Anamaria Prodan lămurește: „Mi-e superdrag Alexa. E sufletul meu, iar Laur știe! Lumea m-a divorțat de Reghecampf de patru mii de ori”
Anamaria Prodan, agent de jucători, a vorbit despre conflictul avut cu Dan Alexa, în prezent antrenor al celor de la Rapid.
Agentul mai multor jucători, dar și al tehnicianului, a lămurit incidentul produs în vara trecută. Atunci, Anamaria Prodan l-a lovit pe Dan Alexa cu pumnul în figură. Se întâmpla după după un meci dintre Astra, echipă condusă atunci de omul care e acum pe banca Rapidului, și Botoșani,s cor 2-2. S-a pus totul pe seama unei crize de gelozie, Alexa fiind așteptat în parcarea stadionului de o altă femeie.
„Lumea m-a divorțat de Reghecampf de patru mii de ori. Eu sunt vulcanică și toți se feresc de mine că de diavol când sunt nervoasă. E foarte rău că sunt așa și am de lucrat aici cu mine. Când e ceva ce mă deranjează eu mă exteriorizez. Îmi ies din minți când se face o nedreptate. Eu când fac ceva pentru cineva, muncesc și când nu sunt apreciată înnebunesc”, a spus Anamaria Prodan pentru emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Anamaria Prodan: „Îmi e superdrag Alexa. Este sufletul meu, iar Laur știe”
„Mie mi-e superdrag Alexa. Este sufletul meu, iar Laur știe. Dan este cel mai apropiat om de-al nostru. Dan este un produs al meu, Laur nu prea are treabă cu el. Ei vorbesc doar despre fotbal, de-ale lor. Eu când mă implic în viață unui antreor, jucător, vreau să fiu ascultată la secundă! Atunci a fost un scandal și am greșit când am ripostat. Oricum, băiețașul ăla n-avea voie să filmeze acolo la două ore după meci. Dacă-i dădeam în judecată pe el și postul să fi văzut pe unde scoateau cămașa”, a mai declarat Prodan pentru sursa citată.
Ce spunea Dan Alexa după ce a fost lovit cu pumnul în față de Anamaria Prodan: „Am predat o lecție de viață și educație tuturor bărbaților din România”
După incident, Dan Alexa explica: „Vreau să precizez următoarele aspecte. Sunt un bărbat divorțat, adică liber. Ca orice bărbat liber îmi permit să ies cu diverse domnișoare pentru o zi, două sau pentru o noapte. Sunt un bărbat asumat de fel”.