A văzut mii de stadioane și a venit în România! „Cel mai mult mi-a plăcut la Craiova”

A văzut mii de stadioane și a venit în România!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stephan Schlei e în Cartea Recordurilor pentru cei mai mulți
kilometri parcurși ca autostopist. Cea mai mare pasiune a sa,
fotbalul, l-a făcut să vadă câteva mii din stadioanele lumii. De
curând omul a fost prin România, iar ProSport a aflat povestea
incredibilă a neamțului globetrotter.

Te uiți la el și nu-l înțelegi! Are 55 de ani și e neamț din
Ratingen, un orășel micuț și liniștit de lângă Düsseldorf. Nu duce
viața liniștită a unui om mai apropiat de pensionare decât de prima
tinerețe, ci umblă prin lume. Nu în stilul milionarilor excentrici,
ci cu rucsacul în spate și cu degetul mare ridicat pe marginea
drumului. E un autostopist! Neamț fiind, Stephan Schlei e înnebunit
după fotbal și asta l-a făcut în cei peste 30 de ani de când e pe
drumuri să fie un autostopist în lumea fotbalului. „Am văzut 2.600
de meciuri până acum!”, spune fără să ezite. Cifrele devin și mai
impresionante: „1.600 dintre ele sunt partide din afara Germaniei.
Primul a fost pe la 15 ani într-o tabără cu școala în Anglia.
Chelsea – Crystal Palace. Chestiile astea nu se uită niciodată, să
știi”.

Turul
României și Craiova nemțească

Întâlnirea cu Stephan are loc la Timișoara într-un moment în
care neamțul face nod unuia dintre multele circuite pe care și le
planifică: „«Dan Păltinișanu» era singura arenă pe care nu o
văzusem din cele pe care se juca în prima ligă de la voi în urmă cu
șase ani”. A încercuit cu roșu în agenda de acasă Ghencea, Giulești
sau „Ștefan cel Mare”. Chiar și stadionul din Bacău!

„Cel mai mult mi-a plăcut la Craiova.Când am intrat pe stadion
și l-am văzut atât de plin m-a dus gândul imediat la Schalke! Mi
s-a părut izbitoare asemănănarea”, rememorează el. România e doar o
piesă mică dintr-un puzzle uriaș al stadioanelor lumii: „Mai am
puțin și termin de văzut toate stadioanele echipelor din primele
ligi europene. Voi pleca în Suedia, unde am de văzut patru arene
nou-construite: Svedbank din Malmö, Guldfalgen din Kalmar, cea din
Mjällby și cea din Atvidaberg”.

„Aștept
Național Arena de cinci ani!”

Neamțul încearcă să-și mențină toate tururile vii, chiar dacă
arene noi apar acum peste noapte. Nici globalizarea impusă de FIFA
nu-l poate opri: „Am văzut toate arenele pe care s-au disputat
finalele Campionatului Mondial, mai puțin pe cea din Johannesburg.
Mă apucă groaza când mă gândesc că trebuie să merg în Africa de
Sud, dar asta e! Sunt obligat!”, explică Stephan cu o pasiune în
voce greu de explicat.

În România mai are doar un obiectiv. Unul pe care îl așteaptă de
ani buni: Național Arena. „Când a fost demolat vechiul stadion,
autoritățile voastre au anunțat că în trei ani va fi ridicat cel
nou. Eu am crezut și am așteptat. Asta până când am vorbit cu niște
români care mi-au spus: «Stai liniștit, durează cel puțin cinci ani
să-l ridice! Știm cum se lucrează la noi în țară». Uite că au avut
dreptate”, spune râzând.

Face bani pe străzile din Roma

Când te gândești la călătoriile germanului de 55 de ani, te
gândești că are nevoie de sume uriașe de bani pentru a le duce la
bun sfârșit. Nimic mai fals. „În Qatar, la Cupa Asiei, am cheltuit
30 de euro în 12 zile! Și 20 s-au dus doar pe timbre, că erau cam
scumpe. Am avut noroc cu o acreditare de presă din 2005 de la Cupa
Africii. Când au văzut-o oamenii de acolo, m-au acreditat și
ei.

Aveam două mese pe zi asigurate. Iar de dormit îmi găseam eu. Nu
sunt pretențios deloc”, povestește el. Totuși, Stephan are și un
job de vară, undeva pe străzile Romei: „Fac diferite trucuri și
oamenii îmi dau bani. Trăiesc o altă viață în Italia și fac rost și
de banii necesari pentru deplasări”. Își ia rucsacul uriaș în spate
și începe să meargă pe marginea drumului cu mâna ridicată: „Vreau
să ajung la Arad până se întunecă. Apoi, o iau spre casă”. Doar
pentru câteva zile, pentru că, de fapt, casa omului e în fiecare
stadion din lume.

Kilometri în Cartea
Recordurilor

Stephan Schlei este o legendă în lumea mică și necunoscută a
autostopiștilor. Călătoriile sale au fost omologate în urmă cu
câțiva ani și în celebra „Guinness Book of Records. „Am 1,6
milioane de kilometri parcurși ca autostopist prin lume, cei mai
mulți dintre oamenii care călătoresc în acest mod”. Neamțul de 55
de ani vrea însă să rărească excursiile: „Mi-a cam ajuns. Cred că a
venit momentul să mă așez la casa mea și să mă concentrez doar
asupra unor tururi mai mari”.

Intrus
la finala Ligii

Neamțul e un fan înfocat al celor de la Liverpool și are peste
30 de partide văzute pe celebrul „Anfield”. Stephan i-a urmărit pe
Gerrard și compania și în Champions League: „Înaintea finalei de la
Istanbul mi-a fost rău câteva zile. Liverpool se calificase și eu
n-aveam bilet. Am plecat totuși în Turcia, și cu 30 de minute
înainte de startul meciului am reușit să intru pe stadion. Am
profitat de un moment de neatenție al paznicilor și m-am băgat în
mijlocului unui grup VIP”, a rememorat Stephan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Ciobotariu îl costă ”o căciulă de bani” pe Șucu dacă vrea să-l transfere imediat
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
BREAKING | Trădare istorică!? Rapid l-a ofertat pe Nicolae Stanciu. Răspunsul primit din partea fotbalistului
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×