Are cuvântul părintele „Maximei”!** El a creat cea mai bună echipă a Universității Craiova din istoria clubului
Corneliu Andrei Stroe este omul de care se leagă cea mai glorioasă perioadă a Universității. Sub conducerea sa, „Campioana unei mari iubiri” și apoi „Craiova Maxima” au transformat Universitatea într-unul din cele mai iubite și respectate cluburi din România.
În ianuarie 1967, la doar 23 de ani, devenea unul dintre cei mai tineri conducători de club din istoria fotbalului românesc. Din 1975 avea să înceapă construcția uneia dintre cele mai de succes echipe din România: Craiova Maxima. Corneliu Andrei Stroe este omul care a creat și a condus echipa spre cele mai mari performanțe din istoria clubului, atât pe plan intern, cât și european.
„După ce am terminat armata, în ianuarie 1967 m-am prezentat la noul meu loc de muncă, la Craiova. Primul rector al Universității din Craiova, Marius Preda, m-a numit secretar general al clubului. Secretarul general era practic conducătorul de drept al clubului. Categoric am fost unul dintre cei mai tineri conducător de club din istoria fotbalului românesc. În februarie ’67, la o reuniune la FRF, când trebuia să înceapă ședința, secretarul general al FRF m-a întrebat ce caut pe acolo, i-am spus cine sunt și a rămas consternat. După ședință se vorbea pe acolo că cei de la Craiova au pus conducător un copil. Aveam 23 de ani, era de neînțeles”. Aceasta este povestea numirii sale în funcție, spusă chiar de Stroe.
Titlul din ’73, răzbunat în ’74
Înainte de Maxima, Corneliu Stroe a „prins” din postura de conducător și cealaltă mare echipă a Băniei, „Campioana unei mari iubiri”. Povestea titlului pierdut în 1973, la doar un gol diferență față de Dinamo, e și acum vie în memoria lui Stroe. „Titlul din ’73 l-am pierdut pe mâna jucătorilor și conducătorilor. Mai erau trei etape, eram lideri. În antepenultima etapă, am jucat cu Steaua pe stadionul Național. Am bătut cu 6-2. La nici 4 zile distanță era penultima etapă, cu Steagu Roșu, la Craiova. Brașovul s-a prezentat fără nouă titulari, noi i-am tratat superficial și am pierdut. Ultima etapă noi și Dinamo am jucat-o după terminarea campionatului. Din păcate, am pierdut cu 1-0 la Arad și ei au bătut la Cluj cu 4-0, exact cât aveau nevoie”, își amintește Stroe.
Sezonul următor însă, în ciuda unei situații identice în ultima etapă, oltenii au rezistat eroic la Ploiești, scor 0-0, iar victoria lui Dinamo, 7-0 pe terenul lui FC Argeș, nu a mai contat. „Anul următor a fost o situație identică, numai că de data aceasta am câștigat. Noi nu am fost la acel Argeș – Dinamo, dar e o vorbă românească: «lumea zice așa și așa, dar nici tu să nu mai faci»”, a mai spus Stroe.
„Tiribomba” Crișan
După primul titlu cucerit de Știința, sprijinul factorilor de decizie s-a văzut tot mai mult, iar Stroe a putut începe construirea celei mai de succes echipe din istoria clubului. „Din ’75 am început să aducem jucători. Aveam un sistem bine pus la punct de monitorizare a jucătorilor. Discutam cu toți arbitrii craioveni care oficiau la divizia B și C și așa mi-au fost semnalați niște jucători. Așa l-am adus pe Crișan de la Baia Mare. Când l-a văzut Cernăianu în vestiar, mic de statură, m-a întrebat cine e copilul ăla. I-am spus că e un nou component al lotului și mi-a replicat: «Pleacă domne’ cu tiribomba asta de aici, doi la metru». I-am spus doar să-l testeze în cantonament și din retur a devenit titular în banda dreaptă”, își aduce aminte președintele Maximei. Au urmat apoi Silviu Lung, adus de la Carei, Tilihoi, descoperit de Stroe la un trial de jucători de divizia B sau Aurică Beldeanu.
Țicleanu a jucat pe fals primul meci
Povestea aducerii lui Aurel Țicleanu în Bănie este și ea una inedită. „În toată cariera mea, nu am făcut numai lucruri cu care să mă mândresc. Dar dacă alții trăgeau cu mitraliera, trebuia să mă apăr și eu cu aceeași armă. Unul din aceste cazuri a fost cu Țicleanu, în primul lui meci pentru noi a jucat pe fals. Mi-a fost semnalat de antrenorul lui de la Hunedoara. Avea 17 ani și plecase să joace la Metalurgistul Sadu, în divizia C. Nu era perioadă de transferuri, era noiembrie. Urma să jucăm cu Jiul și înainte de echipa mare juca cea de tineret speranțe. Țicleanu, pe care îl urmărisem deja în mai multe meciuri, ne-a așteptat la Sadu, cu geanta în drum, așa cum îl instruisem. Teașcă a crezut că vreau să iau pe cineva la ocazie când am oprit autocarul în dreptul lui. A jucat în acel meci de tineret-speranțe în locul altui jucător, nu era un control așa strict. Lui Teașcă i-a plăcut de el și așa a rămas și Țicleanu”, povestește Stroe.
Bara, mai jos cu Benfica
Corneliu Stroe pune parcursul european de excepție al Maximei din sezonul 1982-1983 și pe seama unei conjuncturi favorabile, invocând norocul în partidele cu Fiorentina (3-1-a și 1-1-d), Bordeaux (0-1-d și 2-0-a) sau Kaiserslautern (2-3-d și 1-0-a). Norocul a părăsit însă Știința la meciul cu Benfica, acolo unde Crișan a fost la doar câțiva centimetri să aducă Științei o finală de cupă europeană.
„Nu e o legendă cu bara. Doctorul Frânculescu chiar a măsurat-o a doua zi după joc. Trebuia să aibă 2,44 metri și el a găsit-o cu 12 centimetri mai jos. Dar a măsurat-o la centrul porții, acolo unde de obicei gazonul se «mănâncă» și se umple constant cu alte brazde, creându-se astfel de multe ori un dâmb. Cred că pur și simplu nu a fost să fie cu Benfica”, mai spus Stroe.
Presiuni, dosare și accidentul lui Balaci
Nu puțini sunt cei care consideră că meciul cu Benfica (0‑0-d și 1-1-a), din semifinalele Cupei UEFA a reprezentat începutul sfârșitului pentru cea mai bună echipă a Craiovei. Corneliu Stroe explică ce s-a întâmplat în perioada care a urmat acelui joc: „După meciul cu Benfica s-a accidentat și Balaci, s-a simțit tot mai mult presiunea lui Dinamo. Aveau destule dosare făcute jucătorilor noștri, cu schimbul valutar, cu trecerea prin vamă cu diverse obiecte, și se spune că unii au lăsat-o mai moale în meciurile cu Dinamo și în meciurile cu interesele lui Dinamo, Victoria sau Flacăra Moreni, dar astea sunt doar supoziții”, spune Stroe. Acesta pune distrugerea Maximei și pe seama disconfortului pe care capitala îl resimțea față de dominarea fotbalului românesc de către Știința: „În final, ne-au trimis la Craiova și un antrenor pe care noi nu îl doream, Mircea Rădulescu. Pe vremea lui au ieșit din echipă o serie de jucători și până la urmă m-au înlăturat și pe mine. Primul de care s-a dispensat a fost Donose, pe motiv că era bătrân. Pe urmă a fost Balaci, pe filiera Dinamo. S-a dispensat de Tilihoi la 28 de ani, chipurile pentru că avea probleme la măduva spinării, dar el avea sciatică. A urmat Crișan, care avea 29 de ani, Stefănescu și alții. După ce au curățat 5-6 jucători, m-au eliminat și pe mine. Eu am plecat în ’86 la FC Olt, pentru că nu am vrut să semnez transferul lui Cămătaru la Dinamo. Am fost amenințat, chemat la securitate, apoi la miliția economică”.
Blat refuzat, cu Nicu Ceaușescu în tribună
Corneliu Stroe recunoaște că au fost și cazuri în care adversarii au încercat să cumpere meciuri. „Au fost încercări. Prima sugestie să vindem un meci a venit devreme, în ’72-’73. Cei de la conducerea de partid au intervenit să cedăm meciul Sportului Studențesc, să scape de retrogradare. La Craiova a venit însuși Nicu Ceaușescu, el era conducătorul Sportului. Am refuzat, i-am bătut cu vreo 4 sau 5-0, cu Nicu Ceaușescu în tribună, dar Sportul nu a mai retrogradat. De atunci au trecut la 18 echipe, special să rămână Sportul în prima divizie”, își mai amintește Stroe.
Campion național la pentatlon
Omul care a creat „Craiova Maxima” este la rândul său un fost sportiv. Corneliu Andrei Stroe a fost în 1962 campion național de juniori la triatlon și pentatlon, iar recordurile stabilite de el atunci sunt încă în „picioare”! Se amuză însă când povestește cum nimeni nu a reușit să-i depășească performanța: „La un an după ce am făcut recordurile, probele s-au desființat și așa am rămas cu recordurile”.
Antrenorii nu trebuiau să se supere că am adus jucători fără să îi anunț, pentru că nu erau obligați să îi folosească. Eu nu m-am băgat în problemele tehnice, ca unii conducători de azi
Corneliu Andrei Stroe
Când am ajuns la club, marea majoritate a jucătorilor erau mai în vârstă ca mine. Deliu, Marin Marcel erau cu zece ani mai în vârstă
Corneliu Andrei Stroe
Craiova le-a stat mereu în gât celor de la București. Și Mititelu are o vină, dar dezafilierea a fost o reacție total disproporționată. Asta a dovedit că nu se mai vrea Craiova
Corneliu Andrei Stroe
Teașcă pe unde a fost a scăpat de vedete. Așa a făcut și la noi cu Oblemenco și Deselnicu, i-a scos din lot. A promovat tineri, dar nu aduși de el
Corneliu Andrei Stroe
În conducerea țării, Ștefan Andrei a fost singurul nostru sprijin. În jocurile din cupele europene a avut o contribuție decisivă: cazări, informații despre adversari, curse charter, care nu se practicau atunci
Corneliu Andrei Stroe
Pe Liță Dumitru l-am adus la Craiova doar pentru un meci, cel cu Kaiserslautern. Era la crepusculul carierei. I-am spus din start că îl iau pentru un singur joc. Ne-a ajutat foarte mult
Corneliu Andrei Stroe
La 3-0 pentru Kaiserslautern, în sinea mea spuneam că luăm cinci. Ne-a ajutat tocmai antrenorul nemților. La 3-0 a scos cei mai buni jucători ai lui și după aceea am marcat noi de două ori