ACTE | Șocanta poveste a internaționalului de la Steaua căruia antrenorul i-a cerut 3.000 de lei ca să-l păstreze în echipă. Petru Ianc: „A fost șantaj. Bani negri. Cei din club voiau să mușamalizeze. Au falsificat acte” | Replica acuzaților

Redactor:
Matei Udrea
ACTE | Șocanta poveste a internaționalului de la Steaua căruia antrenorul i-a cerut 3.000 de lei ca să-l păstreze în echipă. Petru Ianc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bani negri de care e condiționată prezența în echipă, răzbunări împotriva celor care nu cotizează, abuzuri, rapoarte falsificate, încercări de mușamalizare a neregulilor – acestea sunt practicile extrem de grave de la Steaua pe care le acuză Petru Ianc, fost poloist la clubul Armatei.

În vârstă de 28 de ani, poloistul – care a evoluat între 2015 și 2018 la gruparea Armatei, dar are și meciuri în naționala României – s-a prezentat la întâlnirea cu reporterul ProSport înarmat cu un teanc de documente: notificări, memorii, rezoluții, regulamente. Pe parcursul discuției, Ianc – care a lăsat impresia unui tip inteligent, „cu vorbele la el” – a citat adesea din actele puse pe masă, argumentându-și afirmațiile cu aceste documente oficiale.

Sportivul de performanță acuză – cu probe! – că antrenorul i-a solicitat 3.000 de lei, sub pretextul unei amenzi în cazul unui act de indisciplină. Și mai grav decât atât, poloistul afirmă că tehnicianul a condiționat păstrarea sa în echipă de plata acestei sume. Mai mult, banii au fost ceruți fără acte, iar tehnicianul – afirmă jucătorul – l-a avertizat că, dacă întârzie o zi, suma se va majora cu 10%. 

A urmat un șir de evenimente care nu are absolut nicio legătură cu sportul de performanță, cu profesionalismul și, cu atât mai puțin, cu disciplina și corectitudinea militară. 
În final, după scandal, umilințe și presiuni care au durat luni în șir, protestele și memoriile poloistului au efect, clubul anulează sancțiunile antrenorului, declarându-le ilegale. Dar atât, pentru că, în final, cel îndepărtat este tot sportivul care a refuzat să plătească. Ianc a plecat din club și a semnat, între timp, cu Corona Brașov. Antrenorul Iosep, cel care i-a cerut banii, a primit un avertisment și continuă mai departe la Steaua, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Clubul nu consideră cazul nici periculos, nici deosebit. Atât concluziile comisiei interne de anchetă, cât și declarațiile comandantului Petrea arată acest lucru. Colonelul i-a spus reporterului că trimiterea lui Ianc la juniori, imediat după ce a refuzat plata informală, nu are legătură cu acești bani ceruți de Iosep. S-ar părea că a fost doar o coincidență.

În urmă rămân anul pierdut de jucător, nervii, tensiunea, nedreptățile. Și un avertisment nerostit pentru alți sportivi: nu plătești? Zbori! Nimeni nu va fi de partea ta!

Citiți mai jos un interviu amplu despre un caz care, în primă fază, i s-a părut reporterului de necrezut. Este coșmarul de 8 luni al unui sportiv revenit în țară din Germania și care a plătit scump, în primul rând în plan psihic, îndrăzneala de a-i spune „STOP” antrenorului atunci când banii ceruți au ajuns la jumătate din salariu.

E greu de crezut că așa ceva se poate întâmpla tocmai la un club militar precum Steaua București. Și totuși, se întâmplă!

ProSport: Petru, te rog să te prezinți.
Petru Ianc, poloist, fost jucător la Steaua: Sunt Petru Ianc, am 28 de ani, am jucat, în ultimii trei ani, pentru Steaua, iar înainte de asta am evoluat la Duisburg, cu care am obținut locul 2 în campionatul Germaniei. Mă rog, am pierdut finala cu Spandau…

Iar înainte de asta?
Am debutat la Sportul Studențesc, apoi, până să plec în Germania, am mai jucat 3 ani la Rapid și 4 ani la Dinamo. Din 2015 am revenit la Steaua, cu care am câștigat 3 titluri ale României.

Pe ce post joci?
Centru. Echivalentul postului de pivot în handbal.

Ai jucat și la națională?
Da, am vreo 25 de meciuri și pentru România. Sper să nu mă înșel, dar cred că am vreo 18-20 de goluri marcate. Cei de la federație țin socoteala.

Deci, un jucător bun?
Să zicem că un jucător bunicel…

„În primii doi ani, cea mai mare amendă pe care am plătit-o a fost de 800 de lei. La Steaua, contractele sunt pe la 1.200 de euro pe lună”

Ce ți s-a întâmplat la Steaua? Înțeleg că totul a început anul trecut?
Da, în vară… Eu mai aveam un an de contract cu Steaua în acel moment. Deci, până în 2018. În vara lui 2017 am primit mai multe oferte. Din România, Germania și din Italia. Atunci am vrut să plec. Dar nu neapărat pentru că primisem ofertă.

Dar de ce?
Motivul principal era că nu mă mai înțelegeam cu antrenorul Andrei Iosep. Cu care, de altfel, fusesem și coleg de echipă înainte să plec în Germania, timp de un an, la Dinamo. Apoi, el s-a retras, a devenit antrenor la Dinamo și, în 2015, a venit la Steaua. Practic, am ajuns amândoi în același timp la echipa din Ghencea.

Bun, și de ce nu v-ați mai înțeles?
Nu pot să dau un răspuns. Efectiv, nu știu ce l-a deranjat.

Ce s-a întâmplat?
În primii doi ani, atitudinea lui era deranjantă, dar atât, nimic mai mult. Avea un sistem cu amenzi. 

Pe tine te amenda?
Da, bineînțeles, pe toată lumea.

Cu ce sume?
În primii doi ani, cea mai mare amendă pe care am plătit-o eu a fost de 800 de lei.

Ce înseamnă pentru un poloist o amendă de 800 de lei?
În polo înseamnă foarte mult! În România, cred că venitul mediu al poloiștilor este de 4-500 de euro. Vorbesc de media pe țară. La Steaua este mai bine: pe la 1.200-1.300 de euro pe lună.

Deci, 800 de lei, echivalentul a peste 150 de euro, ar însemna mai bine de 10% din salariul mediu la Steaua.
Da.

Și alții erau amendați?
Da.

Voi consimțeați la tipul ăsta de sancțiuni.
Da… Înțelegere nu a fost, pentru că asta ar fi presupus să ni se ceară acordul. Dar noi am luat-o ca atare. Ni s-a spus: „Veți fi amendați de mine cu diverse sume”. La început, când Iosep ne-a spus de sistemul lui de amenzi, era vorba de sume din acestea… 30 de lei pentru întârziere, 100 de lei pentru înjurături…

„Pusese dobândă la amenzi. Dacă nu plăteai în 2-3 zile, primeai penalizare”


La începutul lunii decembrie anul trecut, când a văzut că nimeni nu intervine și că, în urma refuzului de a plăti 3.000 de lei, antrenorul l-a trimis la juniori, Petru Ianc a făcut un memoriu către comandant, relatând cu lux de amănunte întregul caz. Mai sus, prima pagină a contestației. După cum veți vedea mai jos, clubul nu i-a răspuns niciodată la acest memoriu, trimițându-i, în schimb, o notificare cu rezoluția raportului făcut de antrenorul Iosep, cel care-i ceruse banii
 

Un regulament consimțit tacit care, între noi fie vorba, există și în alte sporturi, nu doar la polo.
Da, da, corect! Chiar asta voiam să spun, că e o practică la multe sporturi. Problema e că, pe măsură ce a trecut timpul, Iosep a început să facă un abuz din asta. Amenzile le stabilea el, personal, iar noi, jucătorii, îi plăteam lui, în mână, banii de amendă. El strângea banii. Chiar punea și dobândă la amendă, dacă se întâmpla să întârzii cu plata.

Dobândă?
Da, dobândă la amendă. Dacă nu plăteai în două-trei zile, după ce primeai salariul, te punea să plătești mai mult!

Se comunicau amenzile de față cu toată echipa?
Da. Apoi le publica pe grupul de Whatsapp al echipei. Toată lumea era în grupul ăsta, de la managerul secției până la medic.

„2.000-2.500 de lei pe lună. Banii îi primea Iosep în mână. Nicio chitanță, niciun act”

Cam câți bani se strângeau pe lună?
Au fost luni, în primii doi ani, când s-au strâns și 2.000-2.500 de lei.

Se dădea vreun act pentru banii ăștia?
Nu, nu, în niciun caz!

Deci, era o plată informală.
Exact. Îi dădeam antrenorului banii în mână, nu primeam nicio chitanță și nu erau înregistrate undeva.

Se știa în club de chestiunea asta? Comandantul, managerul secției?
Managerul știa. Comandantul cred că nu. Din banii de amenzi se organiza la sfârșitul lunii, de obicei, o acțiune comună cu echipa. Mergeam la Therme, la un restaurant… Dar domnul Iosep a început, treptat, să facă un abuz din acest sistem de amenzi.

„Eu, personal, am plătit în primii doi ani vreo 3.000 de lei amendă”

Cât ai plătit tu, personal, în primii doi ani?
Aproximativ 3.000 de lei. Îmi aduc aminte că am luat, la un moment dat, o amendă de 500 de lei pentru o discuție între patru ochi pe care am avut-o cu antrenorul.

V-ați înjurat, v-ați bătut?
Nu, nici vorbă. A fost o discuție strict tehnică, legată de polo. Chiar n-avea niciun motiv să se simtă jignit.

Când a degenerat povestea?
În vara trecută, după ce am anunțat că vreau să plec. Managerul Lisac și-a dat, inițial, acordul, apoi s-a răzgândit, n-a mai vrut să-mi dea transferul. Antrenorul Iosep a adus pe postul meu un jucător de la Oradea și mi-a spus că numai în mintea mea e o problemă, că n-are nimic cu mine, de fapt. Am acceptat, ce să fac? Mai aveam un an de contract. Apoi, încă din pregătiri, a început să mă șicaneze. Ajunsese să mă certe când dădeam gol. Pe 27 octombrie, anul trecut, la un antrenament, Iosep mi-a spus să arunc mingea în cealaltă parte a bazinului. Am făcut ce mi-a spus, a tăcut câteva secunde, apoi mi-a spus: „Las”, că vezi tu!”. N-am știut ce-a vrut să spună. El stătea pe mal, mingea a căzut în apă, la 5-6 metri distanță, nu l-a stropit, nu l-a atins, nu nimic. Asta era marți. Trei zile mai târziu, vineri, am avut dimineață antrenament și apoi ne-am suit în autocar. Aveam meci la Cluj. Antrenorul a întârziat vreun sfert de oră, apoi m-a dat jos din autocar, mi-a spus că s-a uitat pe camerele de filmat ale bazinului la antrenamentul de marți și că, din mișcările corpului meu, și-a dat seama că intenția mea a fost să-l lovesc cu mingea. Exact așa mi-a zis. Și că, din cauza asta, nu mai fac deplasarea la Cluj. Vă dați seama, eram cu bagajele în autocar… Mi-a spus că luni îmi comunică decizia în privința mea.

Ce ai răspuns?
Nimic. L-am văzut nervos. Cu toate că mi s-a părut ciudat ca, după trei zile, să se uite pe camerele de filmat… Mă rog, nu mai contează. Luni i-am spus managerului secției ce s-a întâmplat. Gelu Lisac mi-a dat, la început, dreptate. Dar Iosep m-a chemat marți la el în vestiar, era de față și antrenorul secund, și mi-a comunicat că, pentru ce am făcut eu, va trebui să plătesc o amendă de 3.000 de lei.

„Mi-a spus că sunt posedat pe diavol. Că am un demon în mine”

Adică 30 de milioane de lei vechi?
Da. Vreo 650 de euro. Am încercat să vorbesc cu el, dar nu s-a putut. Mi-a răspuns că sunt posedat de diavol. Că am un demon în mine, exact așa s-a exprimat. Ce să mai zic? Am pus capăt discuției, i-am zis „OK” și am plecat.

