Avertisment șoc pentru Mircea Lucescu! „Se poate ajunge până la moarte!”** Ce spune un medic de la Spitalul Floreasca și când revine în fotbal Il Luce

Mircea Lucescu este în afara pericolului, susțin medicii de la Spitalul Universitar după accidentul rutier în care a fost implicat antrenorul lui Șahtior. Deși este sub supraveghere continuă, Il Luce are însă motive de îngrijorare. Medicul Spitalului Floreasca susține că totul se poate schimba drastic în cazul în care durerile sunt insuportabile: „Apar modificări importante, care pot duce chiar spre moarte”, spune Florin Beuran

„Toracele cu leziuni de cutie și conținut se poate îngriji cu trei elemente de baze. Importantă este combaterea durerii, pentru că fracturile dau o durere vie prin care pacientul nu poate să respire. Neventilând, schimbul de gaze nu se mai produce și apar modificări importante care pot duce către moarte”, a spus Florin Beuran pentru Antena 1.

Vestea bună pentru Il Luce: Poate reveni în 6-8 săptămâni

Lucescu a fost în preciol și în momentul accidentului

„Era foarte important să i se dea primul ajutor. Disfuncția severă îl putea omorâ. Monitorizarea este foarte importantă, se stă cu ochii pe el, funcția circulatorie trebuie să se mențină pentru că altfel sunt procente foarte mari de risc”, a mai declarat medicul primar al Spitalului Floreasca

Mircea Lucescu a fost vizitat sâmbătă de Răzvan Lucescu, dar și de medicul lui Șahtior. Duminică, miliardarul Rinat Ahmetov este așteptat să vină la București.

Publicat: 08 01. 2012, 09:37
Actualizat: 08 01. 2012, 09:46