Băhăian, sponsor la „Interne”!
Sergiu Băhăian, regizorul în vârstă de 48 de ani arestat pentru
că ar fi ordonat o serie cutremurătoare de crime (oameni ai străzii
erau transformați peste noapte în patroni de firme, făceau
tranzacții și mai apoi erau asasinați), a sponsorizat clubul
Ministerului de Interne!
Băhăian este patronul echipei de fotbal Gloria Buzău (Liga a
II-a), pe care a preluat-o în septembrie 2009, prin intermediul
unor interpuși. Tranzacția s-a realizat printr-o firmă de
apartament din Mediaș, trecută pe numele locotenentului său, Eduard
Mărculescu. Implicarea la echipa de fotbal Gloria nu este singura
urmă lăsată de Sergiu Băhăian în sport.
Prima intersectare a lui Băhăian cu sportul a avut loc în 1994,
când s-a apropiat de Ministerul de Interne, sponsorizând echipa de
handbal Dinamo. „A venit alături de noi prin firma Sabina Product.
Erau vremuri grele, iar el
că după meciuri mai premia câte un jucător cu câte 50 de mărci”,
povestește Ovidiu Semen, unul dintre conducătorii actuali ai
echipei de handbal Dinamo, pe atunci instructor în club.
Cu Băhăian sponsor, echipa a cucerit în acel sezon titlul
național. „Cu noi a fost om, iar titlul i se datorează și lui. I-a
organizat la Sala Polivalentă un meci de adio lui Eliodor Voica,
atunci când acesta a plecat în Germania. M-am crucit când am auzit
ce a făcut acum”, spune Semen. Presa vremii a speculat că relațiile
cu Ministerul de Interne l-au ferit pe Băhăian de necazuri în
câteva dosare de escrocherie.
Cu
naționala la Mondialul din Islanda
De la Dinamo, Băhăian a trecut și la o colaborare cu Federația
Română de Handbal. La Mondialul din Islanda, din 1995, penultimul
la care a participat naționala masculină a României, el i-a
îmbrăcat pe tricolori. „A venit și în Islanda, însă nu în
delegație, ci separat, pe banii lui. Era însoțit de sora lui, care
urma să fie avocat. Ne-a asigurat vestimentația, însă ulterior am
aflat că la firma sa de confecții din Militari se desfășurau alte
activități. De aceea nu ne-a mai mirat de ce nu cădeau hainele cum
trebuie pe băieți”, povestește Sorin Ivanov, șef de delegație la
Mondialele din Islanda. Unii spun că Băhăian ar fi cotizat și acolo
pentru cheltuielile de la fața locului.
Halagian, păcălit de
alt armean
Sabina Product este firma prin care Băhăian a dezvoltat un joc
piramidal, prin care a înșelat mii de români. Printre aceștia s-a
aflat, în 1995, și antrenorul Florin Halagian. Pe atunci la FC
Național, „Armeanul” a investit 40.000 de dolari, dar a rămas cu
buza umflată. „Am zis că e armean de-al meu, că nu poate să mă
țepuiască”, se văita atunci Halagian. Între timp, a uitat țeapa.
„Vorbim doar despre fotbal. Ce, sunteți de la poliție?” a spus ieri
Halagian. Pentru „Afacerea Sabina Product”, Băhăian a fost
condamnat la cinci ani de închisoare, dar a executat doar un an și
9 luni.