Asta e ‘ULTIMA’ pentru Borcea!** Vestea care îi testează limitele și îl poate trimite în ‘medical’
Cristi Borcea viseaza să o vadă pe Dinamo în grupele Champions League de mai bine de 10 ani și a ajuns deja subiect de glume pentru fanii și conducătorii rivalelor. Acționarul dinamovist le-a văzut rând pe rând pe Steaua, CFR Cluj sau Unirea Urziceni jucând în competiția „supremă” și a rămas doar cu amintirea dureroasă a partidelor cu Lazio Roma, Manchester United sau Polonia Varșovia, din preliminarii.
Dacă „chinul” de a urmări în grupele Ligii formații precum CFR Cluj sau Unirea Urziceni (apărute în prim-planul fotbalului românesc abia în anii 2000) nu a fost suficient, ultima veste primită de Borcea are toate șansele să-l facă să-și pună serios problema retragerii: Clujul și-a trimis o reprezentantă în Champions League și la fotbal feminin!
Campioana României la fotbal feminin, CFF Olimpia Cluj, tocmai a obținut calificarea pe tabloul principal al Champions League, dintr-o grupă cu WFC SFK 2000 Sarajevo, Atasehir Belediyespor și FK Gintra Universitetas. Olimpia s-a impus cu 4-1 și 5-0 în meciurile cu Sarajevo și Gintra și e calificată în sferturile competiției, înainte de disputarea unltimei partide din grupă.