viceprimar la Ocna de
Fier, o comună lângă Reșița. Foștii coechipieri dezvăluie că „nu a
ieșit primar din cauza fratelui unui fin de-al lui, cu care s-a
certat. Și cum neamul ăluia e mare în Ocna de Fier, a pierdut
alegerile pentru 60 de voturi!”.
Lucian Dobre (fundaș) este antrenorul echipei FC Școlarul, dar, la
31 de ani, mai și joacă. Din iarnă s-ar întoarce să joace în Rusia,
de unde are o ofertă.
Pe lângă cei cinci, în fotografie mai apar fostul președinte Marius
Popescu, acum pensionar și observator la Liga a III-a și la Divizia
D, dar și antrenorul cu portarii de atunci și de acum, Ioan
Ilyeș.

Ciucur e
cel mai gras, dar și cel mai bun

Foștii fotbaliști reșițeni ne-au dezvăluit că o altă mare vedetă a
echipei de acum un deceniu, Vali Ciucur, este antrenor secund și
jucător la Metalul Bocșa, în Divizia D. „Are 110 kilograme, dar e
cel mai bun de acolo! Stă la Bocșa, unde socrul său are o fabrică
de pâine”. Fostul atacant Claudiu Balaci este antrenor la Lupac,
altă comună de croați, a cărei echipă este în campionatul județean.
Tot acolo activează, ca antrenor de portari, Vali Boșca.

La
Petroșani e San Siro

Despre Vasile San Siro Ciocoi ei știu că trăiește la Petroșani,
unde are câteva buticuri, dar deține și suprafețe de pământ și
pădure la Bocșa, câștigând binișor din exploatarea lemnului. Ibric
este acum antrenor în „D”, la Scorillo Caransebeș, iar despre
Căpraru spun că ar fi agent de vânzări la o societate din oarș. Cât
despre fostul vârf Ioșka Szijj, ultimele vești îl dădeau plecat în
Spania, la muncă.

Publicat: 24 12. 2009, 11:19
Actualizat: 24 12. 2009, 16:48