Cazul disparițiilor de la Caracal este, încă, învăluit în mister. Deși expertiza IML a arătat că oasele găsite la locuința suspectului sunt ale Alexandrei Măceșanu, atât familia, cât și mai mulți criminaliști nu cred că lucrurile au stat așa.
Principalul argument adus de specialiști este că un corp uman nu poate arde, aproape în totalitate, într-un timp atât de scurt precum a avut Dincă la dispoziție, cel puțin în cazul Alexandrei, pe care ar fi ucis-o cu doar o zi înainte ca polițiștii să descindă la el acasă.
Cu toate acestea, numeroși criminali din istorie sau cei din mafie folosesc cu regularitate o altă metodă de a scăpa cu succes de un cadavru, în doar câteva ore.
Analele crimelor sunt pline de povești îngrozitoare despre folosirea substanțelor chimice pentru a dizolva un corp neînsuflețit. La mijlocul anilor 1940, unul dintre cei mai cunoscuți ucigași din istoria Marii Britanii, John Haigh, a folosit acid sulfuric pentru a face dispărute cel puțin șase dintre victimele sale. Renumitul cartel mexican Tijuana, a cărui poveste apare în serialul „El Chapo” și care a inspirat pelicula „Traffic”, a folosit hidroxid de sodiu, adică sodă caustică sau leșie, pentru a scăpa de cadavrele rivalilor grupării. Mai mult decât atât, metoda folosită de aceștia poartă numele pozole, după denumirea unei supe tradiționale sud-americane. În 1897, Adolph Luetgert, cunoscut drept „Regele Cârnaților din Chicago”, și-a aruncat soția într-un cuvă plină de sodă caustică, apoi a ars resturile, care au fost găsite de polițiști într-un furnal. În 2003, o biochimistă de peste Ocean a utilizat, cu succes, acid clorhidric pentru a dizolva trupul lipsit de viață al soțului său.
Astfel, un cadavru poate fi dizolvat cu acid sau cu o bază, însă există diferențe privind modul în care fiecare substanță acționează. Acizii pot dizolva un corp mai eficient decât bazele, lichefiind chiar și oasele și dinții, însă durează mai mult decât în cazul folosirii unei baze și este mai periculos. De exemplu, criminalul George Haigh a mărturisit că a folosit acid sulfuric pentru a scăpa de cadavrele victimelor sale și a spus că a durat aproximativ două zile pentru ca procesul să fie complet. Mai mult decât atât, substanțele toxice care se evaporau în uma reacției l-au făcut să plece din locul cu pricina, pentru că se simțea rău. Dincolo de asta, soda caustică este mai ieftină și mai ușor de procurat decât un acid concentrat, folosindu-se la fabricarea săpunurilor și în activități casnice.
După ce ar fi ucis-o pe Alexandra joi, suspectul de la Caracal ar fi avut mai puțin de 24 de ore la dispoziție pentru a scăpa de cadavrul fetei. Pentru că era mecanic auto, Dincă ar fi putut procura ușor acizi tari din bateriile autoturismelor, însă cel mai probabil a folosit o bază. În cazul în care opta pentru utilizarea de sodă caustică, era necesar să fie amestecată cu apă și încălzită în prealabil la 300 de grade Celsius. Un corp introdus în leșia incinsă la această temperatură devine lichid în doar trei ore. Dacă suspectul nu a avut la dispoziție o cuvă sub presiune, atunci dizolvarea trupului victimei dura cel mult cinci ore. Tot ce rămâne în urmă sunt fragmente osoase de mici dimensiuni, similare cu cele găsite de anchetatori și identificate ca fiind ale Alexandrei Măceșanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER