Arbitrul FIFA, Cristian Balaj a profitat de pauza competițională pentru a-și rezolva problemele medicale pe care le avea.
Centralul băimărean s-a operat astăzi la genunchiul drept în Ungaria, la o clinică privată. Intervenția chirurgicală a constat în curățarea articulației de excrescențe calcifiate care duceau la umflarea genunchiului.
Din cauza acestor probleme medicale, Balaj a fost câteva etape indisponibil în returul campionatului recent încheiat.
„Operația nu a durat mai mult de jumătate de oră. S-a efectuat cu endoscopul, așa că nu am fost tăiat prea mult. Acum am piciorul imobilizat într-un dispozitiv. Într-o lună – o lună și jumătate voi fi complet refăcut. Astfel, voi putea fi prezent la una din finalele Cupei UEFA-Intertoto, unde am fost delegat de UEFA pe 27 iulie”, a declarat pentru www.prosport.ro Cristi Balaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER