ANALIZĂ‚ | 6 întâmplări importante din fotbalul românesc în 2017 și alte 6 așteptate în 2018. Între ratarea Mondialelor, dispariția Stelei, apariția stadionului din Craiova și alegerile pentru FRF, soarta Bucureștiului la Euro 2020 și revenirea echipelor de tradiție

Îngropate în mărunțișurile zilnice, câteva evenimente majore pentru direcția fotbalului românesc s-au petrecut, totuși, în 2017. Alte câteva (unele din ele, continuarea și consecința firească a celor din anul anterior) se poate intui de pe acum că vor avea loc în 2018.

ProSport vă propune acum, pe 1 ianuarie, o scurtă privire înapoi, spre ceea ce a influențat fotbalul nostru anul trecut, și o alta în viitor, spre ce putem presupune, îndreptățit, că va urma.

Ce s-a întâmplat în 2017

Alegerile LPF

Iorgulescu și echipa sa vor conduce încă patru ani fotbalul profesionist din România. FOTO: Mediafax

Deși pentru public n-a fost cel mai interesant eveniment, alegerile pentru președinția LPF au fost, în mod clar, unul din cele mai importante momente traversate de fotbalul românesc în 2017.

Președintele Gino Iorgulescu și-a asigurat un al doilea mandat, cu 13 voturi pentru din 14 posibile, împotriva unui candidat surpriză, Sorin Drăgoi, președintele de la ACS Poli Timișoara.

Motivul pentru care alegerile au contat a fost substratul lor. Iorgulescu a fost susținut pe linie politică, intervenția PSD fiind decisivă – la fel ca și data trecută, în toamna lui 2013, când Liviu Dragnea a mers personal, împreună cu Victor Ponta, pentru a le indica președinților de cluburi cu cine e bine să voteze.

În același timp, Iorgulescu și oamenii săi au suspectat permanent o imixtiune a președintelui FRF, Răzvan Burleanu. Cert este că apariția lui Drăgoi în cursa pentru șefia ligii nu este deloc străină de șeful federației. Acesta a pus ochii pe banii încasați de Ligă din drepturile TV ale campionatului, dar știe că fără complicitatea administrației LPF nu poate să ajungă la ei. În plus, de cel puțin doi ani se gândește la o soluție pentru a-și subordona fotbalul profesionist.

Din toată povestea, cel mai mult a avut de pierdut, ca de obicei, fotbalul românesc. Iorgulescu este complet absent (după conferința de presă ținută în urma alegerilor, el a dispărut și nimeni nu l-a mai văzut și auzit public, de atunci). N-are niciun program de reforme și modernizare, LPF fiind o instituție opacă, retrogradă, fără perspective reale de progres. De curând, Liga a anunțat că ar vrea să introducă arbitrajul video. Ar fi un pas în față, dar este enorm de puțin, comparativ cu primitivismul, amatorismul și improvizația care domnesc în Liga 1.

Concluzionând, alegerile LPF au fost încă o ocazie ratată pentru fotbalul din România să se apropie măcar de organizarea și profesionalismul țărilor din jur, pentru a nu mai vorbi de cele din Vest.

Ratarea calificării la Mondiale

După dezastrul de acasă, cu Polonia, toți specialiștii din fotbalul românesc au cerut înlocuirea grabnică a selecționerului Daum, pentru a se încerca o salvare de ultim moment a șanselor de calificare la Mondiale. Burleanu a refuzat. FOTO: Mediafax

Încă patru ani fără România la Cupa Mondială: aceasta este piatra de moară pe care 2017 a atârnat-o de gâtul lui Burleanu și al colaboratorilor săi din fruntea FRF. Șeful federației se poate spune că poartă aproape în totalitate răspunderea acestei necalificări. Tricolorii au avut una din cele mai facile grupe de calificare din ultimele decenii – o mână întinsă de destin -, dar antrenorul german adus pe bani foarte mulți (salariul lui Christoph Daum a fost, cu tot cu taxe, de 1,1 milioane de euro în doar un an și trei luni) n-a reușit să înțeleagă nici naționala României, nici bioritmul fotbaliștilor tricolori. Cu Daum, România a practicat cel mai prost joc de la Răzvan Lucescu încoace.

În 2017 s-a intrat cu semnale îngrijorătoare, dar și cu speranța că nu e totul pierdut, iar Daum se va adapta la noua sa echipă. A urmat însă dezastrul, naționala jucând din ce în ce mai slab. În primăvară, după 0-3 acasă cu Polonia, toată lumea fotbalului românesc a solicitat schimbarea urgentă a lui Daum, într-o ultimă tentativă disperată de a salva ce se mai putea din campanie. Burleanu a preferat să-l țină însă pe german.

Până la urmă, Daum a fost îndepărtat, dar când se ratase déjà calificarea.

Pentru FRF, eșecul a însemnat pierderea a peste 12 milioane de dolari, bani care ar fi intrat în conturile federației din partea FIFA. Pierderea nu este resimțită atât de mișcarea fotbalistică în sine, cât de conducerea FRF. Experiența de la Euro 2016 arată că singurii care au simțit real beneficiile calificării au fost oamenii din fruntea federației, care și-au votat prime de calificare de peste jumătate de milion de euro. Cei 8,5 milioane de euro intrați de la UEFA s-au dus ca și cum n-ar fi fost, iar FRF a reușit, în 2016, să termine anul cu deficit.

Pentru România, în schimb, lipsa de la Mondialul din Rusia este cu atât mai dureroasă cu cât Danemarca (echipă cu care tricolorii au remizat de două ori în preliminarii, 0-0 la Cluj și 1-1 la Copenhaga, fiindu-i însă superiori de fiecare dată în joc) a bătut Polonia cu 4-0 și a nimicit Irlanda la baraj. A fost doar o aluzie pe care ne-a aruncat-o soarta la ceea ce ar fi trebuit să fim în aceste preliminarii.

Modificarea Legii Sportului

În primăvară, cabinetul Sorin Grindeanu a adopat Ordonanța de Urgență nr. 38/2017, prin care s-a modificat Legea Sportului 69/2000. Prin aceasta, statul a înlăturat oficial barierele puse în calea finanțării, de autoritățile locale, a sportului profesionist.

Noile prevederi permit ca, în limita a 5% din bugetul orașelor, edilii să poată pompa bani în absolut tot ceea ce înseamnă sport, de la plata facturilor pentru utilități până la salariile unor jucători/jucătoare aduși pe bani grei din străinătate.

OUG 38/2017 are două consecințe majore:

1) sportul (implicit, mai ales fotbalul) devine o portiță de cheltuire a banului public fără a se putea exercita un control riguros,

2) se creează o competiție neloială între cluburile private și cele de stat. Ordonanța le permite edililor să dea bani și către cluburile cu patroni care activează pe raza lor administrativă, dar realitatea e că mai toată lumea preferă să înființeze sau să preia un club care să devină al municipalității și unde primarul poate să taie și să spânzure după bunul plac.
Echipe finanțate de la buget există și în Liga 1, dar fenomenul este foarte vizibil mai ales la Liga 2, unde 6 din primele 7 clasate sunt, în acest moment, formațiile primăriilor din orașele respective.

Dispariția Stelei din Liga 1

În 2017, Steaua a dispărut din Liga 1 și a reapărut în Liga 4, sub conducerea celui mai important fotbalist din istoria clubului, Marius Lăcătuș. FOTO: Mediafax

2017 este și anul în care Steaua a dispărut, pentru prima oară de la înființare (în 1947) din Liga 1. Prin decizia Curții de Apel, lui Gigi Becali i s-a interzis să mai folosească numele Steaua pentru echipa sa. FRF și LPF au făcut eforturi disperate să-l salveze pe latifundiar și chiar au nesocotit timp de 6 luni sentința definitivă a tribunalului, dar în final, constrânse de realitate, au fost nevoite să opereze modificarea.

În locul legendarei Steaua, în Liga 1 a apărut o echipă nouă, FC FCSB SA.

Apariția echipelor Steaua și Academia Rapid în Liga 4

Steaua a reapărut în Liga 4, Armata reînființând echipa pe care o pierduse – s-a dovedit în instanță – ilegal în 2003. Așa cum am scris mai sus, este o premieră: Steaua nu jucase niciodată, până acum, mai jos de Liga 1.

Echipa Armatei are, în acest moment, toate argumentele ca să demonstreze că este Steaua adevărată (poartă numele și sigla conform unor hotărâri judecătorești, este condusă de cel mai de succes jucător din istoria clubului, Marius Lăcătuș, joacă în Ghencea etc). „Roș-albaștrii” sunt pe primul loc în Liga 4 la finalul turului și au ca obiectiv promovarea în Liga 3.

O altă echipă a cărei înființare poate influența fotbalul românesc este Academia Rapid. Gruparea susținută de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, îi are în conducere pe Daniel Pancu, Daniel Niculae și Ovidiu Burcă, iar ca antrenor – pe Constantin Schumacher. Obiectivul acestei formații pe care Liviu Dragnea, președintele PSD, a promis public că „o vom crește” este promovarea în Liga 3 și captarea tuturor însemnelor Rapidului, pentru a se substitui acestui brand legendar în fotbalul românesc. Lupta se dă însă pe mai multe paliere, atât pentru brandul aflat la falimentara SC FC Rapid, cât și pentru moștenirea spirituală și legală a grupării giuleștene, cu AFC Rapid.

Stadionul din Craiova

Inaugurarea stadionului din Craiova este singurul lucru cu adevărat bun care pare să i se fi întâmplat fotbalului românesc în 2017. FOTO: Mediafax

Arena din Craiova, care a costat aproape 55 de milioane de euro, este singura lucrare de infrastructură importantă finalizată în România în 2017. Dintre toate promisiunile guvernanților – spitale, școli, aeroporturi, autostrăzi -, s-a terminat un stadion.

Este o realizare importantă pentru Craiova, așteptată de foarte multă vreme de locuitorii acestui oraș care iubește fotbalul. Debutul echipei CSU Craiova pe noua arenă a fost întâmpinat cu un entuziasm extraordinar de suporteri, iar atmosfera creată la meciuri este cu adevărat impresionantă.

Terminat cu un an întârziere (planul inițial prevederea inaugurarea în noiembrie 2016) și afectat de defecte de construcție reclamate de specialiști și sesizate de presă, stadionul din Craiova rămâne, totuși, un eveniment major din fotbalul românesc în 2017.

Ce așteptăm în 2018

Alegerile FRF

În primăvara lui 2018 sunt programate alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal, moment care va influența major direcția acestui sport cel puțin pentru următorii patru ani. În acest moment, se anunță cinci candidați: președintele în exercițiu, Răzvan Burleanu, foștii fotbaliști Ciprian Marica, Marcel Pușcaș și Florin Prunea și fostul arbitru internațional Cristian Balaj. Se mai vorbește intens de posibilitatea ca Ionuț Lupescu să fie, până la urmă, convins să intre și el în cursă, situație în care, foarte probabil, cel puțin o parte din candidați să se retragă și să-l susțină pe fostul internațional, acum director al Comisiei Tehnice la UEFA.

Mandatul lui Răzvan Burleanu a fost grav afectat de lipsa de experiență și de sinceritate a actualului președinte, sub comanda acestuia performanțele echipelor naționale consemnând o scădere bruscă. Treptat, în ultimele luni, unele erori de management au fost remediate, pe măsură ce Burleanu a început să înțeleagă cum funcționează fotbalul. Această capitalizare a informației s-a făcut însă pe spinarea României. Au existat și unele măsuri foarte bune, cum ar fi crearea Ligii Elitelor pentru jucători sub 17 și sub 19 ani și introducerea regulii cu jucătorul sub 21 de ani la Liga 1 – măsuri preluate din programele altor candidați.

Șeful FRF e, chiar și așa, departe de standardul măcar rezonabil de performanță. El deține însă pârghia importantă a bugetului (a găsit diverse metode să recompenseze financiar diverși votanți) și pe cea coercitivă (destui membri ai FRF au mărturisit pentru ProSport, sub acoperirea anonimatului, că la ultima Adunare Generală au votat ce le-a cerut Burleanu de frică să nu le fie pedepsite echipele, ulterior, de administrația federală).

Dacă Burleanu nu inspiră nicio încredere că ar vrea și ar putea să facă lucruri cinstite și bune pentru fotbalul românesc, în schimb, nici opoziția sa nu pare foarte convingătoare. Programele clare lipsesc, lupta se duce în culise, contracandidații lui Burleanu se atacă deja unii pe alții.
Concluzia este că nimeni din cei care își doresc șefia FRF nu pare, în acest moment, capabil de o viziune pentru dezvoltarea fotbalului românesc. În primăvară se va ști, în orice caz, dacă federația rămâne sub controlul grupului de interese susținut din umbră (Burleanu a făcut un titlu de glorie din colaborarea cu Vasile Dâncu și George Maior) sau se va întoarce sub administrație „civilă”.

Procesul Armată – Becali

Talpan (dreapta), juristul Armatei, i-a luat deja lui Becali numele și marca Steaua. Anul acesta va încerca să-l lase fără 36,8 milioane de euro și fără dreptul de a mai folosi palmaresul

Ultimul fir de ață care îl mai leagă pe Gigi Becali de Steaua este palmaresul. La sfârșitul anului trecut, Armata a inițiat un proces și aici, cerând instanței să constate că performanțele obținute între 1947 și 2003 de Steaua aparțin clubului MApN. Acest proces are o importanță specială pentru că, în mod normal, instanța poate (și ar trebui) să dispună ca FRF și LPF să fie incluse în dosar ca părți (exact așa cum, la procesul câștigat de Armată pentru numele Steaua, instanța a dispus includerea în dosar a reprezentanților Registrului Comerțului, obligați ulterior să radieze numele Steaua din dreptul societății lui Becali).

2018 poate fi anul în care se clarifică definitiv, pe cale judecătorească, modul în care a ajuns societatea comercială a lui Becali să joace cu numele și pe locul rezervat asociației aparținând Armatei.

Tot în 2018 e de așteptat să avem o primă sentință în procesul daunelor intentat de Armată clubului FC FCSB SA, al lui Becali. Suma cerută este uriașă: 36,8 milioane de euro. Latifundiarul a anunțat deja că nu are de gând să plătească, indiferent care ar fi consecințele, dacă va pierde procesul.

Promovarea echipelor de tradiție în Liga 2

2018 are șanse foarte mari să consemneze, simultan, o anomalie și un eveniment îmbucurător în fotbalul românesc. În acest moment, 4 echipe de tradiție renăscute – U Cluj, Oțelul, Petrolul și Farul – luptă cu șanse mari, în Liga3, să promoveze în Liga 2. Dacă acest lucru se va concretiza la sfârșitul returului, din sezonul viitor (care va începe la vară) se va consemna anomalia ca în Liga 2 să existe mai multe echipe care spun ceva publicului decât în Liga 1! Din vară, lista vedetelor în liga secundă ar putea să arate așa: Poli Timișoara, FC Argeș, Ripensia, UTA, Farul, U Cluj, Oțelul, Petrolul.

Prin comparație, în Liga 1 am regăsi doar două nume cu background: CFR Cluj și Dinamo.

Clarificarea situației cu stadioanele din București

Acțiunile de imagine sunt, până acum, singurele întreprinse efectiv de guvernanți și de șefii fotbalului, în așteptarea Euro 2020. Dacă lucrările la stadioane nu încep în următoarele 3-4 luni, România va rămâne, cel mai probabil, doar cu pozele în care primarul Firea și președintele FRF Burleanu semnează mingi lângă „anonimul” Davor Suker. FOTO: Mediafax

Anul 2018 este și cel în care va deveni clar dacă România mai organizează sau nu meciurile de la Euro 2020. Până acum, autoritățile statului n-au mișcat un deget pentru a rezolva problemele de infrastructură pe care s-au angajat că le vor soluționa înainte de starul competiției. Metroul către Otopeni este o Fata Morgana și e déjà evident că este imposibil de realizat până în 2020, atât timp cât nici măcar nu s-a început lucrul la el. Însă cea mai gravă întârziere este la cele patru stadioane pe care România s-a angajat că le va reconstrui în vederea turneului final: Steaua, Dinamo, Rapid și Arcul de Triumf. Lucrările n-au început la niciunul din cele patru. Dacă acest lucru nu se va petrece cel târziu în primăvara lui 2018, timpul rămas va deveni insuficient pentru finalizarea construcțiilor și darea lor în folosință.

Fără cele patru stadioane, este mai mult decât previzibil că UEFA va muta meciurile rezervate Bucureștiului în altă țară.

Revizuirea licențierii pentru Liga 1 în privința echipelor în insolvență/faliment

O măsură absolut salutară – chiar dacă mult întârziată – a administrației Burleanu este cea a revenirii la exigențele financiare ale manualului de licențiere pentru Liga 1. Gafa făcută în 2013 de fostul șef al federației, Mircea Sandu, aceea de a accepta ca în Liga 1 să activeze echipe cu datorii către stat și nu numai, a dus la răvășirea totală a competiției. S-a dat, practic, liber la dezordinea financiară și la abuzuri strigătoare la cer comise de cluburi. S-a ajuns, la un moment dat, ca aproape jumătate din Liga 1 să fie în insolvență. Grupările nu plăteau taxele la stat, salariile jucătorilor, obligațiile către terți, apoi se băgau în insolvență. Debandada a fost totală. Ani la rând, în play-off au fost echipe care au jucat degeaba, pentru că UEFA nu permite să intre în cupele europene grupările în insolvență. Mai mult decât atât, în 2016 s-a ajuns ca o echipă în faliment, fără jucători și fără niciun ban, cu zeci de milioane de lei datorii (FC Rapid), să promoveze în Liga 1. FRF și LPF au bâjbâit panicate câteva săptămâni până au găsit o modalitate cu aparențe de legalitate ca să excludă Rapidul din Liga 1.

Din 2018, echipele în insolvență nu vor mai avea dreptul să joace în Liga 1. Din 2019, echipele cu datorii la stat nu vor mai avea permisiunea să joace nici în Liga 2. Aceste schimbări vor limpezi în bună măsură competiția.

Deznodământul luptei pentru Dinamo

Negoiță și Badea se luptă pentru Dinamo, chiar dacă amândoi spun că nu-i mai interesează clubul. FOTO: Mediafax

Actualul patron al FC Dinamo 1948, Ionuț Negoiță, a intrat într-o încurcătură din care e greu să mai iasă. Acțiunile i-au fost sechestrate de Nicolae Badea în contul unei datorii de peste 2 milioane de euro. Parchetul l-a trimis în judecată pentru bancrută frauduloasă: este acuzat că a ascuns active de 16 milioane de lei atunci când s-a votat planul de reorganizare a clubului, de aici rezultând prejudicierea creditorilor și scoaterea ilegală din insolvență. Echipa merge foarte prost, suporterii au început să-și piardă răbdarea, angajații au început să plece pentru că le-au fost reduse salariile.

Ionuț Negoiță încearcă, de ceva vreme, să vândă clubul. Nu găsește însă cumpărător dispus să intre în acest vârtej de probleme.

Situația pare să-i fie favorabilă lui Nicolae Badea, care ar putea foarte ușor să-l execute silit pe Negoiță și să vândă la licitație peste 90% din acțiunile clubului. Badea, însă, continuă să tragă de timp și să comunice, simultan, că nu vrea să se mai întoarcă la conducerea grupării „roș-albe”.

Este probabil ca 2018 să aducă, în final, și deznodământul acestor tulburări care au deteriorat brandul Dinamo în ultimii ani.