ASF Frăția, echipa de amatori din Liga 4 a campionatului pentru București ajunsă în paginile New York Times și despre ale cărei peripeții a relatat ProSport astă-toamnă, nu mai există. Clubul a făcut implozie în cel mai pur stil românesc, prietenia sfârșindu-se cu o ceartă ca la ușa cortului pe banii de protocol, apă caldă și taxe. Nu lipsesc răfuielile dubioase în care sunt implicați șefii Asociației Municipale.
ProSport vă prezintă uimitoarea poveste a unui scandal microscopic, cu lupte încrâncenate pentru mize de câteva zeci de lei, cu acuzații de blat la meciuri jucate pe câmpuri, la margine de uzine părăsite, între domni trecuți, uneori, de 50 de ani și pentru care fotbalul ar trebui să fie doar un mod plăcut de a da kilogramele jos.
Primul episod al poveștii noastre are loc în aprilie 2014, când în paginile celebrului The New York Times, sub semnătura lui James Montague, apare un text despre o echipă anonimă din România.
Reportajul din New York Times poate fi citit și astăzi în arhiva prestigioasei publicații
„Built on Brotherhood, Club Lives Up to Name” este un reportaj plin de căldură și de culoare despre o mână de oameni inimoși, uniți sub un nume simbolic, Frăția, și despre pasiunea lor pentru fotbal. Reportajul respectă toate tiparele presei de peste ocean: este despre prietenie, diversitate, entuziasm. Textul începe cu antrenorul de culoare Aime Lema, congolez naturalizat, continuă cu portarul Tudorel Mihăilescu, un om fenomenal, care deși s-a născut fără antebrațul stâng a înfruntat prejudecățile și reticența autorităților comuniste până în 1989 pentru pasiunea sa de a juca fotbal. Apar pe parcurs și alți eroi, inclusiv patronul Constantin Zamfir, care „plătește 1.000 de euro pe lună pentru funcționarea clubului” și este pozat tușând singur terenul, pentru că „ne costă prea mult să angajăm pe cineva”.
Imaginile sunt și ele pe măsură: o galerie foto de la marginea Bucureștiului, lângă fosta uzină Vulcan, acolo unde este terenul echipei Frăția.
Articolul face carieră, este preluat de toată presa română, băieții de la Frăția devin celebri.
Doi ani și jumătate mai târziu, o succesiune rapidă de evenimente răstoarnă cu susul în jos imaginea idilică, iar parfumul de romantism al fraților întru fotbal, care sensibilizase publicul din România și de dincolo de Ocean, se risipește brusc. În toamna lui 2016, pe parcursul a doar câteva săptămâni, ASF Frăția rămâne fără antrenor și jucători, Asociația Municipală exclude echipele clubului din Liga 4 și din Liga 5, eroii reportajului din „The New York Times” încep o ceartă ca la ușa cortului. Miza: câteva sute de lei.
Tudorel Mihăilescu, celebrul portar care apără fără antebrațul stâng, și patronul Constantin Zamfir. Anul trecut încă mai erau umăr la umăr, azi se acuză reciproc de cele mai murdare lucruri. FOTO: Alexandru Dobre / ProSport
Patronul afirmă că fugarii l-au trădat, învățați de dușmanii de la AMFB, și că din cauza lor i-au fost excluse echipele. Obiectivul foștilor săi prieteni, antrenorul Aime și portarul Mihăilescu, ar fi fost să joace pe gratis (la Frăția plăteau 100 de lei pe lună) la o echipă care are terenul mai aproape de centrul Bucureștiului.
La rândul lor, cei arătați cu degetul spun că au plecat pentru că patronul băga mâna în banii strânși de echipă.
Din povestea asta suprarealistă nu puteau să lipsească șefii de instituție. Conducătorii Asociației Municipale au eliminat una din formațiile lui Zamfir într-un mod bizar. Frăția II, din Liga 5, a fost exclusă pentru neprezentare, chiar dacă a jucat toate meciurile. Avocatul AMFB i-a spus reporterului, mai întâi, că Frăția II nu s-a prezentat la meciuri. Apoi, informat de ziarist că echipa a disputat, totuși, jocurile respective, oficialul AMFB a rectificat, explicând că Frăția II nu ar fi prezentat, de fapt, toate actele la două partide de la mijlocul sezonului. Conform regulamentului, echipa cu două neprezentări este exclusă imediat din competiție. Cu toate acestea, „dintr-o regretabilă eroare”, Frăția II a mai jucat încă trei etape, după respectivul episod, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia la sfârșitul sezonului și-a adus aminte Comisia de Disciplină să elimine clubul.
Concluzia, ca-n România: Frăția II a jucat, dar n-a jucat. În cazul primei echipe, narațiunea capătă involuntare accente tragicomice.
Neantul a început să dea târcoale clubului, așadar, în toamna trecută. Constantin Zamfir spune că a intrat în vizorul conducătorilor Asociației Municipale setoși de răzbunare: „Eu am fost cel care a propus la șefia AMFB, la alegerile trecute, un contracandidat al actualului președinte, Marian Lumânare. Acum a venit scadența. Mi-au găsit dânșii de undeva, nu știu prea bine de unde, o datorie care mi s-a spus că ar fi mai veche. 3.000 de lei. Pentru clubul nostru este o sumă mare. Oricum, eu consider că datoria este ilegală, dar n-am avut ce să fac. Le-am spus celor de la AMFB că n-am de unde să le dau banii ăștia toți odată și am cerut să mă păsuiască, să-i plătesc eșalonat”.
Patronul clubului exclus de AMFB îl asigură pe reporterul ProSport că „aici, în câmp, la Frăția, este adevărul adevărat”: „Rămăsese ca banii pe care-i strângeam de la băieți până atunci pentru protocol la meciurile de acasă, 70 de lei cu care luam sucuri, alune, covrigei pentru arbitri, să-i redirecționăm către AMFB, pentru a stinge datoriile”.
Numai că n-a fost să fie. La un moment dat, în plin campionat, echipa nu se mai prezintă la două meciuri din Liga 4, cu Progresul Spartac (etapa a 12-a) și cu Electroaparataj (etapa a 13-a). Neprezentare, 0-3 la masa verde și Frăția I este exclusă imediat din competiție. Zamfir afirmă că nici în ziua de azi n-a primit o înștiințare oficială de la AMFB. „Nu știu, de fapt, nimic. N-am fost anunțat nici că sunt exclus, nici din ce motiv. Eu am lipsit în noiembrie anul trecut din București. Le-am dat delegație de reprezentare antrenorului, Aime Lema, și portarului Tudorel Mihăilescu. Ei urmau să colecteze acești 70 de lei de care v-am spus și să-i vireze la AMFB. Când m-am întors din provincie, am descoperit că sunt exclus din competiții și nu mai am echipă. Cineva i-a învățat pe Aime și Tudorel să nu se prezinte la două jocuri, ca să fiu scos din campionat. Cumva, nu știu cum, 21 de jucători au fost legitimați la Romprim, o altă formație care n-avea fotbaliști, dar al cărei patron este în Comitetul Director al AMFB”.
Miza acestei dezertări în masă, antrenor plus 21 de jucători, pare mică: „La mine, nefiind condiții, cei care fac parte din echipă trebuie să plătească 100 de lei pe lună. Asta este situația, toți cei care au venit aici au știut de la început. Banii nu îi lua Zamfir, ci erau folosiți pentru funcționarea clubului, pentru plata taxelor la AMFB. Dincolo, la Romprim, înțeleg că patronul nu le cere niciun ban. Joacă pe gratis. În plus, baza de pregătire este mai aproape de centrul orașului”.
Complotul pare clar, în descrierea patronului. Acesta povestește că antrenorul și portarul nu i-au spus ce au de gând și nici ulterior n-au îndrăznit să dea ochii cu el, pentru a-și justifica faptele. „Sunt supărat pe ei, le reproșez că au făcut totul pe ascuns, pe la spate. Dacă îmi spuneau că n-au de gând să mai vină, trimiteam eu adresă la AMFB, să nu mai fim programați. Dar așa… Când am aflat, mi s-a făcut rău. La câte am făcut pentru ei… Am ajuns la spital, la Fundeni, din cauza unui puseu de tensiune. Am fost internat câteva zile. Asta e viața…”, oftează Zamfir, care merge în continuare la baza de lângă uzinele Vulcan, unde îngrijește și câțiva căței.
Unde sunt banii pentru legitimații și cheta de covrigei?
„Frații” care au fugit la Romprim au o altă poveste, chiar dacă tema centrală este tot financiară. Tudorel Mihăilescu, portarul acuzat de Zamfir că e complice la acest „hold up” de jucători, spune că patronul a șterpelit peste 800 de lei: „Domnul Zamfir e un hoț. Ne-a prostit cu banii. N-a plătit nimic la AMFB din taxele din înscriere și tot ce i-am dat noi lui. Când s-a aflat, normal că băieții au luat foc. Mai ales că este a doua oară când se întâmplă! Am avut o doză mare de încredere, i-am dat acei 800 și ceva de lei, să se ducă să plătească la AMFB, iar el n-a plătit nimic. De aici a început tot circul”.
Și asta nu e tot. Patronul s-ar fi nărăvit și la cei 70 de lei strânși pentru suc și covrigei: „El a mințit până în ultima clipă. I-am cerut să ne spună adevărul, ca măcar să vedem ce se poate face, să plătim datoriile treptat la AMFB. Se vorbise treaba asta cu conducerea de acolo, să ne păsuiască. La fiecare meci acasă dădeam o mică sumă de bani, 70 de lei… Noi, la teren, pe lângă banii pe care-i dădeam pentru activitatea clubului, mai dădeam și pentru un protocol care… Mă rog… Ne cerea Zamfir 70 de lei ca să ia o sticlă de suc și o pungă cu covrigei… Dar, în fine…”.
Cu procura cum a fost? „Zamfir ne-a dat-o pentru că nu putea să mai vină la AMFB, dusese oamenii de-acolo de nas… Nu mai voiau să audă de el”.
Și oamenii de la Frăția ar fi închis ochii, spune Tudorel, chiar și la aceste mici furtișaguri, însă au descoperit și altele: „Treaba nu se termina așa dacă Zamfir nu ne mințea până în ultima clipă. El voia, de fapt, să schimbe conducerea echipei. Patronul știa că vom pleca. Dar el nu voia să discute cu noi. Dacă băieții au văzut asta și au început să discute cu alții fel de fel… Inclusiv cu furăciunile (n.r. – vestiarele au fost sparte de două ori, iar hoții n-au fost prinși nici azi), că s-au auzit mai multe… Pe noi ne-a durut cel mai tare de bani. Înțelegeam situația dacă recunoștea. Dar, așa, băieții n-au mai vrut să joace”.
„Eu am adus jucători, să-i legitimez, Zamfir a luat banii și nu i-a legitimate”
Aime Lema afirmă că fostul patron nu e străin de pierderea unor meciuri la masa verde și că își „ciupea” jucătorii uneori cu sume de câteva zeci de lei. FOTO: Alexandru Dobre / ProSport
Aime Lema, antrenorul socotit șeful trădătorilor, este un butoi cu pulbere când aude acuzațiile. „Îmi pare rău că apar atâtea minciuni. Zamfir a vrut să scoată echipa înainte s-o scoatem noi!”.
Apoi încep să curgă acuzațiile: s-au furat bani, s-a înscenat spargerea vestiarelor, s-au blătuit meciuri. Ascultând povestea, aproape că nu-ți vine să crezi că e vorba de o echipă de amatori din Liga 4, unde oameni de 40-50 de ani, cu copii și nepoți acasă, joacă de plăcere. „Eu am adus jucători, să-i legitimez, Zamfir a luat banii și nu i-a legitimat. A vrut să scoată echipa din campionat pentru că avea foarte multe datorii. Noi nu puteam să mai plătim, pentru că dădusem deja bani, dar el nu a ajuns cu ei acolo, la AMFB! Ce faci, dacă tu plătești banii și te trezești că trebuie să plătești încă o dată?”.
Antrenorul afirmă că n-a existat niciun complot. Pur și simplu, jucătorii se săturaseră să fie înșelați de patron: „Eu, Aime, aveam două variante. Fie să le spun băieților că mergem mai departe și că plătesc eu toată suma, pentru că ei nu mai plăteau niciun ban în plus, fie să spun, OK, dacă voi plecați, plec și eu. Am ales varianta a doua. Băieții n-au vrut să mai plătească bani în plus, Zamfir nu înțelege treaba asta. Eu, Aime Lema, i-am dat o grămadă de bani înainte! Eu am dat banii să se poată cumpăra un gard, am dat 2.000 de lei ca să jucăm ultimele meciuri, că nu ne mai dădeau omologare. Am dat eu banii când au fost probleme cu arbitrajele și s-a furat aici… I-am dat banii și mi i-a plătit înapoi în nu știu cât timp. Să spună! Nu puteam să plătesc eu tot orice! Că nu am venit sponsor la echipă. Eu i-am făcut echipă și nume. Eu am pregătit jucătorii, n-am venit sponsor la echipă, să plătesc eu din buzunar și el să facă ce vrea!”.
Ce s-a întâmplat la meciul cu AFC Rapid?
Cum a fost cu neprezentarea la meciuri? Simplu, la mijloc erau 550 de lei. Jucătorii n-au vrut să încheie turul pentru că, în locul unei taxe de 50 de lei, ar fi fost nevoiți să plătească 600. „Am vorbit cu băieții, au spus să nu mai jucăm. S-a decis să plecăm și așa am făcut. Am vorbit cu căpitanul de echipă, că el a venit cu ideea, și a spus: domnule profesor, dacă noi rămânem și se închide sezonul, trebuie să plătim 150 de lei. Dacă renunțăm acum, în etapa a 12-a, și devenim jucători liberi, vom plăti 50 de lei. De ce să plătim două meciuri, aproape 450 de lei, plus 150 de lei când ne vom transfera, când putem să plecăm acum și plătim doar 50 de lei? Asta e varianta adevărată!”, garantează antrenorul.
Aime Lema, român născut în Congo, fostul Zair, este credincios ortodox. Se jură pe ce are mai sfânt că nu minte. Apoi se enervează și mai tare. Aduce în discuție evenimentele dubioase de la partida din Liga 5, cu AFC Rapid, încheiată la egalitate pe teren și câștigată de giuleșteni la masa verde: „Zamfir mi-a spus: Aime, hai s-o ducem până în decembrie și apoi ne așezăm la masă și negociem. Întrebarea mea a fost: ce să negociez? Ce aveam de negociat? Să dau bani mai mulți? Păi, nu am dat suficient? Dacă el vrea să vorbesc dedesubturi, o să le vorbesc! Dacă vrea să vorbesc ce am aflat eu despre anumite meciuri, cum am câștigat cu băieții pe teren și am plătit banii și s-a aflat că am pierdut la masa verde, o să le vorbesc! Dar n-am nevoie să intru în gura lumii și să iasă un scandal pentru care eu am vorbit ceva! Mă refer la meciul cu AFC Rapid, dar și la altele! Din finalul campionatului trecut! Să nu mă pună! Să nu mă pună! Că eu nu fac contestație, eu toate meciurile mele le joc numai pe teren, așa am fost crescut. Toate! Nu există altfel. Dar să pierd o grămadă de puncte la AMFB că nu s-a prezentat nu știu ce sau s-a contestat nu știu ce jucător, că îmi schimbă foi de la carnete și după aceea mă contestă unul… De unde să știe adversarul foile schimbate? Hai să nu intrăm în amănunte! Dar dacă el vrea să îmi păteze imaginea aia mică pe care o am eu, s-ar putea să iasă un scandal”.
Taxa de legitimare era 60 de lei, dar patronul cerea 150
ASF Frăția, pe baza proprie de lângă fostele uzine Vulcan, pe vremea când Tudorel Mihăilescu (al cincilea de la stânga pe rândul de sus), Constantin Zamfir (al șaselea) și Aime Lema (al șaptelea) erau fericiți unii cu alții
Obișnuiți să vorbim despre fotbalul mare, cu bugete de milioane de euro, uităm că 90 la sută din acest sport se joacă pe maidane, cu copii sau bărbați scăpați de la serviciu: „Cei care finanțau Liga 5 erau tot jucătorii mei de la Liga 4. Zamfir asta nu înțelege, că oamenii de-asta au fost frustrați. Nu poți să ceri unui om care se duce la muncă zi și noapte să contribuie aproape 200 pe lună doar cu fotbalul. Îi ajunge cuțitul la os. Abia luam 100 și, în plus, de fiecare dată când veneau la meci, nu aveau bani suficienți. Eu, Aime, dădeam banii și pentru Liga 5, și pentru juniori. Dar eram obligat să dau banii ăia? Dacă oamenii n-au mai vrut să vină la meciuri, de ce caută el în altă parte?”.
Și asta n-ar fi tot. Zamfir, spune Aime, „ciupea” 90 de lei de legitimare și 30 de lei la fiecare viză medicală. „Eu am fost manager la club, eu știu tot ce s-a întâmplat. Am ascuns adevărul față de jucători ca să nu plece mai devreme. Dar, când am văzut ce se întâmplă, am fost nevoit să spun adevărul. Uitați, băieți, legitimările nu sunt 150 de lei, cât ne ia Zamfir, sunt doar 60! Să fac vizita medicală nu se cere niciun ban. E gratuit, nu 30 de lei, cât li se cerea lor. Cum le pică băieților, că i-ai păcălit luni în șir! Și ei nu mai vor să lucreze cu cineva care îi ciupește de bani! Oamenii au răbufnit. Eu i-am dat 100 de lei lui Zamfir să-mi vizeze carnetul, dar nu era vizat. Și l-am întrebat: dar unde este viza, că eu ți-am dat banii! Dă-mi măcar chitanța! Nu era nici aia. De ce Zamfir n-are chitanțe pentru nimic?”.
„Am adus trei rânduri de echipament și el a zis că ni l-au furat”
Antrenorul își aduce aminte de noi întâmplări. Cum de s-au spart vestiarele, de fiecare dată, după ce a adus el echipament? Cum de hoții au furat doar 10 din cele 15 mingi?:„Ce-am luat de-acolo, de la Frăția, dacă eu am dat? Am adus trei rânduri de echipament cumpărat de mine, ca să arătăm și noi decent, și el a zis că ni l-au furat! Dar eu am informații că n-a fost furat! Că nu au fost sparte vestiarele! Cum pică? Echipament nou adus, acum, și s-a furat și ăla! De fiecare dată când am adus ceva… Am adus 15 mingi. Ne-au furat 10! Dar cât să suport? Nu e normal să mă duc undeva unde am siguranță? Eu arunc banii pe geam? El voia să rămânem tot așa. Să ia niște bani în buzunar, să se bucure de anumite chestii și să treacă. Nu merge! Oamenii s-au prins de șmecherii. Cât de rușinos să fie ca noi să plătim arbitrii, iar el să se ducă să vorbească, la meci, cu spectatorii, să le spună că noi n-am putut strânge banii, iar oamenii să facă chetă, să plătim arbitrajul? Vă dați seama, când am auzit asta, ce s-a întâmplat? Când eu i-am dat, înainte de începerea campionatului, 2.000 de lei special pentru chestia asta? Baremul era 400 și ceva de lei, iar noi dădeam 500 și ceva, pentru ca 70 de lei să rămână de protocol, tușatul terenului. Asta însemna să avem și apă caldă. Până la urmă, nu mai aveam nimic, dar tot îi plăteam lui ăia 70 de lei! Asta întrebau și băieții: noi plătim, dar nu mai beneficiem de nimic!”.
„A vrut să ceară câte 100-200 de lei de jucător pentru transferuri”
Și totuși, de ce tot scandalul, dacă la acest nivel fotbalul este, teoretic, de plăcere? Aime e convins că patronul este furios pentru că n-a reușit să-și mai tragă niște bani de pe urma jucătorilor transferați la Romprim: „Ce-l doare, de face scandalul ăsta? Ce vrea? Sunt sume modice, de-asta îmi e rușine că vorbim de treaba asta! El a vrut să ceară câte 100-200 la jucător, ca să plece. Mi-e și jenă. Mă uit eu la două milioane? Ce Dumnezeu! Eu am afacerile mele. Când am nevoie, bag banii ca să fie OK. Echipament, inscripționare, mingi, dacă n-avem, saci de mingi… Eu asta am făcut!”.
Frăția avea toate ingredientele unei viitoare povești de succes. Din club n-a mai rămas decât o siglă
La marginea Bucureștiului era să fie o poveste frumoasă. Genul de început de drum care, peste 100 de ani, să fascineze suporterii unui club devenit brand național – pentru că toată lumea, chiar și Liverpool și Barcelona, a început, cândva, de pe un maidan. Dar din „brotherhood”, versiunea românească, n-a rămas nimic.
Frăția s-a rupt pentru câteva sute de lei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER