Avocatul celor de la Anderlecht: „Mitu a mințit tot timpul”

Avocatul celor de la Anderlecht:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Avocatul clubului Anderlecht Bruxelles, Daniel Spreutels, l-a acuzat pe fostul jucător Marius Mitu că nu a făcut altceva decât să mintă în declarațiile sale privind meciurile trucate din campionatul belgian de fotbal, informează presa belgiană.

Clubul Anderlecht s-a constituit în parte civilă în acest proces de corupție pasivă împotriva lui Marius Mitu, transferat de la Lierse în 2006, înainte de scandal și apoi concediat.

„În niciun moment, Mitu nu a dat dovadă de sinceritate. Când a fost audiat, mereu a minimalizat faptele și a fost rezervat. Găsim un singur laitmotiv în declarațiile sale. De fiecare care când este întrebat, el răspunde: nu știu. Marius Mitu a negat tot ce se putea nega și, niciun moment, nu și-a asumat responsabilitatea. El nu a încetat să mintă”, a spus avocatul Spreutels.

Avocatul îi reproșează românului că a mințit în privința banilor pe care îi primea de la antrenorul Paul Put și de la omul de afaceri chinez Zheyun Ye. „Marius Mitu spune că nu a luat anumite plicuri, așa cum au făcut mai mulți coechipieri ai săi, în timp ce mai multe declarații ale acestora îl contrazic”, a precizat avocatul, care a subliniat că Anderlecht solicită de la Mitu daune de 25.000 de euro.

Procurorul a cerut, marți, între zece și 20 de luni închisoare și între 1.000 și 2.500 de euro amendă pentru mai mulți foști jucători, printre care și Marius Mitu, judecați în dosarul meciurilor trucate din campionatul belgian de fotbal.

Marius Mitu este inculpat în procesul privind corupția din fotbal belgian, ce a început la 3 februarie, la Bruxelles, și în care principalul acuzat este Zheyun Ye. În proces sunt implicate 31 de persoane, în special jucători și antrenori suspectați de corupție în campionatul Belgiei, în perioada 2004-2006.

În urma unei anchete s-a stabilit că s-au pariat sume importante din China pe meciuri din campionatul belgian, alimentându-se rețelele infracționale implicate în pariurile sportive. Jucătorii, majoritatea de la cluburi aflate în dificultate, ar fi acceptat să piardă meciuri în schimbul unor sume de bani. De asemenea, responsabilii cluburilor ar fi acceptat să participe la trucarea meciurilor, în schimbul unui ajutor financiar de la Zheyun Ye.

Pe lista acuzaților figurează numeroase personalități ale fotbalului belgian, între care și fostul portar internațional și antrenor al echipei La Louviere, Gilbert Bodart, fostul președinte al clubului, Filippo Gaone, impresarul Pietro Allatta, precum și foștii jucători Olivier Suray, Cliff Mardulier, Laurent Fassotte și Marius Mitu.

Acuzațiile din acest dosar sunt de corupție, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, spălare de bani și șantaj. Procesul ar putea dura peste o lună, iar federația belgiană reclamă daune, considerând că au fost afectate imaginea și integritatea sportului.

În fața instanței, Marius Mitu a declarat că nu a returnat omului de afaceri Zheyun Ye banii primiți pentru trucarea unui meci, așa cum au făcut coechipierii săi după ce partida nu s-a încheiat cu scorul așteptat de chinez, deoarece îi trimisese în România.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
S-au aflat finaliștii Asia Express 2025! Două echipe se luptă pentru marele premiu
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×