Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, consideră că numărul mic de spectatori la meciul caritabil de miercuri seară este cauzat de faptul că bucureștenii sunt plictisiți de numărul mare de echipe din Capitală, precizând că la o astfel de partidă organizată în provincie ar participa peste 10.000 de fani.
„Ar trebui să avem meciuri din astea cât mai des, pentru că avem și noi nevoie. Eram și mai bucuros dacă erau mai mulți spectatori. Eu cred că dacă organizezi în provincie poți să strângi 10.000 de oameni. Eu la orice meci de felul ăsta particip și cu bani. S-au făcut meciuri de old-boys la care se strângeau 20.000 de oameni. Trebuie organizate cu un scop, așa cum a fost în seara asta. Am văzut și doctori care au participat. A fost ceva deosebit. Eu cred că în București nu prinde, pentru că lumea e plictisită cu atâtea echipe. Dacă Bucureștiul ar avea doar două echipe ar fi 30.000 de oameni la fiecare meci. Fă un meci din ăsta la Brăila, la Craiova, la Oradea sau Hunedoara și eu cred că se strâng 10.000 de oameni fără probleme!„, a declarat Andone la finalul partidei.
Aproximativ 1.500 de persoane au asistat, miercuri, pe Stadionul Dinamo, la meciul caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru construirea unei noi aripi a spitalului „Marie Curie” din București și la care au participat jucători activi, foste glorii ale fotbalului românesc, artiști și medici.
Din echipa „Profesorilor” au făcut parte Rică Răducanu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Mihai Leu, Dan Alexa, Marian Olaianos, Robert Turcesu, Tudorel Stoica, Vlad Hagiu, Dacian Varga, Șerban Huidu. Pe parcurs au mai intrat: Iosif Rotariu, Edi Petroșel, Cristi Hrubaru, Emil Grădinescu, Corneliu Porumboiu, doctorul Radu Spătaru, Sorin Dănescu, Pepe, Mihai Mitoșeru. Antrenorul echipei a fost Emerich Ienei.
Din echipa „Doctorilor” au făcut parte Ioan Andone, Miodrag Belodedici, Tibor Selymes, Romulus Buia, Cornel Ilie, Lucian Viziru, Mihai Georgescu, Dan Bitman, Virgil Ianțu, Dumitru Moraru, Valentin Savadosi. Pe parcurs au mai intrat: Viorel Mazilu, Cristian Dulca, Adrian Ilie, Mihai Găinușă, Vicențiu Iorgulescu, doctorul Oancea, Dan Filoti, Leonard Doroftei, doctorul Cătălin Cârstoveanu. Antrenor a fost Gino Iorgulescu.
Meciul a fost arbitrat de Adrian Porumboiu, ajutat la cele două linii de Ion Crăciunescu și de fiul său, Teodor Crăciunescu. În repriza a doua, Ion Crăciunescu a jucat la echipa „Profesorilor”, lăsându-l pe Șerban Huidu tușier mai multe minute.
Fondurile obținute în urma desfășurării partidei vor fi donate pentru proiectarea și construirea unei noi aripi a spitalului „Marie Curie” din București, campanie susținută de fundația „Salvați-vă îngerii”.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER