Aurelian Bogaciu a ajuns la DNA Pitești, unde va fi audiat!

Arbitrul Aurelian Bogaciu a ajuns, în această dimineață, la DNA Pitești, unde va fi audiat de procurori în dosarul în care au fost arestați Gheorghe Constantin, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), și Cornel Penescu, finanțatorul FC Argeș.

Arbitrul a venit însoțit de un avocat. Întrebat de jurnaliști dacă are emoții, Bogaciu a spus: "ca la un meci de fotbal".

La Serviciul teritorial Pitești al DNA au fost citați, pentru joi, și arbitrii Tiberiu Lajos, Sorin Corpodean și Marcel Savaniu.

Florin Doran, avocatul lui Bogaciu, a declarat, joi dimineață, că arbitrul Tiberiu Lajos nu se va prezenta la audieri la DNA, el trimițând o cerere de amânare către procurorii DNA pe motiv că i-a murit tatăl.

Vicepreședinții CCA, Marcel Lică și Nicolae Grigorescu, au anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că au primit o solicitare de la secretariatul FRF ca arbitrii Bogaciu, Corpodean, Lajos și Savaniu să fie opriți de la delegări, pentru că urmează să fie audiați de procurorii anticorupție. Dan și Roșu nu vor mai fi delegați pentru că numele lor a fost vehiculat în mass-media că ar avea legătură cu scandalul de corupție în care sunt implicați patronul FC Argeș, Cornel Penescu, și fostul președinte al CCA, Gheorghe Constantin. Măsura ar fi menită să-i protejeze pe arbitri, potrivit oficialilor CCA.

Marcel Savaniu a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor l-au anunțat că joi trebuie să se prezinte la Serviciul teritorial Pitești al DNA pentru audieri în cazul legat de presupusa corupție din arbitraj.

"De la CCA m-au anunțat să mă prezint în cursul zilei de mâine (joi – n.r.) la DNA, la sediul din Pitești, pentru audieri. Nu m-a contactat nimeni de la DNA. Este nedreaptă implicarea mea, sunt bulversat și surprins de ce se întâmplă. Sunt nevinovat, eu niciodată n-am avut nicio legătură cu domnul Penescu. În ultimul timp, eu un singur meci al Argeșului am arbitrat, în noiembrie, cel cu Oțelul și n-am avut probleme. Iar în Divizia B nu i-am arbitrat. Niciodată domnul Constantin nu mi-a sugerat să ajut Argeșul. Chiar nu știam de o relație de prietenie dintre domnul Constantin și domnul Penescu. Pe mine nu mă interesează cu cine e prieten șeful meu", spunea Savaniu.

Publicat: 16 04. 2009, 10:08
Actualizat: 16 04. 2009, 10:10