„Ați fost trădat de prieteni?” Răspunsul șocant, de mafiot pur, dat de Giovanni Becali: „Dacă eram la Napoli, știam cum să procedez! Aveam metode simple, eficiente”
Giovanni Becali, cel mai cunoscut agent de jucători din România, a afirmat că a avut parte de multe trădări. Acum nu le dă importanță, dar în tinerețe ar fi procedat cu totul altfel, având metode de răzbunare.
Giovanni a fugit de mult din România și în urmă cu mai mult de patru decenii era în Napoli. Acolo are foarte mulți prieteni și e un oraș unde actualul consilier al unei firme de impresariat a trăit mai mulți ani.
Napoli, poziționat în sudul Italiei, e legat și de clanul mafiot Camorra. Becali – fără a da alte amănunte – a anunțat că dacă ar fi fost trădat atunci când locuia în orașul respectiv ar fi aplicat trădătorilor „metode simple, eficiente”.
„Ați fost trădat de prieteni?” Răspunsul șocant, de mafiot pur, dat de Giovanni Becali: „Dacă eram la Napoli, știam cum să procedez! Aveam metode simple, eficiente”
Giovanni Becali a fost închis în România, după sentința din Dosarul Transferurilor, și a povestit că a fost părăsit de mulți pe care-i considera prieteni: „Da, aşa e, puţini au rămas atunci lângă noi. Mourinho a vrut să vină la mine, nişte bulgari, miliardari, au venit la mine. Dar dintre jucători, puţini au rămas. Pentru că era şi o situaţie ingrată. E greu să mergi la puşcărie şi să vizitezi un puşcăriaş pentru că asta eram, un puşcariaş. Acolo nu mai eram Giovanni Becali. Sunt caractere şi caractere”.
„Dacă am fost trădat? La prima oră, cum să nu! Dacă eram la Napoli știam cum să procedez, dacă aveam și banii de la Napoli, dar acum la 70 de ani, cu fetele, cu nepoții…trebuie să nu-i bagi în seamă, să zici: apă și sare, adică apa a topit-o sarea și cu asta, basta. Dacă eram la Napoli, aveam metode simple, eficiente, fără efect, fără urmări tragice, pur și simplu” a declarat Giovanni Becali la podcastul Fiță cu Adiță.
- Giovanni Becali a vorbit și despre Mino Raiola, un impresar italian extrem de cunoscut. Printre cei pe care-i reprezintă sunt Erling Haaland sau Zlatan Ibrahimovic.