Anchetă Europol: Mafia rusă practică spălarea banilor prin intermediul unor cluburi de fotbal din Europa
Poliția portugheză, sprijinită de Europol, a destructurat un grup infracțional organizat transnațional, alcătuit în principal din cetățeni ruși care practicau spălarea banilor prin intermediul unor cluburi de fotbal din Europa, potrivit unui comunicat de presă al Europol transmis miercuri seară.
În cadrul „Operațiunii Matrioskas”, Europol a descoperit că modus operandi al grupului infracțional organizat era să identifice cluburi de fotbal cu dificultăți financiare din Uniunea Europeană. Ulterior, erau infiltrați așa-ziși binefăcători care ofereau finanțele imperios necesare pentru acele cluburi, sub forma unor donații pe termen scurt sau investiții.
După ce câștigau încrederea conducerii, acei „binefăcători” orchestrau achiziționarea clubului de fotbal respectiv. Achiziționarea unor astfel de cluburi este facilitată de către persoane fizice care acționează ca un paravan pentru rețele opace și sofisticate ale unor companiilor, deținute în mod invariabil de către societăți fictive înregistrate ca offshore-uri, în paradisuri fiscale. Astfel, proprietarii reali și cei care controlează în cele din urmă clubul rămân neidentificați, la fel și adevărata origine a fondurilor folosite pentru a-l achiziționa.
Odată ce cluburile de fotbal ajung sub controlul mafiei ruse, domeniul vast de aplicare al tranzacțiilor financiare, al fluxurilor de bani transfrontaliere, și al deficiențelor în materie de guvernare permite ca aceste entități sportive să fie folosite pentru a spăla bani negri (de obicei, prin intermediul supraevaluării sau subevaluării unor jucători pe piața transferurilor și prin intermediul contractelor pentru drepturile de televizare), precum și pentru activități de pariuri (atât pentru generarea veniturilor ilegale prin trucarea de meciuri sau în scopul spălării banilor).
Șeful Diviziei de Informații Financiare a Europol, Igor Angelini, a declarat: „Folosirea abuzivă a companiilor offshore pentru a ascunde deținătorul efectiv al unor activelor este încă una dintre cele mai mari provocări pentru investigațiile financiare de succes. Aceste bariere frustrează, de asemenea, încercările investigatorilor de a depista originea banilor, de multe ori de natură penală, care sunt reinvestiți în sectoare predispuse la astfel de infiltrări. Sectorul fotbalistic prezintă vulnerabilități legate de structură, model financiar și cultural, aspecte care pot exploatate de către infractori”.
Operațiunea Europol a fost rezultatul a mai mult de un an de anchetă penală internațională plină de provocări și complicații, potrivit raportului prezentat presei miercuri. Ca rezultat, au fost arestați trei membri-cheie ai acestei rețele criminale organizate, 22 de locuințe și sedii de companii au fost percheziționate. În dosar sunt implicate patru cluburi de fotbal majore, avocați și birouri de contabilitate. Totodată, câteva mii de euro în numerar au fost confiscate.
Potrivit Sunday World, poliția portugheză și Europol au percheziționat sediul clubului Uniao Leiria, din liga a treia de fotbal din Portugalia. Sursa citată menționează că alte trei cluburi de fotbal din Portugalia sunt investigate.
Europol a mai precizat că „Operațiunea Matrioskas” a contribuit la identificarea unor infracțiuni de anvergură în Austria, Germania și Marea Britanie, dar nu a oferit detalii suplimentare.