Charles N’Zogbia, mijlocașul lui Wigan, a fost arestat ieri, fiind acuzat de fraudă și falsă reprezentare. Fotbalistul și-a pus un prieten să susțină în locul lui proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere!
N’Zogbia nu avea timp să studieze din cauza antrenamentelor, așa că și-a rugat un prieten să învețe și să meargă la examen în locul său. Zis și făcut! Amicul a mers la examenul, însă a fost dat afară din sală pentru că polițiștii și-au dat seama că persoana nu este N’Zogbia. Oamenii legii au mers apoi acasă la fotbalist, pe care l-au arestat pentru fraudă și falsă reprezentare. Jucătorul lui Wigan a fost eliberat pe cauțiune, însă va primi cel puțin șase luni cu suspendare.
„Charles e un copil teribilist. Sunt sigur că judecătorii nu vor fi aspri cu el, pentru că singura lui vină este imaturitatea”, a spus antrenorul lui Wigan, Roberto Martinez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER