Andrei Penescu: „Nu îmi vine să cred că tata a fost eliberat”
Fiul finanțatorului grupării FC Argeș, Cornel Penescu, a
declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că nu îi vine încă să creadă
că tatăl său a fost pus în libertate de către Curtea de Apel
Ploiești.
„Este cea mai fericită zi din viața mea, nu îmi vine să
cred că va fi eliberat. Mama este și ea atât de fericită. Sunt cu
unchiul meu Ilie și cu mama în drum spre Ploiești”, a spus
Andrei Penescu.
Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, fostul director al
societății PIC din Pitești Liviu Făcăleață și fostul șef al
Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin, judecați pentru
fapte de corupție, vor fi puși în libertate, vineri seară, în baza
unei decizii a Curții de Apel Ploiești.
Magistrații Curții de Apel Ploiești au decis, vineri, înlocuirea
măsurii arestării preventive în cazul lui Penescu, Făcăleață și
Gheorghe Constantin cu obligația de a nu părăsi țara.
Decizia este definitivă și va fi pusă de îndată în aplicare, urmând
ca, în cursul serii de vineri, inculpații Cornel Penescu, Gheorghe
Constantin și Liviu Făcăleață să părăsească Penitenciarul
Mărgineni, din județul Dâmbovița, a mai spus sursa citată.
Cornel Penescu, Liviu Făcăleață și Gheorghe Constantin se află în
arest preventiv din 13 aprilie 2009.