Un bloc gri și banal de pe Ispirescu, aproape de Rahova. E locul unde locuia Mihai Baicu, împreună cu familia sa, și unde ieri a fost un adevărat loc de pelerinaj.
În fața blocului, deja era pregătită o masă pentru pomană și multe scaune, învelite în pânză albă. Vecinii ne îndrumă spre etajul VI. „Urcați acolo, sunt și părinții, și soția, jelesc toți la capul lui Mihai”, ne spun vecinii.
Găsim ușor apartamentul după plânsetele puternice care se auzeau. În sufragerie, trupul neînsuflețit al lui Mihai Baicu, așezat deja în sicriu. La picioarele acestuia, o fotografie cu Mihai pe vremea când era jucător.
„Viața lui era fotbalul. Îl mai chinuiau ligamentele, dar în rest n-avea nicio problemă de sănătate”, spune, îndurerat, tatăl lui Mihai. Lângă el, sora lui nu rezistă și izbucnește în urlete de durere când află că peste o oră urma să aterizeze și avionul cu care venea degrabă în țară fratele lor, plecat de cinci ani în Italia.
Voia la fotbal pe plajă
Mama lui Mihai plânge și ea în hohote și abia reușește să îngâme câteva cuvinte, împietrită de durere. „Așa mult iubea fotbalul, ar mai fi vrut să joace… Visa să ajungă în naționala de fotbal pe plajă”.
Baicu a lăsat în urmă trei fete. Una de trei ani și jumătate, alta de șase și a treia de zece ani. Dintre ele, doar ultima a aflat că nu mai are tată. N-a plâns, dar tot repeta că nu înțelege de ce… Până la urmă, nimeni nu înțelege!
CARTE DE VIZITĂ‚
Mihai Baicu 21 septembrie 1975 – 06 iulie 2009
1994 – 95: FC Național (tur) / Dacia Unirea Brăila (retur) 1995 – 96: FC Național (tur) / FC Argeș (retur) 1996 – 97: Chindia Târgoviște (tur) / Foresta Fălticeni (retur) 1997 – 2001: Foresta Suceava 2001 – 2002: AS Citadella (Italia / Serie B) 2002 – 2003: US Cremonese (Italia / Serie C) 2003 – 2004: FC Brașov (tur) / FC Ghimbav (retur) 2004 – 2006: Farul Constanța 2005 – 2006: Ceahlăul *112 meciuri / 17 goluri în Liga 1 *44 meciuri / 31 goluri în Liga 2
Maximele preferate ale lui Mihai Baicu
"Dacă aș putea, aș da timpul înapoi, așa nu aș mai dezamăgi pe nimeni"
"Aștept să plec la… oriunde mă hotărăsc pe drum!"
Concluzia INML, în 45 de zile
Surse din cadrul Insitutului Național de Medicină Legală susțin că va dura în jur de 45 de zile până vom afla dacă moartea lui Mihai Baicu a avut legătură cu substanțele folosite de-a lungul carierei de fotbalist.
“Sportivului i-a fost făcută autopsia, unde s-au preluat mostrele necesare. Nu putem da nicio informație până când nu vom avea rezultatele laboratorului în ceea ce privește cauzele morții lui Mihai Baicu. De obicei, durează o lună și jumătata asemenea analize”, ne-a declarat un reprezentant al INML.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER