ANALIZĂ‚ | Fotbalul mondial se întoarce la „depășitul” sistem cu 3 fundași centrali. De ce i s-a proclamat sfârșitul acum 20 de ani și cum s-a ajuns ca formula să fie azi folosită masiv în marile ligi. Mircea Lucescu și Laszlo Bölöni explică pe înțelesul tuturor ce s-a schimbat

Cifrele arată că 30 din cele 98 de echipe care joacă în cele mai importante 5 campionate ale Europei – Anglia, Spania, Germania, Italia, Franța – intră pe teren, în acest sezon, într-o formulă cu 3 fundași centrali. Așadar, e vorba de peste 30% din totalul formațiilor din ligile de elită.

Dacă i-ai fi spus unui antrenor important, acum 10 ani, de exemplu, că în 2019 o treime din echipele campionatelor de top vor juca iar în formule cu trei apărători centrali, probabil că ar fi râs condescendent. „Imposibil. Sistemul e arhaic, ține de muzeul fotbalului, la fel ca legendarele 2 – 3 – 5, 3 – 2 – 5 sau 4 – 2 – 4. Este un drum care s-a terminat în anii ”90″, se prea poate să-ți fi răspuns antrenorul, și probabil că toți confrații cât de cât alfabetizați în materie de tactică l-ar fi aprobat relaxați.

Foarte pe scurt, atunci când specialiștii au constatat, în preajma anilor 2000, decesul sistemului cu 3 apărători centrali, explicația a fost următoarea: apariția formulei 1 – 4 – 2 – 3 – 1, a cărei explozie a fost constatată la Euro 2004, a făcut caduc sistemul 1 – 3 – 5 – 2 sau 1 – 5 – 3 – 2 pentru că 3 fundași centrali aveau în grijă un singur atacant. Echipa care folosea sistemul 1 – 4 – 2 – 3 – 1 căpăta astfel o superioritate decisivă la mijloc și pe flancuri față de adversara care bloca inutil 3 jucători în zona centrală a defensivei.
Tema a fost descrisă pe larg de Jonathan Wilkinson în „Piramida inversată: istoria tacticii din fotbal”.

Declinul sistemului 3 – 5 – 2, așa cum era el explicat în cartea „Piramida inversată”, a jurnalistului englez Jonathan Wilson, publicată în 2008

Și totuși, de câțiva ani vedem reîncărcarea acestei formule aparent inutilizabile. Creditați cu readucerea la viață a „dinozaurului” sunt nimeni alții decât Pep Guardiola și Antonio Conte, care la echipele pe care le-au antrenat au încercat, în diferite momente, varianta 3 – 4 – 3 sau 3 – 5 – 2 îmbunătățită și modificată.

ProSport a stat de vorbă cu antrenorii români cel mai în măsură să descrie ce se petrece în fotbalul mondial la nivel de tactică. Legendarul Mircea Lucescu și Laszlo Bölöni, singurul antrenor român care pregătește o echipă din Occident, și-au făcut timp pentru a explica, pe înțelesul tuturor microbiștilor, cum văd ei această renaștere, aparent din propria cenușă, a unei formule tactice până nu demult socotită definitiv îngropată.

Puteți citi mai jos disertațiile lui Lucescu și Bölöni pe tema schimbărilor tactice din fotbalul mondial, așa cum le-au explicat aceștia reporterului ProSport.

Mircea Lucescu:
„Față de acum 20 de ani, a intervenit o schimbare majoră. Atunci, apărarea cu 3 fundași centrali presupunea doi stoperi la marcaj și un libero. Atunci era un sistem defensiv, pe când acum e un sistem ofensiv. Pentru că, dintre cei 3 fundași, acum unul participă la atac”

Mircea Lucescu a ținut, de-a lungul timpului, conferințe la UEFA pe teme legate de tactica în fotbal. FOTO: Flori Lupescu

Mircea Lucescu se afla la Istanbul atunci când a primit apelul de la ProSport. Era grăbit, chiar a menționat că nu are mult timp la dispoziție, dar subiectul a părut să-i placă. S-a aprins și a ținut un scurt curs, explicând clar, foarte bine sistematizat, în ce constă diferența dintre sistemul 3 – 5 – 2 al anilor ”80-”90 și sistemul 3 – 5 – 2 jucat acum, din nou, pe plan mondial. S-au schimbat, spune Lucescu, sarcinile fundașilor centrali, capacitatea de efort a acestora, abilitățile de a juca pe mai multe posturi.

Iată discursul lui „Il Luce”: „Totul depinde de jucătorii pe care-i ai la dispoziție. Și eu am încercat, prima oară când am venit la Beșiktaș (n.r. – în 2002), să joc cu 4 pe fund, cum jucam la Galatasaray. Am disputat un meci și mi-am dat seama că cei doi fundași centrali erau foarte lenți, ne-a bătut AEK (n.r. – Atena) într-un meci amical, destul de tare. Și atunci, imediat, am schimbat și am protejat zona centrală cu încă un jucător. Formula asta îi ajută foarte mult pe fundașii centrali atunci când atacanții sunt foarte rapizi și atacă ușor spațiile de joc. Atunci ai nevoie de un jucător în plus pentru a putea închide zona.

Pe de altă parte, sigur că poți să joci cu trei apărători centrali când ai jucători pe zonele laterale care pot să execute curse lungi, doi jucători-piston acolo care fac și faza de atac, și faza de apărare. Mai mult atacanți decât fundași. Sistemul cu trei fundași favorizează, până la urmă, jocul de atac! Pentru că aduce pe flancuri doi atacanți. Sau doi fundași cu calități ofensive. Deci, se pierde un jucător în faza defensivă, dar apar doi jucători în plus în faza de atac.

Față de precedenta perioadă în care a fost folosit acest sistem, până acum vreo 20 de ani, a intervenit o schimbare majoră. Atunci, apărarea cu 3 fundași centrali presupunea libero. Erau doi stoperi la marcaj și un libero. Atunci era un sistem defensiv, pe când acum e un sistem ofensiv. Pentru că, dintre cei 3 fundași, unul participă la atac. Indiferent care dintre ei, din construcția jocului, unul iese cu mingea la picior. Iese și creează superioritate la mijlocul terenului. Și, în situația asta, rămân doi fundași centrali. Deci, e mult mai ofensiv acum acest sistem. În vechiul sistem cu 3 fundași centrali, ei rămâneau pe poziții. Era o formulă mult mai defensivă. Acum, jucătorii au apetit ofensiv, au și calități pentru a face asta. Până și Juventus, care folosea 3 în zona centrală, cu Barzagli, cu Bonucci, cu Chiellini, a schimbat. Bonucci a devenit un jucător foarte ofensiv. Chiellini, și el, apare frecvent la mijlocul terenului și chiar în zona de finalizare. Poziția a rămas aceeași, dar s-a schimbat calitatea jucătorilor. Au un apetit mult mai ofensiv. De aceea, jocul cu 3 fundași nu mai asigură o apărare impenetrabilă acum. Nu mai e ca înainte, când cei 3 rămâneau acolo. Acum, apar foarte mult în jocul de atac și, în același timp, suferă când adversarul declanșează contraatacuri foarte rapide.

În faza de apărare, fotbaliștii din zonele laterale devin jucători de apărare și închid spațiile.

Apoi, de foarte multe ori, dacă vă uitați, mijlocașul defensiv se transformă, în faza de construcție, în fundaș central. Ca să aibă 3 contra 2, ca unul dintre ei să iasă cu mingea la picior, să nu joace doar cu mingi lungi, mijlocașul defensiv vine între fundașii centrali, în faza de construcție. În faza de atac, acest mijlocaș defensiv care devenise fundaș central iese imediat în față, ca să fie primul jucător care iese la presing și, în același timp, este primul jucător care recuperează mingile lungi trimise. Nu fundașii centrali, care sunt preocupați de marcaj, ci mijlocașul defensiv. Care mijlocaș defensiv are un rol deosebit în construcția jocului, are un rol deosebit în construcție, pentru că prin el se schimbă direcțiile de atac. Preocupările echipelor de a schimba direcția de atac se fac, întotdeauna, prin mijlocașul defensiv care, în fază defensivă, devine fundaș central. Se repliază între fundașii centrali.

Sunt multe modalități de a organiza jocul cu 3 fundași centrali.

1. Sunt ăia rigizi care rămân acolo,

2, Sunt alții care, cum spuneam, fiecare dintre ei poate să plece în jocul de atac, deci se eliberează cu mingea la picior plecând în jocul de atac, sau

3. Al treilea fundaș central provine din mijlocaș defensiv care are un rol de construcție important, eliberând ceilalți doi fundași centrali care pleacă la joc. Are un rol imediat în faza următoare, când mingea trece în terenul advers, iese în fața lor, cei doi fundași centrali se strâng în spatele lui, iar el avansează la mijlocul terenului și devine un jucător liber, prin care se poate construi.

Deci, sunt mai multe soluții”.

Laszlo Bölöni:
„O explicație este că jucătorii, apărătorii în general, au o tehnicitate mult mai bună acum. Unul dintre fundașii tăi centrali este capabil să urce și să joace mijlocaș defensiv. Mai este și o a doua soluție…”

Laszlo Bölöni a câștigat titlul în Portugalia, cu Sporting Lisabona (2002) și în Belgia, cu Standard Liege (în 2009), fiind unul din cei doi antrenori români care se pot lăuda cu performanța de a câștiga campionatul în Europa în două țări diferite, altele decât cea de baștină

Laszlo Bölöni, antrenor la Anvers, locul 4 în Belgia în momentul discuției cu reporterul ProSport, cu șanse la locul 2 (calificant în preliminariile Ligii Campionilor), se îndrepta spre antrenament când a intrat în dialog cu jurnalistul. Tema a părut atractivă și Bölöni, fost deținător al recordului de selecții la națională (104), campion al Europei cu Steaua în 1986, absolvent „pe bune” al Școlii de antrenori de la Clairefontaine, a dezvoltat subiectul: „Pot să vă povestesc ceva despre ce s-a întâmplat la Clairefontaine, când am fost la examenul de final (n.r. – la Școala de Antrenori din Franța). Se vorbea despre sistemul 4 – 4 – 2. Era perioada lui Aime Jaquet, naționala Franței devenea campioană mondială (n.r. – 1998)… Și cam condamnam la moarte sistemul cu libero. Cu marcaj individual și libero. La Clairefontaine se discuta că, acum, să joci cu libero este o tâmpenie și aproape o greșeală profesională. Disecam aceste lucruri. La sfârșit, am fost invitați, toți elevii, să participăm la finala Cupei UEFA, care se juca pe Parc des Princes între Inter Milano și Lazio Roma. Lazio juca un sistem modern, 4 – 4 – 2 ca la carte, iar sistemul celor de la Inter era cu libero perfect, cu 10 metri în spatele fundașilor… Deci, sistemul ăsta total depășit. Iar noi trebuia să facem analiza, pentru ca a doua zi să discutăm și despre treaba asta. Ei bine, sistemul ăsta depășit al celor de la Inter a câștigat, a fost 3-0 fără drept de apel. Deci, o palmă, într-un fel, sistemului modern. În același an, Auxerre, cu Guy Roux, câștigă campionatul în Franța jucând tot cu libero în spate, cu marcaj individual, cu fundașul drept care alerga după extrema stângă peste tot. Și așa mai departe.

Concluzia: totul este important, dar cel mai important este ca avantajele unui sistem sau punctele pozitive ale unui sistem să fie aplicate într-un fel cât se poate de perfect. Pentru că eu cred că nu există nici sistem depășit, nici sistem modern, animarea jocului este superioară, după părerea mea, sistemului respectiv.

Pe urmă, jucând cu trei fundași centrali, neapărat în lotul tău ai nevoie de jucători în bandă care sunt capabili să joace extremă și fundaș lateral. Să facă banda atât în fază ofensivă, cât și defensivă. 

O altă idee care poate să explice, eventual, renașterea sistemului cu trei stoperi este că, fără doar și poate, calitativ vorbind, jocul a evoluat. Fundașii centrali, astăzi, sunt puțin mai buni decât Tonca pe vremea noastră. Știți cine a fost Tonca? A fost fundașul central de la Jiul Petroșani, care lovea tot ce era deasupra brâului. Altfel, el era, și sper că încă mai este, un băiat de toată isprava. Deci, revenind, jucătorii, fundașii centrali, apărătorii în general, au o tehnicitate mult mai bună acum. O tehnicitate care trebuie să vizeze și portarul. Portar care azi trebuie să aibă un joc cu piciorul pe care echipa să se poată sprijini în construcție. Lobonț juca în stilul ăsta. Jocul apărătorilor, inclusiv al portarului, a evoluat foarte mult și, astfel, poți să dai și alt rol fundașilor centrali, față de ce au avut mai înainte.

În asemenea situații, adaptarea se poate să se întâmple în axul terenului. Adică unul dintre fundașii tăi centrali este capabil să urce și să joace mijlocaș defensiv. Și, astfel, împingi mijlocul terenului puțin mai sus prin fundașul central. Iar când mingea depășește această linie, atunci el este capabil să revină și să joace pe linia celorlalți doi fundași centrali. Astfel aduce o densitate în fața porții.

Mai este o a doua soluție, nu vreau să spun că eu am avut-o… Mă rog, cu Nasri s-a întâmplat. Am avut această șansă, să am acest jucător. Un fundaș central avea această capacitate, să joace fundaș lateral. Sau invers. Un fundaș lateral avea capacitatea să vină și să joace ca stoper, dacă jocul o cerea. Astfel, tu, dacă ai fundaș central capabil să iasă în lateral și să joace fundaș dreapta sau stânga, înseamnă că în fața acestui jucător poți folosi o extremă clasică, una care să-ți aducă soluții”.

„Eu prefer 4 – 3 – 3. Dar, într-un anumit timp, jucam și eu cu 3 fundași centrali”

Jurnalistul n-a rezistat tentației de a-i mai adresa lui Bölöni două întrebări:

„Într-o lume ideală, dacă ați avea jucătorii pe care vi i-ați dori, ce sistem de joc ați prefera?
Eu prefer 4 – 3 – 3. Dar acest 4 – 3 – 3 este, de fapt, mai tot timpul 4 – 2 – 3 – 1. Depinde cum ai jucătorii la mijlocul terenului. Acest sistem îl prefer, dar într-un anumit timp jucam și cu 3 fundași centrali.

Dacă ar fi să vă provoace cineva și să vă întrebe cum credeți că se va juca în fotbalul mondial peste 20 de ani, ce ați răspunde? Spre ce se îndreaptă fotbalul? Se poate mai repede și mai în forță decât se joacă azi? Deja unele meciuri din Liga Campionilor ai impresia că sunt făcute pe Playstation.
Eu cred că mai repede tehnicitatea va da o soluție suplimentară. Pregătirea individuală va aduce soluții colectivului. Individual, jucătorii vor fi puțin mai atletici, puțin mai rapizi, puțin mai rezistenți, puțin mai tehnici. Și acest puțin cu puțin cu puțin va da o valoare mai interesantă individuală și lucrurile alea mici, care erau atât de valoroase acum câțiva ani, care depindeau de un jucător care știa instinctiv, natural, o poziționare tactică, de exemplu – pentru că știm că această inteligență tactică nu e neapărat ceva care e învățat, e ceva care se simte, se știe instinctiv – ei bine, acest talent cred că va fi pus la punct. Evoluăm foarte mult din acest punct de vedere. Uite, eu, de exemplu, dacă vreau să fac un antrenament tactic, acesta este filmat de sus cu o dronă. Vedem orice mișcare în timpul ședinței tactice. Pe urmă o disecăm, o arătăm. Cred că asta va ajuta jucătorul să înțeleagă și să progreseze mult mai repede. Lucrurile alea pe care până atunci le făceau numai cei care simțeau, care aveau această calitate nativă, inteligență tactică, până la urmă va trebui să le deprindă toată lumea”.