Actuala conducere a FRF nu e afectată de decizia TMB de a amâna data validării acesteia. Burleanu își poate exercita în continuare funcția de președinte al Federației
- Amânarea Tribunalului Municipiului București în privința validării noii conduceri a FRF nu are niciun fel de consecință asupra echipei lui Răzvan Burleanu.
- Pe 6 mai, în urma analizării contestației depuse de AJF Giurgiu, TMB va lua o decizie. Până atunci, președintele FRF și echipa acestuia pot să își desfășoare în continuare activitatea
- Atât Liga Profesionistă de Fotbal, cât și Federație Română de Fotbal au explicat succint pașii validării deciziei Adunării Generale din 5 martie, oferind exemplul lui Gino Iorgulescu, actualul președinte al LPF.
- Rumorile privind schimbarea conducerii din cauza termenului din 6 mai au pornit de la o declarație oferită de avocatul AJF Giurgiu, Adrian Rațiu
Tribunalul Municipiului București a decis ieri să amâne pentru data de 6 mai validarea noii conduceri a Federației Române de Fotbal. Procedura, una care ar fi trebuit să fie o formalitate, a fost complicată de contestația înaintată de AJF Giurgiu în urmă cu mai bine de o săptămână. Atunci, Viorel Leșeanu, președintele AJF, a contestat alegerile din 5 martie pentru președinția FRF, având ca motivație prezența la vot a reprezentanților cluburilor de drept public și a unor conducători care, conform Statutului, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a-și reprezenta cluburile: „Există niște domni și niște asociații care nu aveau dreptul să participe la acea Adunare Generală și care au umflat rândurile celor care au votat. Fără aceștia, probabil că nu am fi avut cvorum”, a declarat la momentul respectiv Adrian Rațiu, avocatul acestuia.
ProSport a prezentat lista cluburilor care nu ar fi avut drept de vot la alegerile din 5 martie, precum și cea a reprezentaților care nu ar fi trebuit să fie prezenți la Adunarea Generală. Articolul poate fi citit AICI.
Așa cum am mai spus, este dreptul fiecărui membru afiliat să depună o contestație
Răzvan Burleanu, președinte FRF
Decizia de ieri a Tribunalului Municipiului București, anunțată în exclusivitate de ProSport, care a luat act de contestația celor de la AJF Giurgiu, a creat controverse legate de noua conducere a Federației Române de Fotbal, fiind alimentată și de o declarație oferită de avocatul AJF, Adrian Rațiu: „Instanța a luat act că există o problemă și nu a certificat actuala conducere a FRF. Ceea ce trebuie sublinat este că, timp de o lună, Federația nu va avea conducere. Pe 6 mai a fost fixat un termen pentru dezbatere”, a declarat acesta la doar câteva minute după aflarea amânării validării noii conduceri. Astfel au început supozițiile pe tema subiectului, situația fiind lămurită târziu de FRF, dar și de LPF.
Ce înseamnă amânarea până pe 6 mai a validării conducerii FRF
Răspunsul simplu: nimic. Răzvan Burleanu și echipa acestuia își vor continua activitatea în cadrul Federației, urmând ca Tribunalul Muncipiului București să valideze sau nu la următorul termen alegerile pentru președinție. Liga Profesionistă de Fotbal a explicat într-un comunicat publicat pe site-ul oficial situația, oferind exemplul lui Gino Iorgulescu, președintele acesteia: „În conformitate cu art. 33 alin. (2) din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, toate federațiile sportive din România (printre care și Federația Română de Fotbal), precum și ligile profesioniste (cum este cazul Ligii Profesioniste de Fotbal) au obligația de a solicita înscrierea modificărilor intervenite în structura organelor de conducere în registrul federațiilor aflat la grefa Tribunalului în circumscripția căruia se găsește sediul structurii sportive în cadrul căreia au intervenit respectivele modificări. Spre exemplu, Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat Tribunalului București să ia act de modificarea intervenită în structura organelor de conducere ca urmare a alegerii domnului Gino Iorgulescu, la data de 14 noiembrie 2013, în funcția de Președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Tribunalul București a admis la data de 15 ianuarie 2014 solicitarea Ligii Profesioniste de Fotbal și a dispus modificarea actelor constitutive în sensul înregistrării noilor organe de conducere ale Ligii. Aceeași procedura descrisă mai înainte este urmată și de către Federația Română de Fotbal la acest moment, în vederea aplicării dispozițiilor legale în vigoare”.
În aceste condiții, hotărârea Adunării Generale a Federației Române de Fotbal privind alegerea lui Răzvan Burleanu în calitate de președinte al FRF va continua să producă efectele juridice corespunzătoare, urmând ca abia pe data de 6 mai să fie luată o decizie în privința contestației depuse de AJF Giurgiu, respectiv a validării lui Burleanu.
Reacția Federației Române de Fotbal
Și FRF a explicat succint consecințele amânarii validării alegerilor din 5 martie. Departamentul Juridic a emis un comunicat la scurt timp după anunțarea noului termen hotărât de TMB, cel din 6 mai:
„Ca urmare a deciziei Tribunalului Municipal București de astăzi, dar mai ales ca reacție la speculațiile privind efectele ei, precizăm:
- instanța a luat act că există o cerere de intervenție, nu „o problemă”, cum dezinformează reprezentantul legal al AJF Giurgiu
- s-a pronunțat o amânare pentru a se lua la cunoștină de cererea de intervenție
- nu s-au purtat discuții suplimentare, nu s-a pus în discuție legitimitatea conducerii FRF, valabilitatea alegerilor sau orice alte chestiuni de natură juridică
- nu a fost vorba de o certificare a conducerii FRF
- la fiecare cerere de înscriere a organelor de conducere FRF de până acum au existat astfel de cereri de intervenție. Ele au tergiversat înregistrările respective, dar nu au avut efecte juridice
- până în prezent, FRF a avut o conducere, astfel că are și în continuare
- domnul Gino Iorgulescu nu poate fi președintele FRF „până pe 6 mai”, pentru că președintele FRF este Răzvan Burleanu