Ai plătit?
Exact în perioada aceea se schimbau contractele în club. Salariile au întârziat vreo lună și jumătate la Steaua. Iosep ne cerea banii în ziua de salariu. Așa că, pe moment, n-am plătit. Culmea e că, din acel moment, și-a schimbat comportamentul față de mine. Nu m-a mai șicanat, a avut o atitudine normală. Schimbarea asta a durat în perioada dintre momentul în care mi-a cerut să-i dau 3.000 de lei și până când ne-au intrat salariile în conturi. În doi ani și jumătate, până în acel moment, nu mai pomenisem așa tratament decent din partea lui!

„Iosep mi-a spus că nu-l interesează, trebuie să plătesc 3.000 până duminică. Altfel, de luni, vor fi 3.300!”

Apoi a venit ziua de salariu.
Da. Asta a fost cu vreo două zile înaintea unui meci cu Sportul, în Ghencea. Meciul a fost pe la prânz, sâmbătă. Marți urma să plecăm la Genoa, pentru o partidă de Cupa Campionilor. După jocul cu Sportul ne-a strâns pe toți în sală și, în fața întregii echipe, mi-a comunicat că, dacă nu îi plătesc taxa asta de 3.000 de lei, nu mai fac parte din lot și nu mai fac deplasarea la Genoa.

Asta a fost după ce ați luat salariul.
Da.

De ce te-a amenințat? I-ai spus că nu plătești?
Iosep fixase termenul-limită pentru plata amenzilor până vineri. Iar avertismentul l-am primit sâmbătă.

Banii ăștia se dădeau în mână, cu chitanță?
În mână, dar fără chitanță!

3.000 de lei fără chitanță, deci.
Da. Erau bani negri, până la urmă. Așa se cheamă, bani negri, că asta sunt! Mi-a spus că, dacă nu plătesc 3.000 de lei, mă scoate din echipă. Pe numele meu se cumpăraseră bilete de avion pentru Genoa, se rezervase cameră… Se făcuseră toate formalitățile. Apoi, Iosep a completat și mi-a spus că nu-l interesează, cei 3.000 de lei trebuie plătiți până duminică seară. Să mă întâlnesc cu el sau cu antrenorul secund în oraș și să-i dau banii! Iar dacă nu, luni nu vor mai fi 3.000 de lei de plată, vor fi 3.300!

„L-am rugat să mă lase să plătesc în rate. Nici n-a vrut să audă. Mi-a sugerat să cer bani de la tata, care e pensionar”

Adică urma să pună o dobândă de 10%.
Da. Pentru întârziere. După ședința asta, i-am cerut antrenorului Iosep să discutăm între patru ochi. Poate că era mai bine să vorbim de față cu toată lumea, dar m-am gândit să evităm o scenă penibilă. Mai întâi l-am rugat să mă lase să plătesc în rate sau să îmi micșoreze amenda. Nici n-a vrut să audă. Mi-a spus că îl jignesc. La un moment dat, i-am spus că am rate la bancă și nu îmi permit să îi dau lui 3.000 de lei pentru că aș rămâne fără bani. Mi-a sugerat să-i cer banii tatălui meu, care e pensionarVoia să mă jignească. Chiar vreau să spun că nu cred că Iosep îmi cerea suma asta ca să-și bage el banii în buzunar. A făcut asta doar pentru a mă umili.

Totuși, e vorba de 3.000 de lei!
Da. Așa vede el să se impună în echipă. Prin genul ăsta de amenzi. Iar eu nu sunt un caz singular. Un coleg de-al meu a primit o amendă la sfârșitul campionatului din 2016, vreo 1.000 de lei. Am terminat, am câștigat titlul, toată lumea fericită… Iar când am început pregătirea pentru sezonul următor, i-a cerut banii!

Se mai dau amenzi și în alte părți. Dar, când e vorba de sume mari, se semnează niște acte…
Da, exact. Nici nu vezi banii ăia, îți sunt reținuți automat de club din salariu și apare sancțiunea respectivă pe statul de plată.

Micile amenzi, așa cum am spus, exact asta sunt: mici amenzi. 10 lei, 30 de lei.
Exact. Se strâng la sfârșitul lunii câteva sute de lei și se bea o bere în echipă. Atât.

Dar 3.000 de lei…
Este mai bine de o jumătate din salariu! O grămadă de bani nejustificabili și neacoperiți de niciun regulament.

Ce s-a întâmplat mai departe?
La sfârșitul discuției l-am anunțat pe antrenor că nu îi voi plăti 3.000 de lei. Sub nicio formă. I-am spus că sunt bani negri și…

Așa i-ai spus, că sunt bani negri?
Exact așa! I-am spus că sunt bani negri, pentru că exact asta sunt. Mi-a replicat că până acum cum am plătit? I-am explicat că până acum nu fusese vorba de 3.000 de lei. 3.000 de lei este prea mult și nu accept să plătesc suma asta! Iosep mi-a răspuns că asta a și intenționat, să fie cea mai mare amendă din istoria secției, ca să mă dea exemplu.

Exemplu pentru ce?
Nu știu…

Colegii tăi ce spuneau?
Normal că nu erau de acord, dar și lor le era teamă. Mă susțineau, dar se temeau că vor păți la fel. O parte din colegi au decis să pună mână de la mână ca să plătească taxa asta și să se încheie conflictul. Atunci a intervenit căpitanul echipei, Mihai Drăgușin, care este și finul managerului secției. El s-a opus. A spus că nu e treaba echipei să se amestece.

Ipotetic vorbind, dacă n-ar fi plătit niciunul, ce se putea întâmpla?
Bineînțeles că n-ar fi putut să se răzbune pe toți. Dar nu s-a întâmplat asta. Decât mai târziu. Atunci și-au dat seama toți că se face un abuz. E adevărat și că domnul Iosep amenda selectiv și după bunul său plac. Aveam un coleg mai tânăr care n-avea mai mult de 1.500 de lei salariu și a primit amendă de 150 de lei! Și tot așa, nejustificat.

„Cei din club au falsificat raportul antrenorului


Steaua a abordat cazul într-un mod absolut original: sportivul a făcut memoriu ca să se plângă, iar clubul a răspuns la raportul antrenorului care-i ceruse banii! Incidentul cu cei 3.000 de lei nu a fost pomenit explicit de club în actele interne – ca și cum n-ar fi existat

Revenind: tu i-ai spus antrenorului că nu plătești.
Da, și că doresc să facă un raport în club. Să se decidă acolo. Nu i-a căzut deloc bine când a auzit că îi cer să facă raport oficial în club. A căzut pe gânduri și mi-a spus că, începând de luni, nu mai fac parte din echipă și să mă prezint la antrenamentele echipei de juniori. Și ăsta tot un abuz era, pentru că la polo nu e ca la fotbal. Eu aveam contract cu echipa de seniori. N-are niciun drept antrenorul să-mi ceară să mă pregătesc cu juniorii. Mi-a dat și mesaj că de luni trebuie să mă prezint la juniori și să stau acolo până când mă va contacta cineva din club. I-am replicat că normal ar fi să fiu considerat nevinovat până când clubul, în urma raportului său, va decide dacă sunt sau nu vinovat. Răspunsul lui m-a surprins. Mi-a spus că el mă consideră de multă vreme vinovat și că, pentru el, e suficientă această părere personală ca să decidă sancționarea mea. Culmea e că mi-a reproșat tot mie faptul că va trebui să plătească din propriul buzunar 600 de euro, banii cheltuiți deja de club pentru biletul meu de avion la Genoa, acolo unde nu mai mergeam pentru că fusesem exclus de el din lot.

Cât ai stat la juniori
Vreo două săptămâni. Am tot așteptat să ia cineva din club legătura cu mine. Nu s-a întâmplat nimic. Apoi am decis să depun un memoriu către comandant, să povestesc tot ce s-a întâmplat. Am depus memoriul pe 7 decembrie 2017. Am primit și număr de înregistrare. Am relatat tot, inclusiv despre banii ceruți.

Ce răspuns ai primit?
Niciunul! Am primit o înștiințare în care mi se comunica răspunsul la un așa-zis raport făcut de antrenor, nu la memoriul meu.

Adică ai făcut memoriu să te plângi de abuz, iar ei au răspuns la un raport făcut de cel care-ți ceruse banii?
Da.

Când ai primit acest răspuns?
După două săptămâni. Și era, repet, un răspuns la un așa-zis raport făcut de antrenor, nu la memoriul meu. Ei au susținut că raportul antrenorului a fost făcut de Iosep pe 24 octombrie, adică exact în ziua când a avut loc incidentul. Dar eu sunt absolut convins că raportul acela este un fals, iar cei din club nu au făcut altceva decât să ia un număr de înregistrare din octombrie. Au falsificat, practic, un raport, ca să fie anterior memoriului meu. În primul rând, domnul Iosep n-avea când, fizic, să facă raportul pe 24 octombrie, pentru că noi, după antrenament, am plecat în cantonament. Raportul acela e un fals. Dacă ar fi făcut raportul pe 24 octombrie, așa cum mi-au spus ulterior cei din club, atunci antrenorul mi-ar fi replicat pe loc că a făcut deja asta. Dar el n-a spus acest lucru. Dimpotrivă, mi-a spus că OK, o să facă un raport. Asta era la sfârșitul lui noiembrie! De altfel, și din mesajele pe care mi le-a trimis rezulta că nu făcuse niciun raport. 

„Regulamentul de Ordine Interioră primit de la club nu era același cu cel care din vară „



Regulamentul de Ordine Interioară pe care clubul i l-a transmis sportivului a fost citit și de reporterul ProSport. Pe parcursul celor 4 pagini, o singură sancțiune nu prevede un cuantum precis al amenzii: comportamentul neprofesionist al sportivului în timpul unui antrenament (adică exact abaterea de la care a plecat totul). În această unică situație, conform ROI furnizat de Steaua, „amenda va fi stabilită de antrenori”

Ce scria în răspunsul de la club?
Repet că am primit răspuns pe 21 decembrie la un alt așa-zis document, al antrenorului, nu mie. Clubul îmi spunea că am fost sancționat cu avertisment, și nu cu suma de 3.000 de lei. Și că trebuie să reintru în programul normal de pregătire al echipei mari. Se anula astfel și sancțiunea de a fi trimis la juniori.

Cât ai stat la juniori?
Aproape o lună.

Ai revenit la seniori după răspuns?
Cu toate că mi-am dat seama că nu e în regulă și acela nu e un răspuns la memoriul meu, am lăsat-o așa. Până la urmă, mi se făcuse dreptate, s-a anulat taxa aceea, am revenit la echipa de seniori. Interesul meu era să joc, nu să mă cert cu cineva. Primele două săptămâni au fost OK după ce m-am întors. Iosep n-a mai amintit de amendă. Chiar și colegii vorbeau în vestiar că, din clipa asta, nu va mai cere nimănui să-i dea bani. Și chiar așa s-a întâmplat. Iosep n-a mai cerut niciodată, nimănui, să-i dea bani în mână, fără chitanță. Apoi au reînceput șicanele. În fiecare luni dimineață, la sala de forță, ținea un monolog în fața întregii echipe, în care mă făcea în toate felurile. Deci, showul ăsta a continuat vreo 3 săptămâni. În acest timp, făceam parte din lot, mă antrenam, dar nu jucam.

Nu jucai.
Nu. Apoi, văzând că antrenorul Iosep nu încetează această hărțuire, m-am decis să mă duc la un avocat.

Asta se întâmpla…
În februarie 2018. Avocatul a trimis o notificare clubului, prin executor judecătoresc. A solicitat un răspuns oficial la memoriul meu din decembrie și un exemplar din Regulamentul de Ordine Interioară al echipei de polo. Clubul Steaua a replicat că mi se dăduse un răspuns, deși repet, hârtia pe care o primisem era un răspuns la așa-zisul raport făcut de antrenor, și nu la memoriul făcut de mine. În sfârșit, Regulamentul trimis de club nu avea și tabelul-anexă cu semnăturile jucătorilor. 

De cine era semnat acest regulament?
De șefi. Mai puțin comandantul clubului.

Acest exemplar care ți s-a trimis corespundea cu ceea ce primiseți voi la începutul anului, când ați luat la cunoștință?
Noi semnasem în vară, într-un tabel, că luăm act de regulament. Eu acel regulament îl solicitasem. Dar, din nu știu ce motive, documentul nu mi-a fost pus la dispoziție.

Voi l-ați citit atunci, în vară?
Da.

Și corespundea cu cel de acum?
S-au făcut modificări.

În vara trecută, când ați semnat, ați primit și voi, jucătorii, câte un exemplar din Regulamentul de Ordine Interioară?
Nu. Nicio copie. Nimic.

Deci, voi, poloiștii de la Steaua, nu aveți acasă acest regulament, dar șefii vă cer să-l respectați.
Corect. Nu avem textul regulamentului. Oricum, regulamentul ar fi trebuit prezentat odată cu semnarea contractului. Asta nu s-a întâmplat.

Păi, și când l-ați citit?
Ulterior.

Adică? A doua zi?
Nu! Cred că la începutul pregătirii… Contractele le-am semnat prin iunie, iar tabelul cu semnăturile că luăm act de Regulamentul de Ordine Interioară l-am semnat în august. Deci, mult după ce am semnat contractul.

Aici, din ce spui tu, se desprind două lucruri1. Neglijența sau neștiința sportivilor și 2. Faptul că șefii de la Steaua nu par foarte interesați să respecte legile.
Da, așa este. Din păcate, sportivii nu-și cunosc drepturile… Acum, nici nu sunt foarte interesați. Sportivii sunt interesați doar să-și ia banii și…

Se poate ajunge însă în situația în care nu-și mai pot lua nici banii din cauza acestei superficialități.
E adevărat. Însă n-am crezut că se poate întâmpla așa ceva. De fapt, nu s-a gândit nimeni…

„Am dat 4 goluri și m-am trezit cu amendă de 300 de lei”

Așadar, ți s-a trimis un Regulament de Ordine interioară nesemnat de tine și neconform cu cel din vară.
Exact. Regulamentul ăsta, de acum, era făcut pro causa. Adică se mula perfect pe incidentul meu, ca să fie în favoarea lor. Cu toate că niciun regulament nu îi poate permite antrenorului să îți ceară personal bani, în mână, și orice sumă dorește el.

În regulamentul primit de tine de la club scrie că sancțiunea este lăsată la latitudinea antrenorului, fără un plafon maxim și unul minim. Antrenorul poate, teoretic, să îi ceară și casa sportivului.
La acel paragraf m-am referit și eu. Apoi, în regulamentul acesta de ordine interioară nu scrie cum se dau banii, unde se duc, ce se întâmplă cu ei, în ce cont ajung. E ceva, așa… Nimic concret.

Bun, ai primit răspunsul și regulamentul. Mai departe?
Managerul secției, Gelu Lisac, mi-a dat noi asigurări că antrenorul Iosep mă va lăsa în pace. Discuția asta a fost inițiată chiar de managerul Lisac.

Cu antrenorul în ce relații mai erai? Mai discutați?
Nu. Ne vedeam fiecare de treabă.

Spui că ieșeați la restaurant la sfârșitul lunii, cu toată echipa.
Asta era când ne lua banii pe amenzi. După aceea, nu s-a mai ținut nimic.

Amenzile au continuat?
O singură dată s-au mai dat, în mod legal, prin raport, dar atunci tot eu am fost vizat.

Adică?
În luna martie m-am trezit cu amendă de 300 de lei pentru perioada în care fusesem trimis la juniori. În martie pentru luna decembrie! Incidentul ăsta a pus capac. În decembrie, pe când eram la un antrenament la echipa de juniori, am fost chemat la birou de șefii clubului. Antrenorul echipei de juniori mi-a spus să plec, că sunt așteptat. Am ieșit din apă cu 10 minute mai devreme. Asta, repet, era în decembrie. În martie, antrenorul Iosep mi-a făcut raport și m-a amendat 300 de lei pentru indisciplină, că aș fi plecat din timpul antrenamentului când eram la juniori! Nu mi-a venit să cred… Iosep știa foarte bine adevărul. Le-am spus că nu sunt de acord și nu semnez. Managerul secției mi-a cerut imperativ să mă duc la club și să plătesc. Am refuzat din nou. Gelu Lisac m-a anunțat că eram trecut cu primă de victorie la meciul cu Sportul, în care jucasem și dădusem 4 goluri, dar voi fi tăiat de pe această listă. Și că, din cauză că nu vreau să plătesc 300 de lei amendă, voi pierde o primă de 1.500 de lei. Cu Sportul, antrenorul mă băgase să joc după 4 luni în care nu mă folosise deloc. Se aștepta să joc slab, după atâta timp fără meciuri. A și anunțat, de altfel, că va folosi meciul pentru a vedea dacă mai pot anumiți jucători dacă joace și să observe pe cine se poate baza, în vederea următorului meci de Liga Campionilor. Eu am dat 4 goluri, dar după aceea nici că m-a mai folosit și m-am trezit și cu amenda de 300 de lei!

Să revenim. Te-au tăiat de pe lista primelor de victorie.
Da. Le-am răspuns că e vorba de principiu, nu de bani. Și că n-am de ce să plătesc o amendă primită gratuit. Un abuz și o minciună, așa cum s-a demonstrat ulterior. Când am văzut că nici în club nu îi interesează…

„Comandantul a încercat să mă convingă că nu e chiar atât de grav că antrenorul mi-a cerut 3.000 de lei ca să rămân în lot”

Ai încercat să intri în audiență la comandant
Bineînțeles! Eu cu comandantul clubului am vorbit de două ori, dar numai o singură dată mai mult: în decembrie, când am depus memoriul.

I-ai explicat situația? Ce ți-a spus?
I-am explicat. În primul rând, comandantul mi-a citit așa-zisul raport al lui Iosep. Eu i-am spus direct: „Domnule comandant, am motive foarte serioase și chiar dovezi să cred că acest raport este un fals!”. Oricum, nimeni nu mi-a arătat acel raport… Comandantul mi-a răspuns că am dreptul să contest și raportul, dar a părut că ar dori să împace, cumva, situația.

Ce ți s-a răspuns când ai anunțat: „Domnule comandant, mi s-au cerut 3.000 de lei fără chitanță!”?
N-a avut nicio reacție. Nu cred că, la momentul acela, comandantul știa de această practică.

Dar a aflat de la tine.
A încercat să mă convingă că nu e ceva chiar atât de grav. Dar mi-a spus că va analiza memoriul și va da un răspuns. M-a întrebat cum s-a ajuns aici. Mă rog…

Revenind la situația din martie: l-ai informat pe manager că renunți și la prima de victorie doar ca să nu plătești amenda.
Cred că orice om, după tot ce s-a întâmplat cu mine, ar fi făcut la fel… Când am văzut că Iosep îmi face încă un raport, ca să-mi dea amendă pentru ceva ce era evident neadevărat…

Din punctul său de vedere, poate era justificat.
Ține cont că m-a trimis la juniori pentru că nu i-am dat 3.000 de lei! Iar acum voia să mă amendeze pentru perioada cât am fost trimis abuziv la juniori. Atunci am spus că nu se mai poate și am depus o contestație la amendă în club și la Corpul de Control al ministrului Apărării. Pe 21 martie am depus contestația și în club, și la Corpul de Control.


Contestația depusă de Ianc la Corpul de Control al ministrului și la club după ultima amendă primită, de 300 de lei. Ancheta Corpului de Control va scoate la iveală că atât această amendă, cât și banii ceruți inițial nu au avut acoperire legală

„Comisia de Anchetă a clubului îmi cerea să fac o altă contestație în care să nu pomenesc de incidentul din octombrie”

Ai depus și memoriul pentru amenda de 3.000 de lei?
Da. După o săptămână, a venit la club, în inspecție, Corpul de Control.

Ce atitudine au avut?
Puneau întrebări. Erau niște persoane chiar simpatice. Vorbeau, glumeau, nu erau încrâncenați. 

Deci, s-a confirmat acest tip de plăți informale.
Da, bineînțeles, le-a confirmat toată lumea! Corpul de Control a purtat apoi o discuție și cu mine, le-am povestit ce s-a întâmplat. Și în club s-a făcut o altă comisie de anchetă independentă, separată de Corpul de Control, compusă din doamna Roxana Bârlădeanu (n.r. – fostă scrimeră, vicecampioană olimpică în proba pe echipe la Atlanta 1996), care este locțiitorul comandantului, și colonelul Cristian Neagoe, șeful secțiilor sportive. Am fost chemat la audieri de această comisie, separat de Corpul de Control. Dar ei încercau evitarea adevăratei probleme, respectiv faptul că antrenorul m-a trimis la juniori când am refuzat să-i plătesc 3.000 de lei. Comisia a încercat să se rezume numai la amenda de 300 de lei. Îmi cereau să fac o altă contestație în care să nu pomenesc de incidentul din octombrie, cu cei 3.000 de lei. Le-am spus că altă contestație nu are rost să mai fac. Am cedat la insistențele lor, am făcut o altă declarație în care am spus că, din cauza șantajului la care nu am cedat, pentru că n-am plătit 3.000 de lei, am fost trimis abuziv la juniori, și că au urmat alte represalii, printre care și amenda de 300 de lei. Doamna Bârlădeanu a intervenit și mi-a spus că n-am scris bine, că trebuia să mă rezum numai la amenda de 300 de lei și că mă va chema din nou în club, după-amiază. M-am dus și atunci și mi-au pus în față un chestionar cu șase sau șapte întrebări. Mă simțeam ca la liceu, la teză…

Deci spui că au încercat să te facă să declari ce doreau ei și nu ce voiai tu să scrii.
Până la urmă, am scris tot ce-am vrut eu. Dar, într-adevăr, intenția era să se evite subiectul amenzii de 3.000 de lei din octombrie. În mod clar, asta urmăreau. De altfel, și în chestionar erau formulate întrebările în așa fel încât să se rezume răspunsul doar la amenda de 300 de lei. Deși eu depusesem și la Corpul de Control memoriul înaintat comandantului. Am răspuns la întrebări, iar rubrica „alte mențiuni” am povestit tot incidentul. Mai era o întrebare: dacă eram conștient că sumele cerute de domnul Iosep cu titlul de amenzi erau cheltuite cu întreaga echipă în scopul socializării. Da, știam că se cheltuiesc cu acest scop, cel puțin o parte, pentru că nu știa nimeni cum se cheltuiau toți banii. Dar am scris că transformase sistemul ăsta într-un abuz, că dădea amenzile după bunul plac și chiar condiționa statutul jucătorului în echipă de plata acestei amenzi. Eu sunt exemplul cel mai elocvent că, dacă nu plăteai, suportai consecințe. Erau urmări dacă nu plăteai.

„Mi-au spus că, de fapt, nu eram trecut pe lista pentru deplasarea în Italia. Altă minciună”

Asta a fost după discuția cu Corpul de Control.
Da. Am primit un nou răspuns de la club pentru notificarea pe care o trimisesem în februarie, prin avocatul meu. Răspunsul ăsta l-am primit pe 2 aprilie, la două luni distanță. De data asta dădeau și numărul de înregistrare al așa-zisului raport al lui Iosep, din 24 octombrie 2017. Și mi-au spus iar că au dat răspuns la memoriu și că am luat la cunoștință pe 21 decembrie. Mi se mai spunea că eu, de fapt, nu ar fi trebuit să fac deplasarea în Italia, că nu eram trecut pe raportul de plecare. Asta e altă minciună. Eu aveam deja bilet de avion cumpărat. Antrenorul ne informase în fața întregii echipe. Ulterior, mi-a trimis mesaj că va trebui să suporte cheltuiala, pentru că n-am mai fost luat.

Despre cei 3.000 de lei se spune ceva în acest răspuns?
Da. Se spune ceva destul de greu de înțeles. Mi s-a spus că propunerea a fost, de fapt, să fiu sancționat cu avertisment. Aceasta a fost decizia, ca urmare a așa-zisului raport. Și nicidecum 3.000 de lei. Ă‚sta a fost răspunsul lor.

Acest răspuns a venit la începutul lui aprilie.
Da. N-au răspuns la notificarea avocatului. Apoi am primit și un comunicat prin care clubul se dezice, oarecum, de acțiunile domnului Iosep, îmi anulează amenda de 300 de lei din martie și spune că CSA Steaua condamnă această înțelegere dintre sportivi și antrenori, interzice astfel de practici și sancționează cu avertisment întreaga echipă și pe antrenorii acesteia.

„Dacă eram în Germania, ce s-ar fi întâmplat? La noi n-a fost nicio consecință. Nu s-a întâmplat nimic”


Corpul de Control al ministrului a clarificat lucrurile anunțându-l pe sportiv că suma de 3.000 de lei cerută în octombrie de antrenor nu avea acoperire legală, iar amenda de 300 de lei primită în primăvară a fost dispusă „eronat”. Spre deosebire de inspectorii veniți de la Minister, comisia de anchetă internă a clubului a fost mult mai ambiguă. Sancțiunile au fost, de asemenea, anulate, dar acolo nu se pomenește nimic de cei 3.000 de lei și i se aduc sportivului diverse reproșuri, dându-se impresia că vina ar fi, de fapt, împărțită

Răspunsul de care mi-ai spus a venit din partea clubului. Corpul de Control ce a spus?
Corpul de Control a răspuns după club. Mi-au spus că sancționarea mea cu 3.000 de lei nu s-a realizat în conformitate cu regulamentul de ordine interioară al echipei de polo și că decizia comandantului de modificare a sancțiunii mi-a fost transmisă. Ei au luat act și au recunoscut.

Dincolo de faptul că atât clubul, cât și Corpul de Control au recunoscut instituțional că tu ai fost pus să plătești o sumă ilegal, s-a mai întâmplat ceva? Au mai existat niște consecințe? Sau, pur și simplu, s-a luat la cunoștință și gata?
Acum, îți pun eu o întrebare: care ar fi fost consecința normală în cadrul Armatei române? Până la urmă, Steaua e clubul Armatei. Care ar fi fost o consecință normală? Dacă eram în Germania, ce s-ar fi întâmplat? La noi, n-a fost nicio consecință. Nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a luat nicio măsură nici în club, nici…

Ai mai discutat, de atunci, cu comandantul sau cu altcineva?
Da, am discutat după ce am fost anchetat de Comisia de Disciplină. Mă rog, am vorbit cu comandantul și care a avut o atitudine… Să zicem că era puțin nervos, mi-a spus să nu ne mai rezolvăm problemele prin club. Bun, eu normal că n-aș fi vrut să rezolv problemele mele cu Iosep prin club, mai ales că eu n-am o problemă personală cu dânsul. Dar n-am avut încotro, pentru că domnul Iosep s-a folosit de club ca să mă sancționeze pe mine. Mai mult decât atât, clubul l-a și protejat. I-a ascuns neregulile.

„Cei din club au încercat să ascundă faptele domnului Iosep, să bage totul sub preș. Și să mă prostească”

O ultimă întrebare. Tu ai terminat contractul cu Steaua. Ce te-a determinat să ne cauți, să ne povestești ce-ai pățit?
Sunt convins că nu sunt un caz singular în sport, în general. Deși în polo n-am auzit de așa ceva până acum. Am vorbit pentru că aș dori să nu se mai întâmple așa ceva și să nu mai treacă nimeni prin ce am trecut eu.

Te așteptai să pățești lucrurile astea la Steaua?
Nu, niciodată! A fost un șoc pentru mine. Nu mă așteptam ca într-o instituție ca Steaua, care reprezintă Armata română, să se poată întâmpla așa ceva. Dar ce mi se pare și mai grav este că s-a încercat mușamalizarea. Și că nici măcar nu s-a luat vreo măsură.

Te-a surprins că, în loc să se sancționeze astfel de lucruri, s-a încercat acoperirea cazului.
Da, exact. Chiar mușamalizare. Asta s-a încercat, mușamalizarea cazului.

Cum ai simțit, în tot acest timp, că sunt tratați sportivii? Cum ai simțit că te privesc toți acești șefi? Antrenorul, managerul, comandantul, comisia de anchetă, corpul de control…
Cei de la corpul de control au avut o atitudine foarte OK. Erau deschiși, chiar mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu ei. Dar cei din club au încercat să ascundă faptele domnului Iosep și să bage totul sub preș. Și să mă prostească. Mi-au spus din astea, cum că eu oricum n-aș fi plecat în Italia, că de fapt eu aș fi încercat să dau cu mingea în antrenor… Le-am repetat, n-am urmărit asta, uitați-vă la mine, dacă aș fi vrut așa ceva, fiți siguri că îl nimeream, nu dădeam la 5 metri pe lângă! Dar, chiar dacă aș fi făcut asta, nu putea să-mi condiționeze locul în echipă și plecarea într-o deplasare de plata a 3.000 de lei așa, în mână, fără chitanță, fără nimic. În decembrie, când am depus memoriul și am avut discuția cu comandantul, mi s-a părut surprinzător și amuzant în același timp că domnul colonel Petrea m-a întrebat dacă am vorbit cu un avocat, dacă am făcut memoriul singur. I-am spus că da, pentru că la acel moment nu consideram că e nevoie. Relatam numai întâmplările mele. La sfârșitul memoriului am scris că rog comandantul să analizeze cazul meu cu celeritate. Iar domnul colonel Petrea m-a întrebat dacă știu ce-i aia celeritate! O fi vrut să mă testeze…



Iosep: „Nu pot să vă spun acum exact pentru că pot pierde șirul evenimentelor. Oricum, amenda era mult mai mică decât salariul lui”


Andrei Iosep (centru, înconjurat de jucătorii de la Steaua) este unul dintre cei mai importanți poloiști din istoria României. Acum, ca antrenor, se confruntă însă cu acuzații foarte grave

Andrei Iosep (41 de ani), celebru fost internațional de polo, acum antrenor la Steaua, a evitat să discute prea mult despre acuzațiile pe care i le-a adus Petru Ianc. Pe parcursul convorbirii cu reporterul ProSport și-a invocat de două ori avocatul. Iosep a ocolit răspunsul direct la întrebarea dacă a cerut 3.000 de lei, pomenind în schimb regulamentul de ordine interioară. Nici întrebarea dacă a cerut banii în mână, fără chitanță, nu a primit un răspuns concret, Iosep menționând că are documentația la București. „Au fost niște discuții interne, niște probleme care s-au rezolvat. A fost și o comisie de la minister… N-aș vrea să discutăm. N-a prea fost ceva în genul ăsta. N-am nimic să declar acum. Au fost probleme disciplinare la mijloc. Dar s-au reglementat toate problemele pe parcurs. El (n.r. – Petru Ianc), dacă a jucat trei ani la mine în echipă… Dacă nu-l aveam la inimă, renunțam după un an! Ce a făcut el a fost un gest foarte urât, care… Mă rog, n-am putut să trec peste gestul respectiv. El a aruncat cu o minge în direcția mea. Așa ceva nu se face. Sunt foarte multe evenimente care s-au întâmplat. E un caz închis pentru mine, acum am alte probleme și vreau să dau pagina”, a explicat, în primă fază, antrenorul Iosep.

Ulterior, acesta l-a sunat din nou pe reporter și a făcut precizări: „Nu vreau să vă dau prea multe detalii ca să nu pierd șirul evenimentelor, pentru că s-au întins pe parcursul a mai multe luni. Este toată documentația, nu înțeleg de ce vine acest sportiv acum, pentru că incidentele au avut loc acum 3-4 luni. Nu mai e de actualitate. Nu înțeleg de ce a făcut-o acum, când s-a terminat contractul lui cu echipa Steaua. Dacă era îndreptățit să spună chestia asta, putea s-o spună atunci. Sezonul s-a terminat la sfârșitul lui mai, ancheta s-a terminat acum 2-3 luni, în martie cred că a fost. Iar evenimentul s-a petrecut în octombrie. Eu acum sunt în cantonament la Costinești, iar documentația o am la București”.

Întrebat, textual, dacă i-a cerut 3.000 de lei sportivului, Iosep a răspuns: „Nu pot să vă spun acum exact pentru că pot pierde șirul evenimentelor”. Jurnalistul și-a exprimat nedumerirea că antrenorul nu mai ține minte dacă a cerut sau nu banii, iar interlocutorul a replicat: „Nu e vorba de 3.000 de lei, că noi aveam regulamentul de ordine interioară, unde erau niște sume stabilite, în funcție de gravitatea faptelor. Era un punct unde scria că amenzile rămân la latitudinea antrenorului. Acum s-a schimbat din nou regulamentul…”. Jurnalistul ProSport a făcut observația că această prevedere, potrivit căreia cuantumul amenzilor este lăsat la aprecierea antrenorului, nu este legală, deoarece, teoretic, acesta îi poate cere sportivului oricât, chiar și prețul unei case. Iosep a replicat că nu se pune problema ca amenda să fi fost disproporționată: „Oricum, sancțiunea primită era mult mai mică decât salariul lui lunar. Deci, nu e cazul. Pentru abaterea asta, eu pe viitor aș da afară jucătorul respectiv!„.


Colonelul Petrea: „Scoaterea lui Ianc din echipă nu a avut legătură cu faptul că i-a dat amendă. Iosep a fost sancționat cu avertisment”


Colonelul Petrea a confirmat cazul și a menționat că antrenorul a fost sancționat, dar spune că scoaterea din lot a sportivului nu a avut legătură cu banii care i s-au cerut acestuia

Comandantul clubului Steaua, colonelul Cristian Petrea, a confirmat pentru ProSport cazul Petru Ianc, menționând că nu știa de practica antrenorului Andrei Iosep, acesta din urmă fiind și sancționat disciplinar. Pe de altă parte, ofițerul a spus că scoaterea din lot a lui Ianc n-ar fi avut legătură cu banii ceruți de Iosep și că, din cercetările făcute, a rezultat că antrenorul echipei de polo nu lua de la poloiști sumele despre care vorbește fostul jucător.

„Ianc a avut contract cu noi până la 31 mai. Nu i s-a reînnoit contractul. Scoaterea lui din echipă nu a avut legătură cu faptul că i-a dat amendă. Am făcut o cercetare disciplinară, la nivelul clubului, în care inclusiv Iosep a fost sancționat cu avertisment pentru încălcarea Regulamentului de Ordine Interioară. Sportivul n-a plătit nicio amendă. Inclusiv sportivul a făcut o petiție, la un moment dat, către Corpul de Control al ministrului, care a analizat cele spuse de el. I-am pus la dispoziție documentele noastre interne”, a povestit Petrea.

Colonelul neagă acuzația lui Ianc că s-ar fi antedatat raportul antrenorului, astfel încât să figureze ca fiind depus exact în ziua incidentului: „Asta e părerea lui, dar nu e cea corectă. Eu n-am văzut acele discuții pe WhatsApp (n.r. – în care Iosep nu pomenea nimic despre întocmirea vreunui raport către club). Eu am acționat conform procedurii interne a clubului. Am acționat instituțional. Am încercat să aplanez conflictul în sensul că am încercat să văd care este adevărul. Când sportivul a avut dreptate, când am constatat că anumite drepturi ale sale n-au fost respectate în conformitate cu ROI, am luat măsuri disciplinare împotriva antrenorului”.

Întrebarea pusă lui Ianc, dacă știe ce înseamnă „celeritate”, nu a venit dintr-o desconsiderare a sportivului, ci pentru că acest cuvânt este de specialitate, spune Petrea: „Într-adevăr, asta a fost discuția dintr-un singur motiv. L-am întrebat dacă el a scris memoriul. Mi-a spus că da. Atunci l-am întrebat de acel termen. De obicei, acest cuvânt e folosit în activitatea juridică. Uitându-mă pe CV-ul lui, n-am văzut să aibă studii juridice. De aceea l-am întrebat. Atât, nu că nu l-am tratat cu respect. Am vorbit cu el vreo 45 de minute”.

Comandantul clubului Armatei afirmă că nu știa despre practica lui Iosep de a lua bani de la jucători și că, din cercetările făcute, n-a rezultat că alți jucători ar fi plătit, vreodată, sume de ordinul sutelor de lei, așa cum acuză Ianc: „Nu știam de aceste practici. Știam că există o practică informală la nivelul sportului, în care se percep anumite amenzi, 10 lei, 30 de lei, 50 de lei, care se pun într-o cutie și la sfârșitul lunii se face un team-building, ies sportivii împreună cu familiile la o pizza, la un biliard… Nu cred (n.r. – că erau amenzi de 500, 800 și 1.000 de lei), pentru că niciun alt sportiv n-a venit să reclame treaba asta. De ce să le fie frică? Așa cum nu i-a fost frică lui Ianc… Pe parcursul cercetării le-au fost luate declarații și celorlalți sportivi. N-a rezultat faptul că s-ar întâmpla lucrurile spuse de Ianc”.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×