ProSport a reconstituit evenimentele din noiembrie 1980, de la meciul Anina – Bihor 1-1, despre care fostul arbitru spune că „a fost cel mai cumplit moment din cariera mea”
Stadionul e undeva, pe deal. Ca să ajungi din oraș până acolo, urci vreo 300-400 de metri. Asta, pe jos, pentru că, dacă mergi cu mașina, drumul e și mai lung. E atât de îngust, încât nu încape decât un vehicul. La dreapta – prăpastie, la stânga – pădure. Așa era pe vremuri, așa e și în prezent la Anina, locul unde Ion Crăciunescu, fost mare arbitru, acum favorit la un post în noul Guvern al României, a văzut moartea cu ochii acum 29 de ani.
În decembrie 2009, Minerul Anina este doar o echipă anonimă de Divizia D. Jucătorii evolueză de plăcere, antrenorii prestează la fel, bani nu mai sunt de când s-a închis definitiv combinatul minier, în 2006. De fapt, cam de atunci aproape că a murit și orașul. La momentul întâmplării noastre însă, în noiembrie 1980, echipa de fotbal din Anina juca în fosta Divizie B. Era chiar una dintre trupele bune ale Seriei a III-a. Se juca Minerul – FC Bihor. Oaspeții, care îl aveau conducător pe Romică Pașcu, erau candidați la promovare și veniseră să câștige. Gazdele erau însă o nucă tare, mai ales pe teren propriu, unde erau susținuți din tribune, de fiecare dată, de aproape 1.000 de suporteri, marea lor majoritate angajați la mină. Brigada de arbitri era toată din Râmnicu-Vâlcea, cu Ion Crăciunescu la centru, Anton Mițaru și Ion Tăbârcă la cele două linii.
Spectatorii s-au bătut cu Miliția De aici încolo povestește Ion Strein, atunci locotenent și adjunct al Miliției Anina, cel care a jucat un rol principal în acele evenimente: „Domnule, ce să mai vorbim, Crăciunescu a tras tot meciul cu Oradea! A dat doi oameni afară de la Anina și le-a anulat un gol pentru ofsaid după un șut de pe la 40 de metri. Asta, e drept, pe semnalizarea tușierului Tăbârcă… S-a terminat 1-1, iar la final lumea revoltată a rupt poarta care dădea spre teren”.
Povestea curge halucinant, ca într-un film de groază: „Alții au sărit pe la colțul de la corner. Cu toții au năvălit către arbitru. Eu aveam doar vreo șapte milițieni cu mine, că ăștia eram cu toții la post… Norocul a fost că la meci au venit și vreo sută de militari în termen, de la Brădet, cu însoțitor, iar eu, care am simțit că va fi groasă, i-am anunțat din timp să mi se alăture imediat după meci”. Măsuri de siguranță care s-au dovedit, până la urmă, providențiale. Continuă fostul milițian Strein: „Deci lumea, furioasă, s-a năpustit către Crăciunescu și către tușierul care a ridicat steagul la gol. Și, credeți-mă, n-ați vrea să știți cum arată o mulțime furioasă și incontrolabilă! Mulți dintre ei mineri, chiar dacă nu în uniformă de lucru, dar care înainte de a veni la stadion treceau pe la bodegă și luau ceva în nas… Până să ajungem noi lângă ei, să-i protejăm, și-au luat câțiva pumni și picioare. I-am înconjurat repede și i-am băgat în poarta dinspre terenul de zgură. Încercam să-i protejăm, că era plasa în spate. Nu mai spun câți pumni mi-am luat și eu… N-aveți idee ce a fost! Era bătaie între noi, milițienii și soldații care apăram arbitrii, pe de o parte, și mulțimea furioasă de cealaltă parte!”.
Și bolnavii au vrut să-i bată Fostul ofițer, care peste ani avea să devină chiar șeful Poliției Caraș-Severin, continuă: „Doi dintre atacatori s-au dus prin spatele porții și loveau arbitrii prin plasă. De fapt, numai unul îl lovea, că ălălalt, unul Petcu, înarmat cu o sulă, îl înțepa pe Crăciunescu. I-am dat un picior în piept celui care lovea, dar mi-am prins pantoful în ochiul plasei și am rămas desculț. Până să mă încalț, au tăbărât iarăși pe arbitri. Atunci le-au dat zdravăn! Am reușit să-i scot pe arbitri, dar nu pe poarta de intrare pe teren, ci prin spatele arenei. I-am dus la depozitul de dinamită, care e pe deal. I-am băgat în mașina Poliției și am plecat cu ei la spital”. Vestea că arbitrii îndrăzniseră să „tragă” cu oaspeții s-a răspândit în Anina cu iuțeala fulgerului. „Când am ajuns la spital – continuă Ion Strein -, să-i ia bolnavii la bătaie! Deja toți aflaseră ce fusese la stadion… I-am adăpostit repede în camera de gardă, unde au intrat pe mâna medicului”.
„Tăbârcă mi-a cerut primă mai mare decât i-a dat Bihorul!” Cornel Copăcean era antrenor secund la gruparea din Anina în acel sezon. Acum are 75 de ani, dar n-a uitat nimic din ceea ce s-a petrecut în 1980. „Niște măgari, domnule, în frunte cu Crăciunescu! Au fost pe față contra noastră. Ei spuneau că au dormit la Orșova înaintea meciului, dar la noi se auzise că, în seara dinaintea meciului, fuseseră la Herculane, la masă cu cei de la FC Bihor. După ce ne-a anulat golul, ridicând fanionul, m-am dus la tușierul ăla, Tăbârcă, și l-am întrebat cum de a văzut el ofsaid acolo. Știți ce mi-a răspuns? «Dați-mi voi o primă mai mare decât îmi dă Bihorul și mai discutăm!». Și ce căuta Mitică Dragomir în tribună la meciul ăla? El era prieten cu Romică Pașcu, de la Bihor, ce să caute la Anina dacă nu era treabă murdară la mijloc?”.
„Eu am venit atunci la Anina ca să văd Bihorul. Urma să vin conducător la Oradea, după ce mă dăduseră afară de la Vâlcea. Știu că, după fluierul final, Romică Pașcu a fugit glonț la vestiare și s-a închis acolo”, Dumitru Dragomir, președintele LPF, martor ocular al evenimentelor din noiembrie 1980
„Eu nu mai știu de vreun gol anulat Aninei. Pur și simplu Bihorul era mai bună, dar jucătorii gazdă voiau să câștige cu orice preț”, Ion Crăciunescu, acuzat că „a tras” cu FC Bihor în acel meci de pomină din noiembrie 1980
„Mi-aduc aminte că, la un moment dat, s-a culcat peste mine unul dintre băieții ăia, ca să mă apere cu corpul lui. Dacă nu era el, nu știu dacă mai scăpam cu viață”, Ion Crăciunescu, arbitrul bătut de spectatori la meciul Anina – Bihor, din noiembrie 1980
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER